Interview With A Vampire

Ultimii ani au trecut cu viteza luminii şi, deşi mă simt încă aceeaşi puştoaică de liceu, adevărul e că m-am transformat într-un exemplar de adult mai mult sau mai puţin reuşit. Am revenit în lumea fantasy şi a SF-ului românesc după ce am dedicat mii de zile studiului istoric, mai cu seamă Evului Mediu cât şi studiilor legate de publicitate, marketing ş.a.m.d. Destul despre absenţa mea, mai interesant este ce am regăsit: prieteni vechi, cărţi noi, fani noi şi poate cel mai interesant, un extraordinar imbold de a scrie din nou aşa cum o făceam odată. Final Frontier m-a hrănit spritual şi intelectual cum demult nu am mai simţit. Printre cosplayerii hiperactivi, printre scriitorii binevoitori, printre editorii pontoşi, prin mirosul de cărţi noi, cu pagini galbene, am renăscut... sau mi-am părăsit crisalida de adulthood care aproape că îmi sufoca imaginaţia lăsând loc unor stări cvasi-depresive. M-am încărcat cu energia şi cu noile romane cumpărate, mica mea recoltă fiind pe câ...

" O EPOPEE CU FINAL (SPER!) AŞTEPTAT Poveştile „de orori şi mistere”, care aveau să configureze ulterior literatura gotică, au aprins imaginaţia publicului cititor începînd cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (Horace Walpole, autorul Castelului din Otranto , este considerat a fi creatorul genului), odată cu reînvierea interesului pentru medievalism (unul dintre sensurile cuvîntului englezesc „gothic” fiind chiar cel de „medieval”). Supranaturalul, teroarea sau neobişnuitul, trecute cu mare atenţie prin filtrul literaturii moderne pentru a li se acorda o minimă verosimilitate (puternic contrastantă cu abordările alegorice anterioare), au caracterizat – din acel moment şi pînă în zilele noastre – o specie literară al cărei traseu spectaculos a fost permanent punctat de naşterea unor genii şi de publicarea unor capodopere, asigurîndu-i-se astfel nemurirea. Romane, nuvele şi povestiri precum  Stafiile din casa dintre dealuri  (Shirley Jackson),  Salem’s Lot  ...

"CYBERPUNK, GOTIC ŞI LITERATURA ROMÂNĂ Literatura română e ceva care li s-a întîmplat altora. Cînd eram licean – demult, în alt mileniu – o doamnă profesoară foarte competentă ne povestea, colegilor mei şi mie, despre cronicari, despre ţărani, despre pămînturi, despre ciobani, despre turme, despre baltage, despre salcîmi şi aşa mai departe. Din fericire pentru subsemnatul, acea doamnă profesoară – Aurora Stănărîngă pe numele său – era şi foarte tolerantă. Ca urmare, în timpul orelor, am citit pe sub bancă, vreme de vreo trei ani, ediţii de buzunar britanice sau franţuzeşti ale unor romane de Isaac Asimov, Frank Herbert, Poul Anderson, Frederic Brown, Philip K. Dick sau H.P. Lovecraft. O dată, chiar m-a întrebat ce făceam acolo (eram destul de concentrat la lectură) şi am relatat senin despre ecologia planetei Dune şi despre viermii de nisip. Doamna profesoară a avut bunăvoinţa să mă asculte fără să mă întrerupă… Cam aşa se face că, pînă în ziua de azi, am rămas mai familiariza...