Interview With A Vampire

M-am apucat serios de treabă pentru a doua parte a trilogiei HARUL. Până acum romanul are 11 pagini, 11 pagini încărcate emoţional într-un mod de nedescris aici, pe blog. Veţi simţi şi voi probabil 1% (şi credeţi-mă, e mult şi atât!) din ce simt eu acum când veţi parcurge romanul. E ca atunci când naşti. Imaginaţi-vă că mă simt ca la o naştere a unui copil de 10 kilograme, unde simt durerea atât fizic cât şi psihic. Pur şi simplu mă simt sfâşiată în două bucăţi. Am reînceput să scriu  fiindcă abia acum am ajuns atât de la pământ emoţional încât să fie vital scrisul pentru a transmite nişte emoţii, sentimente, stări, într-un mod autentic; dacă nu scriu simt că mor pur şi simplu. Da, sunt vraişte. Sunt într-un hău unde nu există înţelegere, dragoste, unde mă simt imposibil de descris de singură. Mai rău de un milion de ori faţă de cum mă simţeam când am scris prima parte a seriei. Într-un fel sau altul mi-am distrus viaţa personală. Mi-am îngheţat sufletul în timp ce inima cl

Am făcut-o și p-asta! No more words... (insert drums right here....)  http://moshulsf.wordpress.com/2013/08/07/exclusivitate-moshul-sf-proza-de-raluca-baceanu/ Mulțumiri Moshului SF pentru cuvintele încurajatoare... ”Lucrul foarte important însă, în opinia mea, este curajul scriitoarei de a sacrifica spectaculosul ideii științifice în favoarea profunzimii ideilor sociale. Nu mă interesează ce înseamnă sau cum s-a îndeplinit călătoria în timp, mă interesează mai mult implicațiile unei asemenea descoperiri. Iar aici Raluca Băceanu vine cu niște idei extrem de interesante… poate chiar prea interesante dacă vom parcurge frazele de final! Idei care se potrivesc perfect cu acel „what if?” propus de clasicii SF-ului american, oameni fără prejudecăți și deschiși oricărei interpretări viabile a unei ipoteze science fiction.” Cui o să-i placă, știe el de ce...  Raluca Băceanu 7 august 2013

Am rămas cu un glob de cristal, O bucată de piele și ceva material, Când, parcă, până și simțirile m-au părăsit Găsindu-și loc, înapoi, în vreo Sursă. Am rămas cu un tablou alb-negru Și-un altul zugrăvit în sepia, Când eu mi-am pierdut într-un hău, Auriul și verzuiul trecutelor clipe... Am rămas cu un gust de sânge, Un gust de sare și de fier, Când eu mă mușcam de buze, Nimic altceva, căci am încetat să mai sper. Am rămas cu nimic, un nimic etern, Un nimic, un rest din vremurile luate, Când tot ce este a devenit a fost , Curând deveni-va a fost odată ... 31 mai 2013 Raluca Băceanu

Pentru C. A fost odată o păpușă, Fără sentimente Doar puțin confuză... Se târa, neștiutoare După viață, Să trăiască. Și-atunci sfori o încătușară De mâini și de picioare Și-a început să joace, Într-o piesă fără nume. Se făcea că întâlnește Prințul bun și cald și scump, Iar păpușa, temătoare Dar naivă, S-a și supus noii sorți Crezând că prințul E hărăzit al ei să fie. Dar iubirea, păpușarul, A și scos-o din 'cel joc I-a tăiat degrabă viața, Sforile i le-a furat... Acum, păpușa zace Moartă Pe-un tărâm îndepărtat. S-a ascuns undeva, cumva ... chiar în inima mea. 7 mai 2013 Raluca Băceanu

( din categoria personalo-penibile ) Nu știu cum sunteți voi, dar eu când am o problemă de sănătate dau fuguța la spital ca să o rezolv. De un timp durerile de spate nu îmi dau pace. Și nici cele de cap. Doh, mare brânză, ar zice unii, sau, te plângi prea mult. Ok, mi-am zis de multe ori că sunt o ipohondră incurabilă, dar se pare că nu e chiar așa după cum se va observa în rândurile de mai jos. Am plecat hotărâtă la oftalmolog. Unul haios de altfel, data trecută îmi spunea că dacă mă doare ochiul îl scoate și după ne jucăm fotbal cu el. Eh, de data asta, după ce m-a așezat la enșpe mii de aparate, cu zâmbetul pe buze îmi dă verdictul: Te operăm joi. Moment de panică. Apoi continuă. Cu laser YAG. Coșmarul meu din copilările. Pe vremea aceea, pe la 7 ani, am avut vreo 3 intervenții din astea pe viu, că așa le spun eu celora care nu necesită anestezie generală. Și nici măcar locală având în vedere că am simțit TOATĂ durerea aceea groaznică, de parcă îmi înfingea un cui ars în o

