Interview With A Vampire

Am realizat că am lăsat în paragină un loc drag inimii mele atunci când am auzit la Gaudeamusul din decembrie, cuvintele astea rostite (nu imaginate!):  nu ți-am început încă romanul, dar am citit câteva postări de pe blogul tău . Luată prin surprindere, am avut o replică involuntară, negândită, stupidă: Hmm, mai există  locul  ăla?… Pentru că da, e un loc, bag de seamă că este acel  acasă  pe care mă chinui să îl regăsesc de câțiva ani încoace, dar unde nu am reușit să revin. Claustrofobia socială (pentru cine a citit postările de prin 2014-2015), nu doar că m-a învins, nu m-a ucis, a făcut ceva mult mai viclean: m-a înlocuit, m-a dezintegrat mai întâi, făcându-mă, în mod natural, să mă văd nevoită să mă adun și să mă lipesc la  loc , dar fiind incapabilă să mai văd că ceea ce pun la loc, nu mai sunt eu, ci bucăți ce nu îmi aparțin mie, ci aparțin de lumea în care trebuia să învăț cum să mă descurc. Am lipit ambiție prostească, în loc de curiozitatea anter...

Respira ție întretăiată Posturi de radio ascultate simultan Pylint 0/10 de conduită morală acceptată Gânduri așternute grobian.   Infinite int-uri de leveluri emoționale Stringuri (și strigi) ce provoacă PEP-8-uri Cu descrieri prea mari și grele existențiale (?!) Vai, dar ce de corupte upda- da -te-uri!   Care strigă și zgârie mai tare? Atât să mă cuprind? E bine să nu fi? Să tai curentul? A! Să culcușesc pământul? Repet simțământul?   Superflu. Superflue cu accent. Pierd din terenul ambiguu Dăinui în loop dehiscent De ce-mi pare totul exiguu?   Și-i RAM-ul plin de momente amare CPU la sută la sută, Să fie nevoie de-un computer cuantic, Durerea imuabilă să poată conțină?! Și sursa din ființă să nu mai fie.   Nici noi să nu-nu mai fim. Să nu fim. Să fim nu. Nu. Nu. 0. False Reboot?   Sudo reboot anxiar.     7 octombrie 2020 Photo source: https://www.dreamstime.co...

  Din categoria personalo-penibile Acesta NuNu este un strig ăt de ajutor Probabil am mai scris despre ideea asta și în trecut dar uit după o anumită perioadă de timp cât de mult am intrat în detalii înainte. În plus, vreau să acopăr vivid trăirea prezentă că poate ceva s-a schimbat între timp. Outsider dintotdeauna. Ai zice că e o fază mai cu seamă a adolescenților dar eu, o involuată ce sunt, am rămas probabil la vârsta de 16-17 ani de câțiva mulți ani încoace și mă simt alienată de tot și de toate mai mult ca oricând. Stau și mă întreb dacă starea de profundă angoasă în care mă aflu are legătură cu faptul că am dormit prea mult azi, cu faptul că mi-am băut cafeaua abia la 7 seara sau dacă e ceva hormonal, PMS or smth. Dar nu e PMS. Atunci dezechilibru, iar, la nivelul creierului, în anumite substanțe? Iar depresie? Iar tristețe? Atunci de ce chiar și când am dat iama în workout-uri grele, cu toată endorfina secretată, eu tot mă simt ca ultimul om, fără r...

din categoria personalo-penibile Am trecut de la capitolul rezoluții penibile la mici evenimente/contexte emoționale din viața subsemnatei care să vă distreze virtual. La maximum. Not. Azi vom analiza de ce nu este bine să te vezi/ să te întâlnești/ să te îndrăgostești de o inaptă emoțional. De ce scriu toate astea? O fac în speranța că nu îți vei mai pierde timpul și nici nu te vei mai ambiționa degeaba să faci pe Făt-Frumos cel Salvator cu micuța domniță la ananghie cu anxietatea și cu daddy issues. În primul rând nu ar trebui să îți pierzi timpul dacă persoana NU CAUTĂ nimic din ceea ce cauți tu. Stabilește, nene, de la început când vorbești cu vreo prințesă depresivă dacă are și ea chef de tine sau nu, sau dacă are chef de ceva în general, vreodată. Poate nu vrea să facă nimic cu viața ei sau, dimpotrivă, are prea multe lucruri de făcut, unul dintre ele ar fi lupta cu viața sau lupta cu ea însăși în a nu mai fi o smiorcăită penibilă. Așa că las-o în laba ta în p...

Ultimii ani au trecut cu viteza luminii şi, deşi mă simt încă aceeaşi puştoaică de liceu, adevărul e că m-am transformat într-un exemplar de adult mai mult sau mai puţin reuşit. Am revenit în lumea fantasy şi a SF-ului românesc după ce am dedicat mii de zile studiului istoric, mai cu seamă Evului Mediu cât şi studiilor legate de publicitate, marketing ş.a.m.d. Destul despre absenţa mea, mai interesant este ce am regăsit: prieteni vechi, cărţi noi, fani noi şi poate cel mai interesant, un extraordinar imbold de a scrie din nou aşa cum o făceam odată. Final Frontier m-a hrănit spritual şi intelectual cum demult nu am mai simţit. Printre cosplayerii hiperactivi, printre scriitorii binevoitori, printre editorii pontoşi, prin mirosul de cărţi noi, cu pagini galbene, am renăscut... sau mi-am părăsit crisalida de adulthood care aproape că îmi sufoca imaginaţia lăsând loc unor stări cvasi-depresive. M-am încărcat cu energia şi cu noile romane cumpărate, mica mea recoltă fiind pe câ...

