Postări

Se afișează postări din 2010

În DIVERTA, Călătorie prin mintea unei adolescente

Cum spune titlul, da, am aflat şi eu azi, din ÎNTÂMPLARE, asta . Nu îmi vine să cred încă. That's all for today, guys! :D Raluca Băceanu

2010 în emoţii, trăiri şi fapte

Imagine
Nu ştiu cum de viaţa mea a luat întorsătura asta... şi nu e vorba că ar fi ceva recent, treaba asta ţine de vreo 2 ani, de când am început liceul. Probabil fiindcă am devenit mai comunicativă, deci sociabilă, nu neapărat pentru că voiam să mă integrez, ci chiar aveam nevoie să fac şi pasul ăsta în viaţă. Uşor-uşor am înţeles cum merg unele lucruri, aşa că pot să spun un singur lucru despre asta: SUNT SCÂRBITĂ! De ce? De oameni... Îmi e o silă cumplită, cum nimeni nu îşi poate da seama. Credeam la un moment dat că sunt perverşi, ori ipocriţi, răutăcioşi sau pur şi simplu, imbecili. Dar cuvântul care îi defineşte cel mai bine pe oamenii ăştia, ar fi că sunt bolnavi . Şi mă întreb uneori, aşa, în sinea mea, dacă doar pentru simplul fapt că mă aflu în preajma lor, mă voi molipsi şi eu. Sper din tot sufletul să nu. Dar şi eu, ca şi ceilalţi, o dau în bară. Desigur, asta nu înseamnă că sunt bolnavă, doar că stând pe lângă ei, momentele penibile se ivesc ca ciupercile în pădure după o ploici

Amnésie

Je me réveille soudainement dans un endroit bizarre rempli des gens. Je ne sais pas ce que je fais la, en fait, je ne sais même pas comment suis-je arrivée dans cette “boîte”. J'essaye de comprendre si c'est bien moi qui me déplace, ou bien cette “chose” dans laquelle je me trouvebouge. Je tente de tendre la main, mais quelque chose d'invisible m'en empêche. Je pense que c'est une sorte de vitre énorme. Je regarde à travers cette salle vitre et j'aperçois un paysage qui me terrifie. Je vois des boîtes qui marchent, de plus petites tailles que celle dans laquelle je me trouve moi-même. Elles ont des drôles des couleurs, je ne les reconnais pas toutes, juste quelques unes. Ces boîtes contiennent des humains. C'est terrifiant, c'est comme si nous étions emprisonnés à l'intérieur d'une satanée de chose, d'un terrible monstre. Tout est très encombrés par ces boîtes qui se déplacent à une grande vitesse, plus grande même qu'un drolatique cheva

Prin ochii lui Vlad - part 2 -

Imagine
I-am auzit zgomotul paşilor alert, ca prin vis, iar în momentul următor eram lângă ea. Fulgii graşi de zăpadă i se prindeau de buclele ce i se mişcau haotic în timp ce se tot grăbea... unde? Am mers alături de ea, neştiind dacă mi-a simţit prezenţa. Continua să păşească, un pas, apoi altul, privind îngândurată în pământ. Nu ştiam ce păţise, dar ceva îmi spunea că nu se întâmplase nimic rău. Părea doar prea adâncită în propriile gânduri ca să mă mai observe. Abia după câteva minute am realizat unde mergea. Cişmigiu. Au trecut săptămâni întregi de când nu a mai ieşit de una singură, pentru ea. Ninsoarea nu voia să înceteze, dar ea se bucura de fulgii ce parcă erau prietenii ei, lipindu-i-se de părul ce acum avea o nuanţă de blond-roşcat. Se bucura de prezenţa lor... iar atunci, când o pală de vânt i-a răsfirat buclele, m-a privit fix şi a zâmbit, lăsând chipul în jos. - Da, sunt aici, i-am şoptit, apoi m-a privit din nou, uşor mirată. Şi-a ridicat privirea şi a privit cerul zâmbindu-i du

(În)Cântă(mă)

Imagine
Gustam din aer sunetele dulci. De mult nu mai simţisem o savoare atât de intensă, o plăcere aşa de incredibilă. Poate chiar niciodată. Sunetele se plimbau în aer, îmi gâdilau auzul, mintea totul. Toate simţurile. Melodia nu înceta, continua parcă la nesfârşit. O bucurie eternă cuprinsă într-un univers de câteva minute, cât tot timpul la un loc. Miracolul muzicii, cum niciodată nu îl percepusem, şi el, Creatorul, printre ceilalţi nedemni de universul ce ni-l crea sub nasul nostru. Dar nu toţi pricep şi nimeni nu-i poate simţi emoţia pe deplin. Nici măcar eu, cea care îl priveşte ca vrăjită pe maestru. Şi totuşi fiecare părticică din mine vibrează odată cu muzica lui. Din exterior, spre interior sunetele trec prin mine şi se concentreză într-un punct infim de mic dar ce devine din ce în ce mai intens. Închid ochii şi devin una cu universul de sunete creat de el. Devin materie şi mă plimb prin multitudinea de note. Cobor şi urc, urc, în ritmul melodiei. Călătoresc cu o viteză inimaginabil