Nu m-am ţinut de cuvânt şi am cam lăsat (din nou!) blogul în paragină. Lansarea romanului meu proaspăt publicat, "Harul" a avut loc pe data de 1 martie în Club A. Pe blog nu am anunţat, pe FB a fost mediatizat acest eveniment de către cei de la Ideea Europeană, editura la care am publicat, şi cărora le mulţumesc pentru sprijinul ireproşabil pe care mi l-au acordat, şi de către cei de la Club A. Pentru cei care din diferite motive nu au putut ajunge la această lansare aveţi o înregistrare aici: http://www.youtube.com/watch?v=XT0q9u18E-M&feature=youtu.be , http://www.youtube.com/watch?v=hQ0XUHhXqK8&feature=youtu.be sau aici http://www.privesc.eu/Arhiva/15234/-Editura-Ideea-Europeana-organizeaza-lansarea-volumului--Harul---de-Ada-Ioana-Raluca-Baceanu--primul-roman--paranormal-romance--din-Romania . De spus nu ar fi multe din moment ce puteţi viziona lansarea. Aş adăuga însă că Harul este un roman început în 2009, publicat în 2012, este primul roman de pa

Trecuse prea mult timp... Am privit-o cu mirare. Era atât de schimbată încât abia am putut accepta că era ea. Avea în privire un soi de maturitate. Acel licăr al ochilor părea că e mai puţin luminos. Părul, mai scurt şi mai drept ca înainte, i se revărsa pe umerii ce se mişcau în funcţie de respiraţia ei sacadată. Îşi lăsă privirea în jos, ca şi cum s-ar fi ascuns, ca şi cum şi ea ar fi simţit scurgerea timpului mai apăsat ca înainte. Îşi privi mâinile lungi cu teamă, nu şi le admira. Ridică oglinda de pe comodă şi încercă să se privească. O lacrimă i se rostogoli pe obrazul drept, o lacrimă pe care o lăsă nestingherită să curgă. Îşi atinse pomeţii şi îşi duse mâinile uşor spre buzele ce îi erau întredeschise. Uşor încruntată, clipi de câteva ori şi spuse mai încet decât o şoaptă: - Îmbătrânesc . Atunci am realizat că se uita la ridurile pe care le avea, sau pe care credea ea că le-a dobândit. - Cred că nici nu m-ar mai recunoaşte. Au trecut nişte ani, iar eu, eu sunt alta. Tim

Din motive mai mult sau mai puţin personale am încetat să mai colaborez cu revista Suspans. Însă am început o nouă colaborare cu REVISTA DE SUSPANS ce a apărut pe 1 octombrie 2012. Ţineţi minte această zi pentru că e începutul a ceva minunat. Să aruncăm o privire peste cuprins. Găsim: Editorialul semnat de  Mircea PRICĂJAN – Nu am terminat ce am avut de spus. De citit! Recenziile următorilor: Adina BARVINSCHI – Un maestru francez(Pierre Lemaitre, Alex) Gabriel DAMIAN -- Cenuşăreasa lui King(Stephen King, Carrie) Gabriel DAMIAN -- Purgatoriul din tribună(Stephen King şi Stweart O'Nan, A Face in the Crowd) A.R. DELEANU -- Un altfel de Sherlock Holmes (Caleb Carr, The Alienist) Mircea PRICĂJAN -- Primul fantasy romantic românesc? (Anna Váry, Ultima vrăjitoare din Transilvania. Volumul I: Contesa Aneke) La rubrica de film: Gabriel DAMIAN – Pumpkinhead (1988) Răzvan T. COLOJA -- Morţii vii pentru a câta oară? (Resident Evil: Retribution, 201

... după o absenţă de... of, îmi e aşa ruşine... două luni! Să o luăm cu începutul verii. După ce am terminat cu nebunia înscrierii la facultate, mai mult ca sigură eram că voi intra la Istorie, cum s-a şi întâmplat.... tadadadaaaam... a urmat vacanţa bine-meritată, însă nu înainte de a avea cel mai nebunesc job pe care nu ar fi trebuit să îl încerc niciodată, acela de agent imobiliar. De aici o lungă poveste despre care vă voi vorbi în postarea următoare. Vorbeam de vacanţă... Costineşti. Pentru al doilea an consecutiv. Această vacanţă am câştigat-o după ce vreo 20 de sâmbete la rând, în clasa a XII-a, am participat la un curs elaborat de jurnalism. Experienţa a fost una, dar cadoul primit, tabăra aceasta a fost incredibilă...  Am cunoscut o nouă faţă a iubirii. Aceea când iubeşti şi eşti iubit înapoi. Acea faţă când te îndrăgosteşti de o persoană când şi ea se îndrăgosteşte de tine. În acelaşi timp, după o primă privire, după un prim gând. Şi, Doamne, e... habar nu am cum s

