Gaga şi Vrăjitoria masculină

Intraţi aici mai întâi: https://www.youtube.com/watch?v=niqrrmev4mA

Citind toate ce se scriu despre vrăjitorie şi rămânănd fie consternată fie amuzată, am decis să ascult nişte muzică pentru inspiraţie. Şi cumva am ajuns la controversatul videoclip al lui Lady Gaga, Alejandro, pe care îl ştiam de ceva timp, dar la care nu mă mai gândisem.

După ce am citit şi criticat în gând fie părerile misogine din istoriografie, fie cele mai recente, profund feministe, am ajuns cumva la tema mea de licenţă care pare, culmea, explicată şi de videoclipul ăsta.

O vezi pe Gaga înconjurată mai mereu de cîte un grup de bărbaţi efeminizaţi într-un mod grotesc. Ei, eu am văzut-o pe ea drept reprezentantă a feministelor (cât şi a acelora care resping această etichetă, dar care se dovedesc a fi, în final, feministe) care se dedică unei cauze în loc să caute nişte consecinţe reale, nişte explicaţii pertinente.

Ea, Femeia, domină tabloul. Aceasta fiinţă de sex feminin impregnează feminitate bărbaţilor, în imaginaţia mea corespondenţi ai vrăjitorilor despre care nu se prea spune nimic în studiile de specialitate. Bărbaţii ăştia care au tocuri şi frizuri ciudate, traşi la indigo, sunt cumva vrăjitorii din statisticile celor executaţi pentru vrăjitorie de prin Estonia, Normandia, Islanda.

Deşi în debut apar doi bărbaţi misterioşi, Femeia este cea care în cele din urmă observă şi determină peisajul. Cei doi, de la început, sunt, după mine, aceia care au influenţat-o pe Femeie să studieze fenomenul vrăjitoriei masculine. Ei sunt bărbaţii care până atunci au făcut o critică acerbă femeilor, o critică misogină (Trevor-Roper, de exemplu).

Femeia asta este într-un fel şi Lara Apps, şi opusul ei, căci acest istoric nu îşi dedică munca în slujba feminismului, fenomen sau tendinţă (cum vreţi voi să îi spuneţi) care a subscris istoria de gen studiilor despre femeie, ceea ce după părerea mea, este destul de dubios.

Alte metafore: Coşciugul reprezintă moartea ideilor vechi ale anilor 1960-1970.

Subiecţii apar rând pe rând supunându-se într-un dans (sabat, much?) dictat, evident, de ceea ce vrea de acum să demonstreze istoricul, în continuare înfăţişat metaforic de această Gaga.

Trimiterile la religie sunt binevenite căci se ştie că cei condamnaţi au fost judecaţi de autorităţi (în general) clericale. Dominicani. Domini Cani! Că tot e celebră sintagma asta de cîini ai lui Dumnezeu. Care Dumnezeu? Nu face parte din discuţia noastră...

Să revenim. După secole în care vrăjitoria a fost văzută exclusiv din perspectiva bărbaţilor istorici ca un act al femeilor din spaţiul marginal, femei frustrate care au avut parte de eşec în viaţa personală, acum a venit momentul ca această Femeie vizibil androgină, deci masculinizată, să îi tempereze pe aceşti bărbaţi care îi seamănă. În ce măsură îi seamănă? Vedem mai jos.

Scena (sau scenele) în care Gaga este aplecată asupra unuia este exact actul supunerii unui fenomen din trecut unuei tendinţe istoriografice din prezent. Apoi, ca prin minune, şi cauza dansează în demonstraţia istoricului ce şi-a pierdut reperul, esenţa de istoric, şi anume să reprezinte istoria, nu să o refacă după coordonatele pe care şi le doreşte (politice, sociale, economice etc).
Dorind să se lepede de ideile trecutului, repetând „I’m not your babe”, adică de acelea care plasează femeia în centrul vânătorii de vrăjitoare - şi nu pe oamenii judecaţi în general pentru aceasta, deci şi bărbaţi şi femei - Femeia nu face decât să supună şi ea, precum predecesorii, ideea unei cauze, şi anume că şi femeia poate studia un fenomen în care suratele de acum câteva secole sfârşeau pe rug. 

Doar că această cauză este înlocuită parazitar în însăşi esenţa ei.
Vedem femei studiind istoria femeilor. Apoi vedem femei studiind istoria de gen care este îndreptată tot spre femei. Vin în ultima vreme femei care îi vor pe bărbaţi în prim-plan. Acele femei care au considerat că fiind oprimaţi prin excluderea lor de la studiul vrăjitoriei (aşa cum şi femeile în epoca modernă timpurie erau oprimate, excluse, judecate şi executate la cea mai mică acuzaţie), vor să le acorde importanţă.
Procesul e corupt, cum deja am spus în câteva rânduri mai sus, de o percepţie modificată care are la bază şi imposibilitatea istoricului, de orice fel, de a arăta trecutul în forma lui de atunci. Este imposibil. În această imposibilitate se naşte un soi de psihoză mută, te identifici cu subiectul. 

Dansezi cu el, te domină. El devine efeminizat, iar istoricul sau Femeia devine masculinizată.
Apare Gaga la un moment dat îmbrăcată în alb în videoclip. Înghite nişte mătănii ca urmare a distanţării studiului asupra vrăjitoriei din perspectivă clericală, spre una laică. Nu se opreşte aici, pentru că ia în derândere, prin costumaţie, ideile vechi ale unei societăţi patriarhale care acum, în societatea postmodernă, nu sunt altceva decât frânturi de ignoranţă care trebuie studiate la rece. Şi evident, acest lucru nu se petrece.

În scena în care videoclipul devine alb-negru pot spune că mi-a format în minte imaginea istoriografiei de secol XX, dar din perspectiva bărbaţilor istorici asupra femeilor care studiază istoria. Subiectul trece pe lângă femeie, ca într-o idee greşită că o femeie nu poate studia fără să se lase sedusă de ceea ce constituie obiectul studiului acesteia. Corect? Da şi nu...
Cînd Gaga apare „devorată” de aceşti bărbaţi mie îmi inspiră eşecul acelui istoric de a se debarasa de genul său atunci când începe să conceapă o istorie de gen.
Femeia, Istoricul, în momentul în care rămâne fără această identitate este cu atât mai mult consumat de ceea ce reprezintă obiectul său de studiu.

.... şi prin această alegorie videoclip- studiul vrăjitoriei masculine, am creionat ipostaza deseori perfidă pe care şi-o asumă involuntar istoricul într-un subiect care se înscrie în rândurile temelor abordate de studiile femeii şi de gen. Deşi secole trec peste fenomenele pe care le studiem, fascinaţia întâlnită azi pentru acestea distorsionează încercarea istoricilor de a realiza o reprezentare cât mai corectă...