Poemul Lunii

Imagine
Luna ascunsă sub haloul de mister, Pitită pe sub cerul de pană, Mă fixează, vrăjeşte şi mă omoară. Iar eu mă zbat şi urlu disperată, Oare ce se-ntâmplă, ce mi se arată? Deschid iar ochii, ea încă mă priveşte, Încerc să înţeleg misterul ce se pripeşte. Să fie oare răul ascuns în sinea-mi toată? Să fie încercarea de a pătrunde în a ta lume? Să fie doar un coşmar, din care nu mă pot întoarce? Orice ar fi, luna încă se hrăneşte Privind cu al ei chip la mine, Rânjind mişel şi luminând, Din ce în ce mai puternic... Al naibii blestem, ce ai aruncat tu spre mine! Pentru iubirea-mi ce port eu pentru tine. Dar, nu e asta, e doar dorinţa ce mi-am pus-o, Când acum, totul se întâmplă... Să-mi fie teamă, să încerc să fug? Însă nu am unde să mă ascund. Nu mai am timp, deja mă reîntorc în viaţă, Luna a fugit, Lăsându-mă speriată, Unde s-a dus? M-a lăsat în ceaţă? De ce a dispărut, de-abia ce vraja a început? Tot ce pot să fac, e doar să respir, Să mă liniştesc, să vreau să înving. A fost o încercare

Scrisoare către tine II

Imagine
Atenţie! Textul de mai jos poate provoca greaţă acută. Recomand administrarea unei doze de Bilichol înainte de a începe să citeşti următoarele! Departe... dar atât de aproape în inima mea. Ocupi un loc mult prea mare, iar atunci când pleci, laşi un gol de neîndurat... până când te uit până la un anumit punct, ca şi cum amintirea ta ar fi adormit în sertarul de sentimente al minţii mele. Dar ştiu că te întorci. Mereu o faci. Te vreau , iar când sunt mult prea aproape de a te avea, nu te mai doresc, vreau să pleci, să dispari şi să mă laşi în pace. Dar balanţa continuă să se balanseze, ba în favoarea mea, ba în favoarea ei. Iar atunci, cum de pot fi sigură de ceea ce simt? E real măcar? Ce tot fac? Confuză şi izolată în gânduri. Aşa sunt şi aşa mă vei găsi ... Aş vrea să am certitudinea că ceea ce simt eu, simţi şi tu. Însă, nu aş vrea să ştiu că şi tu eşti la fel de confuz ca mine. Uneori sunt atât de nepăsătoare încât ştiu că tu eşti singurul care încearcă din greu să facă ca totul să

Dark story - Lupta pentru supravieţuire

Imagine
Pentru a înţelege textul de mai jos, citeşte mai întai asta Dark Story-Abisul uitarii- . Se spune că o dată la 11 luni, ne schimbăm... însă nu aş putea spune în ce mod. Personalitatea? Gândirea, poate? Felul în care suntem percepuţi de ceilalţi? Nu ştiu. Ori se întâmplă ca ceva din noi să dispară, şi să nu se mai întoarcă... Şi totuşi ea nu a vrut să accepte asta. A preferat să lupte, nu să se schimbe. Şi are să piardă. Ştie ce o aşteaptă, doar că nu vrea să accepte. Se stinge, încet-încet şi abia dacă îi mai pâlpâie flacăra vieţii în ea. Dar nu renunţă. Lupta însă a ajuns la un punct atât de intens, încât se răsfrânge şi asupra fizicului. Două forţe în acelaşi trup. Al meu. Dar amândouă simt ceea ce simt şi eu. Şi nu se vor opri decât atunci când una va fi distrusă... Au trecut mai mult de 11 luni de atunci ... din acea zi fatidică din ianuarie, când ea a venit în locul celeilalte naive . A fost o schimbare bună, la vremea aceea. Doar că, totul se uzează cu timpul şi trebuie înlocuit.

