Interview With A Vampire

Azi mi-a mirosit a toamnă. Destul cât să mă indispună toată ziua. Urăsc toamna. Îmi aminteşte de şcoală. Şcoală, nu liceu, atenţie. Adică de vremuri trecute şi de demult. Care însă mă dor. Şi acum, poţi să crezi? Toamna e anotimpul meu preferat în ceea ce priveşte culoarea. Poate nici atunci. Prefer verdele dacă stau să mă gândesc. Deci, urăsc în momentul ăsta toamna din toate punctele de vedere. Totuşi, e încă vară. Dar simt ca şi cum s-ar fi terminat deja. Iar amoţesc, încet-încet, insesizabil pentru cei din jurul meu. Sau, în fine, cred că cei apropiaţi simt o schimbare. Fiindcă îi tot evit. E cam greu să eviţi persoane cu care trăieşti zi de zi, ei bine, eu reuşesc perfect. Simt lipsa unei singure persoane... Chiar acum mi-am amintit o discuţie foarte veche cu un amic. Când îi spuneam cu o nonşalanţă imposibilă că eu nu simt dor faţă de nimeni. Doar dacă moare o persoană simt dorul. Apoi e ca şi cum nu ar fi fost. Chiar atât de rece mă credeam. Acum să observ că nu e aşa. Ce-i drep...

În drumul dinspre casa neagră, de pe aleea întunecată, Am întâlnit ceva ce atenţia mi-a atras-o de-ndată. Stătea acolo ţeapăn, ţintuindu-mi privirea cu ochii lui negri Iar eu, speriată de el ca de-o nălucă, am mişcat din ochii-mi ageri Căutându-i punctul slab, cel mai uman pentru a mă apăra De ce-avea să mi se-ntâmple, dar, neputinţa-i mă mira... După secunde lungi, privindu-l uimită, înlemnit el a rămas De parcă întreaga-i fiinţă a paralizat, în momentul acela nefast. - Ce-i cu tine, ce-ai păţit, de mă priveşti aşa pierdut? Tăcere de mormânt, apoi o ceaţă a fost tot ce-am mai văzut. Căci, de nicăieri, la fel cum apăruse, la fel s-a risipit. Lăsându-mă iar singură, privată parcă, de tot ce mi-am dorit. Şi-acum mă-ntreb, oare ce-ai fost, de unde-ai apărut Cu ce motiv, pentru mine, sau a fost doar un vis urât? Fiindcă ai plecat fără ca măcar să ştiu ce e cu tine, Te-ai evaporat cu viteza dorinţei mele neîmplinite... [...] În drumul dinspre casa neagră, de pe aleea întunecată Te-am în...

Merg pe stradă şi privesc la cei ca tine, Ce nu-nţeleg măreţia minţii. Crezi că ştii, te-ntrebi puţine, Viaţa-i pentru tine, numai Un loc unde-ţi trăieşti zilele mizere... Şi cum? Cu-ai tăi prieteni să petreci, Zile şi nopţi, distracţii, să tot dansezi. Îţi pasă doar de lucruri materiale N-ai să vezi, tu, prin ochi un suflet, N-ai să-ţi foloseşti inima, Căci tot ce vei iubi vor fi doar Alte făpturi ca şi tine, Fără conştiinţă, nedemni de iubire. Te laşi condus de închisoarea sufletului, Nu vezi decât carne, desfrânare, N-ai să apreciezi adevăratele valori morale. Te pierzi în efemer, alergi neştiutor după uitare, În patetica ta gândire îngustă Neînţelegând adevărata esenţă A celor ce sunt ca mine. Te uiţi urât spre chipu-mi, cu nişte ochi goi, Văzând poate, doar o fiinţă oarecare. Nici în vis nu speri să înţelegi Ale mele gânduri ce-ţi sunt destinate. N-ai idee ce sunt, sau ce-aş putea însemna, dar fie... Eu sunt un Demiurg necunoscut Ce tu nu-l vei cunoaşte, Eu folosesc asemănarea m...