Gata BAC-ul dragii mei, mă reîntorc în forţă la scris şi citit, dar şi la lucrat. Luna iulie ne aduce pe lângă vipie un nou număr de SUSPANS! La capitolul proză nu ducem lipsă, ba chiar trei noi autori ni s-au alăturat cu proze care mai de care mai... bizare! Astfel îi întâlnim pe Eugen Ovidiu Chirovici, cu al său text Accidentul; Aurelia Chircu, ce adaugă o nouă parte la Din ştreang , mai bună, mai răpitoare; Tiberiu Virgil Popescu, cu ai săi Câini fantomă; Karel Cispic, cu Întâlnirea; Ioana-Cătălina Dorojan, care semnează cel mai bun text de-al ei de până acum, Susurul tăcerii; Mihai Hafia Traista, semnează o primă parte din Zodia Mielului; Paul D. Adrian, cu al său stil inconfundabil de delicios, delectându-ne cu al său text: Nopţi în tenebre: Piatra din Abis; Sânge, lacrimi şi aur, partea I de James R. Blaisse; Alin Dărângă, cu încă un text excepţional (băiatul ăsta scrie din ce în ce mai bine, WOW) cu super proza Mirtuman; Alexandra Niculae cu al ei text Raze strâ

Şobolani cu burta-ntoarsă Şi păsări de mult strivite, Asortaţi în verdele Gândăcimii storcoşite, Pe-un asfalt ei se preling... Prefăcuţi de mica soartă În ofranda paşilor. Dar asfaltul geme Sub mirosul mult prea acru. Îi e cald şi se topeşte La lumina Astrului Până când micile trupuri,  Se evaporă de timp Şi-mi dau seama cu stupoare... A menirii mişelie! Şi de gândurile ar fi trupuri Le-aş storci de-asfalt acum Ca să nu-mi mai bâzâie-n minte "Unde eşti? Ce-ai mai făcut?"... 15 iunie 2012 Raluca Băceanu

                                                                          Nu râvni la Zeiţa universului tău, Prefă-o-ntr-o sfântă, nu-i întina rostul De a creea, prin tine, purul cast din lume... Căci altfel, foc şi tunete se vor abate spre tine. Renunţă la trup, la dulcele carnal, Deschide ochii, vezi că-i doar trecător, un păcat. * Ai râvnit la Zeiţa universului tău, Ai prefăcut-o violent într-o trestie speriată Şi te-a distrus prea repede prin murdara-ţi dorinţă... Pucioasă din umbre s-a abătut furios spre tine Acum... prea târziu să te lepezi de carnal Din fiinţa ta se înfruptă mişel păcatul... Închide ochii căci prin ei nu mai zăreşti Înaltul. * Te-ai stins. 3 iunie 2012

STANDUL MILLENNIUM BOOKS: Începând cu miercuri 30 mai, puteţi achiziţiona la Bookfest antologia gotică  DINCOLO DE NOAPTE  ( lansare oficială în prezenţa autorilor sâmbătă, 2 iunie, ora 14 ), scrisă special pentru a rivaliza cu operele marilor scriitori străini. Poveşti cu  vampiri , cu  vârcolaci , cu  îngeri , mistere  şi  pasiuni întunecate ,  teroare ,  romantism ,  magie  şi  enigme , investigaţii  şi  ocult … De la  H.P. Lovecraft  şi  Edgar Poe  la  Stephen King  şi   Anne Rice , gothicul a fost şi va rămâne fascinant pur şi simplu. Citiţi şi veţi vedea. …ŞI LA SFÂRŞIT A MAI RĂMAS COŞMARUL : Într-un castel bântuit de diavol, câţiva nobili disperaţi, izolaţi într-un turn, luptă pentru viaţa şi pentru sufletul lor.  Violenţă, sălbăticie, panică, iubiri neconsumate, obsesii distructive, trădări, onoare, credinţă, laşitate şi puritate, groază, blestem, femei fatale, vânători, spadasini, preoţi, ocultişti, tinere inocente… şi un vampir.  Cine va rămâne în viaţă? Şi, mai cu seamă,