Nothing

Imagine
Waiting for... nothing. Seeking for... nothing. Praying for... nothing. Writing... nothing. Wanting... nothing. Offering... nothing. Feeling... nothing. Eating... nothing. Seeing... nothing. Smelling... nothing. Tasting... nothing. Singing... nothing. Painting... nothing. Experimenting... nothing. Liking... nothing. Loving... nothing. Owning... nothing. Having... nothing. Being... a nothing. Raluca Băceanu

Premiile SRSFF

Imagine
SRSFF vă invită la decernarea Premiilor 2010. Evenimentul va avea loc la Tîrgul Internațional de Carte Gaudeamus, vineri 19 noiembrie 2010, ora 18.00, la standul librăriei Nautilus (standul 24), pavilionul central, la parter. Unul dintre ţelurile Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy este acela de a recunoaşte şi de a susţine valorile SF-ului românesc.Prin urmare SRSFF decernează, către sfîrşitul fiecărui an, o serie de premii care să evidenţieze şi să răsplătească eforturile celor care au realizat lucruri semnificative pentru SF-ul românesc.Prima ediție a Premiilor SRSFF a avut loc în data de 28 noiembrie 2009 la Tîrgul Internațional de carte Gaudeamus. Posterul a fost realizat de Alex Popescu, căruia îi mulţumim pentru ajutor.

O imagine spune cât o mie de cuvinte...dar trei?

Imagine
Nu am de gând să mai vorbesc. Dar tot vreau să exprim ceva. Poate e şi ăsta un mod bun de a o face...aşa că: ...apoi... ...şi nu în ultimul rând, ce-i mai important... And that's all. End of story. source: http://pushpoptop.tumblr.com/ Raluca Băceanu

Prietenii de ocazie

Imagine
Cred că era timpul să realizez şi eu că oamenii, fie ei prieteni sau nu, sunt cum sunt. Adică? Adică tu poţi să fi mort, bine mersi, undeva asfixiat cu monoxid de carbon, sau storcit de un tren pe vreo cale ferată, că nimeni NU ŞTIE! Şi nici nu le pasă . Ei bine, eu am avut ocazia să fac un alt experiment. Am stat acasă. Mă simţisem rău şi uite aşa am profitat. Telefoane pe ziua de ieri? 0. Nu tu ,, ce faci, de ce nu ai venit la şcoală?" nu tu ,, eşti ok?" sau ceva asemănător. De la nici o persoană. Cu excepţia mamei. Şi cu excepţia... în fine, el nu se pune. Şi nici măcar ,,surorile mele". Scuza cu nu am credit e deja expirată de vreo 2 ani în cazul mai multor persoane. Şi există de asemenea Sfântul'Net. Hai că de el a auzit şi 'nea Gică. Sunt atâtea căi prin care poţi comunica în ziua de azi. Of, Doamne! Şi uite aşa dragii mei inexistenţi care nu citiţi blogul niciodată. M-am săturat de prefăcuţi şi de prieteni de ocazie. Dar asta nu mă va doborî. Din contră. A

Incursiune în fantastic

Imagine
Atenţie! Textul de mai jos vă poate leza serios neuronii dumneavoastră! Povestirea vă poate cauza dureri de cap, nevroze, în cazuti de excepţie psihoze!!! Doar dacă aveţi nervi tari vă puteţi avânta în această mică poveste de copii! ,,Se spune că fiecare poveste are câte un sâmbure de adevăr, dar nimeni nu poate spune exact ce presupune acel sâmbure...“ Alergam speriată de moarte prin pădurea verde de smarald, cu rochia de mătase liliachie fluturând pe iarbă. Ici-colo, rochia mi se zdrenţuise. Vinovate probabil că erau crengile rupte de pe jos, sau pietrele ascuţite ce îmi distruseseră şi pantofii. Se făcea că eram o prinţesă ce voia să scape de un Zmeu hâd şi rău. Chiar înainte să mă înfasce cu ghearele-i mari de lighioană, m-am împiedicat şi am căzut. Am sărit speriată. - Mihaela? Mihaeeelaaa! Hai trezeşte-te. - Mamă, mai lasă-mă 5 minute... - Ei, haide, haide, nu sunt mama ta. Mihaela! a ţipat dintr-odată profesoara de istor

Gol.

Imagine
Ăsta ar putea să fiu cuvântul care să definească toată starea mea. Aşa că vă invit să citiţi următoarele doar dacă aveţi timp de pierdut, sau mai pe româneşte, vă plictisiţi. Să nu ziceţi că nu v-am atenţionat... Să vedem. A încetat să îmi mai pese de un lucru de care mi-a păsat prea mult timp. Pur şi simplu. Nu ştiu cum s-a întâmplat. Emoţia s-a dus, la fel cum şi venise atunci. Imediat. Fără să ştiu şi fără să vreau. Doar că acum a rămas un gol. Faptul că îmi păsa, îmi ocupase tot timpul un loc undeva în inimă sau undeva, nu pot să spun sigur. Şi totuşi, uite că a dispărut. Iar acum, mă simt vinovată?! Nu înseamnă oare că încă îmi mai pasă? Sau e doar nevoia aceea de a umple un gol ce a fost atâta timp umplut, cu altceva, nou, indiferent de sentiment? Nu îmi pot da seama care dintre variante. Poate nici măcar nu mă simt vinovată. Mă simt falsă. Ca şi cum rolul pe care l-am jucat se împletise cu mine, în mine, iar acum că în sfârşit am scăpat de el, îmi e imposibil să mă regăsesc pe m