Îmi târăsc cadavrul vieții În căutări sisifice În universuri sufocante Suspendate-n orbitoare Iraționale nevoi De cufundare imuabilă Într-un somn fără vis. Rătăcesc în ascuțite cuțite Ce se împlântă adânc În Rețeaua mea personală La centru și nord de Eter Ce mă-activează urlând... Totul este despre Bula Vidă Fără O2, fără lumină, Presiuni în schimb mă ard Mă transformă Într-un infinit de Delir. Poate recele mă arde Poate focul mă răcește Înmiită este apăsarea Și a sufletului chin... Chiar și în dezintegrare Mai există o speranță, Însă informația conștientă Este-a omului teribilă groază?! Hăul cel mai adânc să fie Nu viața făr' de fin Ci cuprinsul nesfârșit Și doar tu, sau eu Cu nimicul de simțit. sursa foto Raluca BĂCEANU 10 septembrie 2017

Nu ştiu dacă sunt multe sau puţine lucrurile care îşi pun amprenta asupra noastră sau dacă sunt câteva urmate de altele, mai multe, sau dacă pur şi simplu, indiferent de câte sunt, tot spre agonie sufocantă ne îndreptăm unii dintre noi... E agonizant să auzi din gura oamenilor dragi aceleaşi texte atunci când sunt faţă în faţă cu negativismul, pesimismul, realismul, depresia sau ce o mai fiind chestia prin care treci, recurent, de ani de zile. Mereu îmi spun că e prea mult, mereu în momentele astea şi nu îmi rămâne decât o alegere: să rezist, - fără hashtag-ul de rigoare. Ştiu că trece dar mai ştiu şi că revine . Şi revin şi părerile, sfaturile fără niciun fel de fundament, privirile goale lipsite de empatie, săruturile reci, mecanice, atingerile programate, totul steril, rece şi cu gust de metal de mă fac să mă gândesc dacă nu sunt într-un matrix corupt cumva. Nu sunt şi nu am fost niciodată pe măsura vreunei etichete, indiferent care a fost aceea. Am fost apreci...

M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale Din floarea vieții mele, din floarea vieții noastre, M-am stins în grijă și-n îndurerare. De ce? mă-ntreb. Doar un foșnet îmi răspunde, Un foșnet de frunze uscate din oameni Căci doar atât a mai rămas... Oare? M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale Mă zbat cu alte petale aproape uscate, alte zeci Și zeci... Din recolta asta ingrată a fructelor Aflate în plină și veșnică Primăvară Toamna meschină le-a prefăcut din roșul Frunzelor de odinioară, În mistuitoarele limbi de foc, Devoratoare. M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale În mai puțin de câteva zile Când timpul smulgea Cândva ...

Îmi beam cafeaua pe balconul rece. Cafeaua, la fel ca și balconul, rece, o poșircă de 3 în 1 care se prepară la rece. De lene. Nu aveam chef să mai spăl ibricul, să deschid frigiderul, să caut cafeaua, să spăl lingurița (că parcă în casa asta numai o linguriță cu coadă lungă am) și să pregătesc tot ritualul ăsta care-mi pare că mănâncă mai mult timp decât ar trebui. Așa că m-am mulțumit cu poșirca. Îmi sorbeam cafeaua privind peisajul de la etajul 10. Blocuri noi construite, vopsite în nuanțe maronii, închise, mai închise decât plumburiul norilor. Blocuri vechi, scorojite, două școli, amândouă galbene, amândouă îmi oferă un gol în stomac detestabil. Am urât școala. Am privit mai departe prin măruntele picături de ploaie. Aveam un sentiment plăcut după ce terminasem încă o carte fantasy. Un horror mai exact. Deși senzația aceea pe care o aveam în trecut, când mă bântuia încă vreo câteva zile subiectul, senzația a dispărut și în gânduri mi-a apărut întâlnirea de ieri de la...

Intraţi aici mai întâi:  https://www.youtube.com/watch?v=niqrrmev4mA Citind toate ce se scriu despre vrăjitorie şi rămânănd fie consternată fie amuzată, am decis să ascult nişte muzică pentru inspiraţie. Şi cumva am ajuns la controversatul videoclip al lui Lady Gaga, Alejandro , pe care îl ştiam de ceva timp, dar la care nu mă mai gândisem. După ce am citit şi criticat în gând fie părerile misogine din istoriografie, fie cele mai recente, profund feministe, am ajuns cumva la tema mea de licenţă care pare, culmea, explicată şi de videoclipul ăsta. O vezi pe Gaga înconjurată mai mereu de cîte un grup de bărbaţi efeminizaţi într-un mod grotesc. Ei, eu am văzut-o pe ea drept reprezentantă a feministelor (cât şi a acelora care resping această etichetă, dar care se dovedesc a fi, în final, feministe) care se dedică unei cauze în loc să caute nişte consecinţe reale, nişte explicaţii pertinente. Ea, Femeia, domină tabloul. Aceasta fiinţă de sex feminin impregnează feminitate...