"UN LOC EXCELENT PENTRU BÎNTUIT Povestea poveştii, cum s-ar spune. Totul a început cu o provocare. Adresată prin e-mail de către însuşi onorabilul antologator Oliviu Crâznic. Invitaţia de a contribui cu un text la o antologie de povestiri gotice. Fain, mi-am zis (deşi în moldoveneasca locală sună niţel altfel). O antologie de povestiri gotice, da. Nu suna deloc rău, avînd în vedere că omul care urma să facă selecţia este un iniţiat al domeniului ( … Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul  vă spune ceva?) Doar că de la sunet la text este ceva cale. Pe care am străbătut-o, nădăjduiesc eu, fără să mă poticnesc prea mult. În general, nu-mi prea priesc stavilele. Condiţionări de genul „maxim atîtea caractere”, „să se încadreze în genul”, „cel puţin  n  personaje” nu sînt pentru mine. Îmi vine greu să chem o idee, să o exploatez, să scot din ea o povestire sau un roman. Ideile vin nechemate şi cel mai adesea pleacă înainte să le pot exploata. Să le mai şi ciopîrţesc pentru a se încadra

"O NARAŢIUNE ÎN RAMĂ POATE RIDICA MULTE PROBLEME Cu ani în urmă, la o retrospectivă a filmelor japoneze am descoperit, absolut întîmplător, un film realizat de Kobayashi în 1967. Fără efecte speciale, fără clişee moderne, doar cu o poveste care te poartă fără să-ţi dai seama spre un final neaşteptat. Un film în care firul narativ pare simplu la început, dar se complică prin introducerea unei alte intrigi, ambele planuri concurînd cu măiestrie la realizarea unei pelicule „ must see”. Tehnica acestui film m-a urmărit mult timp, în încercarea de a găsi o modalitate de transpunere în scris. Deşi simplă la prima vedere, o naraţiune în ramă – sau poveste în poveste – poate ridica multe probleme scriitorului care-o abordează. Povestirea mea,  Ora morţii ,   reprezintă una dintre încercările de a păstra ceva din atmosfera acelui film, dar şi un prim pas către o lucrare de dimensiuni mai mari. • Ana-Maria Negrilă  s-a născut în data de 25 septembrie 1972, la Bucureşti. În 1995 a absol

"CÎND UN COŞMAR DEVINE SERIE sau UMBRELE LICANTROPULUI Deoarece am povestit în altă parte geneza şi aventurile antologiei  Dincolo de noapte , de la concepere pînă la plecarea în tipar (a se vedea  Cuvîntul editorului ), mă voi referi în cele ce urmează strict la povestirea cu care am contribuit eu, şi anume  Pivniţele Palatului Charron . Dar pentru a se înţelege pe deplin istoria acesteia, trebuie să ne întoarcem, precum nişte buni istorici, cu ceva timp în urmă. În vara anului 2010, lansam la Tîrgul de carte Bookfest  …Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul , roman gotic bazat pe cronici medievale. Apreciată de critică ( Momentul Walpole în literatura română , avea să o numească expertul horror Mircea Pricăjan în revista culturală de tradiţie  Familia  – da, cea în care au debutat Creangă şi Eminescu), cartea s-a dovedit, spre bucuria mea, a fi foarte iubită şi de către cititori. Acest lucru s-a datorat, cred eu, abordării unor teme la modă (cum ar fi vampirismul şi licantropia)

"UN ÎNGER RĂTĂCIT ŞI UN DIAVOL MELANCOLIC Acum doi ani, coborînd într-o după-amiază de vară în pasaj la Universitate, am văzut un înger fumînd. Stătea pitit după un stîlp şi trăgea din ţigară, cu capul în jos şi cu spatele la mulţime, ca unul care ştie că nu e bine ce face. Avea o cămeşoaie lungă pînă în pămînt, o perucă blondă ridicolă şi o pereche de aripioare care n-ar fi ridicat în aer nici măcar un curcan, darămite ditamai namila de bărbat. Nu ştiu la ce făcea reclamă sau pentru ce dădea pliante: la Universitate vezi tot soiul de minuni. Dacă ar fi trecut pe acolo vreun copil, i s-ar fi dus naibii toate concepţiile despre îngeri, mi-am zis eu şi mi-am promis să fac o postare pe blog. Pînă acasă, însă, m-am răzgîndit. Simţeam pe undeva pe-aici o poveste şi, ca urmare, nu voiam să dau ideea lumii întregi, ca să nu mi-o fure altcineva înainte să apuc eu să-mi dau seama unde duce. Nici nu publicasem încă vreun text, dar înţelegeam deja ce coţofană avară poate fi scriitorul, fi