Strange... needs

Imagine
,,Pulsează. Din ce în ce mai repede. Undeva în pieptul meu. E inima. ,,Sorry but I think I don't have such thing as a...". Şi totuşi ea este. Văd peste tot oameni, dar încetez să îi mai percep ca semenii mei. Ceva s-a întâmplat. Sunt doar o sursă de energie. Mai întâi mă hrăneam cu emoţiile lor. Până când a devenit prea dureros. Poate a durat prea mult etapa asta, iar de când a început, m-a prins într-un fel de sinistră vrajă. Orice tip de emoţie, iar când aveam norocul, orice sentiment, îmi provoca o plăcere ciudată. Dar cum spuneam, a devenit în timp prea dureros pentru mine... A urmat altceva . Diferit şi din ce în ce mai plăcut. Niciodată nu am putut să spun că am avut destulă energie în mine. Am avut însă o rezistenţă ieşită din comun. Până să îmi dau seama de asta, nu o făceam voluntar . Dar cum respectul meu faţă de ei se diminua din ce în ce, am făcut-o şi voluntar. Nu cred că şi-a dat nimeni vreodată seama de ce făceam. Şi nu am niciun regret. Energia lor este inepu

Cenaclul ProspectArt, joi 14 octombrie

Societatea Romana de Science Fiction si Fantasy va invita la intrunirea cenaclului ProspectArt, ce va avea loc joi 14 octombrie 2010, ora 18.00, la Observatorul Astronomic Municipal, Bd.Lascar Catargiu nr.21 (fost Ana Ipatescu), Bucuresti. Program : -Eugen Stancu : „Science fiction in Romania comunista : Excurs metodologic” ( o prezentare introductiva in care se analizeaza succint lucrarile despre sf-ul romanesc, studiile sf din perspectiva istorica, a studiilor culturale, a istoriei si istoriei literare si in acest context se precizeaza unde se plaseaza demersul - prima parte a unei serii de patru prezentari ). -Roxana Brinceanu : povestirea „Hadar” si un fragment din romanul „Ultima Teorema” de Arthur C.Clarke si Frederik Pohl (in curs de aparitie la editura Nemira) -Feri Balin : povestirea „Ultima nastere” -Silvana Sorop : povestirea „Voi vedea din nou”. Sunt asteptati si invitati sa participe la sedinţele cenaclului, toti cei care se simt atrasi de fenomenul SF&F romanes

Depresie (in)voluntară

Imagine
Din categoria personalo-depresive. Mda. Din nou o perioadă din aceea idioată. E a treia oară când o simt atât de pregnant. Nu ştiu cum încă mai rezist. Parcă toate problemele lumii atârnă pe umerii mei. Pe ai mei. E greu să fii ştiut un om responsabil şi puternic. E greu. Pentru că trebuie să fii şi pe măsura etichetei . Înţelegeţi ce vreau să spun. Ei bine, m-am săturat de calmul meu cretin, de fapt m-am săturat să afişez o mască implacabilă, de neînţeles. O mască de calm infinit. O mască ce deja a săpat prea mult în mine şi în sufletul meu. Şi ştiu că a sunat ca nuca-n perete, dar nu îmi pasă. Nu îmi pasă şi vreau să ţip, să mă descarc cumva. De plâns, deh, cred că păstrez partea asta pentru câteva filme şi pentru nişte melodii mai... speciale, de-ale mele, pe care sunt sigură că un om normal, sănătos şi fericit nu le-ar asculta în vecii vecilor de zeci, poate de sute de ori, cum fac eu în ultima perioadă. Aceleaşi şi aceleaşi melodii deprimante. Acelaşi pian, aceleaşi acorduri în ga

Cenaclul ProspectArt , 24 septembrie 2010 ora 17.00

SRSFF are placerea sa va invite in data de vineri 24 septembrie 2010, ora 17.00 la Cenaclul ProspectArt : Prezentarea integralei SF-ului romanesc, „Seniorii Imaginatiei”, un proiect comun al SRSFF si al editurii Eagle Publishing House Invitati sînt scriitorii : Mircea Oprita Gheorghe Schwarz Mihail Gramescu Danut Ungureanu Marian Truta editorul Mugur Cornila Invitat special : Cristian Tudor Popescu Evenimentul va avea loc la Centrul Calderon, Str. J.L. Calderon nr.39, sector 1, Bucureşti Autorii prezenti vor discuta despre Integrala SF-ului romanesc, vor ras