Interview With A Vampire

Ultimii ani au trecut cu viteza luminii şi, deşi mă simt încă aceeaşi puştoaică de liceu, adevărul e că m-am transformat într-un exemplar de adult mai mult sau mai puţin reuşit. Am revenit în lumea fantasy şi a SF-ului românesc după ce am dedicat mii de zile studiului istoric, mai cu seamă Evului Mediu cât şi studiilor legate de publicitate, marketing ş.a.m.d. Destul despre absenţa mea, mai interesant este ce am regăsit: prieteni vechi, cărţi noi, fani noi şi poate cel mai interesant, un extraordinar imbold de a scrie din nou aşa cum o făceam odată. Final Frontier m-a hrănit spritual şi intelectual cum demult nu am mai simţit. Printre cosplayerii hiperactivi, printre scriitorii binevoitori, printre editorii pontoşi, prin mirosul de cărţi noi, cu pagini galbene, am renăscut... sau mi-am părăsit crisalida de adulthood care aproape că îmi sufoca imaginaţia lăsând loc unor stări cvasi-depresive. M-am încărcat cu energia şi cu noile romane cumpărate, mica mea recoltă fiind pe câ...

" O EPOPEE CU FINAL (SPER!) AŞTEPTAT Poveştile „de orori şi mistere”, care aveau să configureze ulterior literatura gotică, au aprins imaginaţia publicului cititor începînd cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (Horace Walpole, autorul Castelului din Otranto , este considerat a fi creatorul genului), odată cu reînvierea interesului pentru medievalism (unul dintre sensurile cuvîntului englezesc „gothic” fiind chiar cel de „medieval”). Supranaturalul, teroarea sau neobişnuitul, trecute cu mare atenţie prin filtrul literaturii moderne pentru a li se acorda o minimă verosimilitate (puternic contrastantă cu abordările alegorice anterioare), au caracterizat – din acel moment şi pînă în zilele noastre – o specie literară al cărei traseu spectaculos a fost permanent punctat de naşterea unor genii şi de publicarea unor capodopere, asigurîndu-i-se astfel nemurirea. Romane, nuvele şi povestiri precum  Stafiile din casa dintre dealuri  (Shirley Jackson),  Salem’s Lot  ...

"O NARAŢIUNE ÎN RAMĂ POATE RIDICA MULTE PROBLEME Cu ani în urmă, la o retrospectivă a filmelor japoneze am descoperit, absolut întîmplător, un film realizat de Kobayashi în 1967. Fără efecte speciale, fără clişee moderne, doar cu o poveste care te poartă fără să-ţi dai seama spre un final neaşteptat. Un film în care firul narativ pare simplu la început, dar se complică prin introducerea unei alte intrigi, ambele planuri concurînd cu măiestrie la realizarea unei pelicule „ must see”. Tehnica acestui film m-a urmărit mult timp, în încercarea de a găsi o modalitate de transpunere în scris. Deşi simplă la prima vedere, o naraţiune în ramă – sau poveste în poveste – poate ridica multe probleme scriitorului care-o abordează. Povestirea mea,  Ora morţii ,   reprezintă una dintre încercările de a păstra ceva din atmosfera acelui film, dar şi un prim pas către o lucrare de dimensiuni mai mari. • Ana-Maria Negrilă  s-a născut în data de 25 septembrie 1972, la Bucureşti. În 199...