Dincolo de noapte - Cuvântul editorului

"O EPOPEE CU FINAL (SPER!) AŞTEPTAT

Poveştile „de orori şi mistere”, care aveau să configureze ulterior literatura gotică, au aprins imaginaţia publicului cititor începînd cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (Horace Walpole, autorulCastelului din Otranto, este considerat a fi creatorul genului), odată cu reînvierea interesului pentru medievalism (unul dintre sensurile cuvîntului englezesc „gothic” fiind chiar cel de „medieval”). Supranaturalul, teroarea sau neobişnuitul, trecute cu mare atenţie prin filtrul literaturii moderne pentru a li se acorda o minimă verosimilitate (puternic contrastantă cu abordările alegorice anterioare), au caracterizat – din acel moment şi pînă în zilele noastre – o specie literară al cărei traseu spectaculos a fost permanent punctat de naşterea unor genii şi de publicarea unor capodopere, asigurîndu-i-se astfel nemurirea. Romane, nuvele şi povestiri precum Stafiile din casa dintre dealuri (Shirley Jackson), Salem’s Lot (Stephen King),Carmilla (Sheridan LeFanu), Fantoma de la Operă (Gaston Leroux),Călugărul (M.G. Lewis), Cazul Charles Dexter Ward (H.P. Lovecraft),Horla (Guy de Maupassant), Prăbuşirea Casei Usher (E.A. Poe),Frankenstein (Mary Shelley), Straniul caz al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde (R.L. Stevenson),Dracula (Bram Stoker), Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde) etc. au fost şi vor rămîne mereu importante repere culturale în toate ţările din lume.

De altfel, goticul este responsabil pentru naşterea a două importante curente – simbolismul şi romantismul, aşa cum înşişi fondatorii acestora admit, implicit sau chiar explicit, în scrierile lor. Tot din gotic au derivat ulterior horrorul, thrillerul şi, recent, specia literară „paranormal romance”. Mai mult, există specialişti (Brian Aldiss, de pildă) care consideră că science-fictionul reprezintă o proiectare în viitor a genului gotic, avînd în vedere teme caracteristice precum invenţiile uimitoare, savanţii nebuni/excentrici ori castelul bîntuit, acesta din urmă devenit, prin transpunere, staţie spaţială părăsită sau navă cosmică, infestată cu monştri extratereştri. Practic, goticul a însumat, la bază, toată literatura care conţinea elemente fantastice strecurate într-un cadru relativ realist, ori cel puţin elemente ieşite din comun, din banalul cotidian. De aici s-au dezvoltat, prin urmare, multe şi importante ramuri ale literaturii fantasticului, misterului ori straniului.

Însă, deşi a luat de-a lungul timpului variate chipuri, în unele cazuri transformîndu-se radical, goticul nu a murit niciodată. De la Peter Straub şi C.R. Zafon pînă la J.C. Oates (nume vehiculat în contextul Premiilor Nobel!), genul continuă să fiinţeze în literatura universală, rezonînd neabătut cu inima şi cu mintea cititorului înfiorat şi rămînînd apoi cu acesta pentru totdeauna.

În literatura română, lucrurile nu stau atît de bine. Cu toate că, iniţial, goticul a fost îmbrăţişat şi aclamat de scriitorii şi oamenii de cultură români (amintim aici pe I.L. Caragiale, Mihai Eminescu, Gala Galaction, Titu Maiorescu, Ionel Teodoreanu ş.a.), mai multe nume mari punîndu-şi semnătura pe manuscrise încadrabile în acest gen (cum ar fi, spre exemplu, Domnişoara Christina de Mircea Eliade, Îmbrăţişarea mortului de Alexandru Phillippide, Schimnicul de Vasile Voiculescu etc.), odată cu instaurarea comunismului, operele non-realiste au fost împinse într-un con de umbră, etichetate drept „literatură pentru copii şi tineret”, deoarece supranaturalul, religia, idealizarea aristocraţiei şi, în general, iniţiativa şi imaginaţia erau contrare doctrinei oficiale. Din păcate, şi postdecembrist, în virtutea obişnuinţei probabil, această viziune ostilă fantasticului s-a păstrat în majoritatea cercurilor literare, abia de curînd părînd să aibă loc o conştientizare a faptului că abordarea în cauză este una eronată.

Astfel se întîmplă că, într-o perioadă în care cărţile cu vampiri, vîrcolaci, îngeri sau alte fiinţe specifice creaţiei gotice fac furori inclusiv pe piaţa românească (e drept, în rîndurile populaţiei tinere şi foarte tinere – fenomen explicabil, avînd în vedere că genul „paranormal romance” se adresează cu precădere acestora) şi cînd pe ecrane rulează filme dedicate lui Edgar Allan Poe, în librăriile noastre există prea puţini maeştri ai goticului, iar aceia care există se află aşezaţi pe rafturile din spate – cu toate că ei ar putea, cred eu, cumula fără probleme segmentul de populaţie adolescentin cu cel matur. În schimb, peste graniţă, cititorul nu are nici o dificultate în a achiziţiona, spre exemplu, o „integrală” Lovecraft, Hawthorne sau Poe.

Din acest contrast între relativa absenţă a goticului în România contemporană şi faptul că genul (fie prin reprezentanţii clasici, fie prin cei de astăzi) are atîtea de oferit cititorului autohton, acesta din urmă, mai mult, dînd şi semne serioase că ar fi interesat de o asemenea literatură (în aceeaşi măsură ca cititorul american sau englez, de pildă), s-a născut ideea antologiei aflate acum în mîinile dumneavoastră, idee pe care am expus-o, într-o seară, reprezentanţilor editurii Millennium: Horia Nicola Ursu şi Michael Haulică. În fapt, la momentul respectiv nu mă gîndeam să coordonez eu antologia de faţă, ci pur şi simplu i-am întrebat pe cei doi dacă nu au în plan să realizeze şi aşa ceva, după succesul răsunător obţinut de Adrian Crăciun cu o altă antologie dedicată unui gen relativ absent pînă acum la noi: Steampunk: A doua revoluţie. „Facem,” mi-a răspuns Horia, „dacă te ocupi de ea”. Onorat de încredere, am acceptat, desigur, imediat (presupun că încrederea a venit, printre altele, şi ca urmare a faptului că scrisesem un roman gotic şi cîteva povestiri de gen, bine primite de critică şi de public, ceea ce m-a calificat, consider eu, pentru „post”), iar discuţia a continuat pe ideea creării, eventual, chiar a unei colecţii de antologii, romane şi volume de autor, conţinînd scriitori clasici şi contemporani, români şi străini – desigur, dacă această antologie va dovedi că genul gotic este într-adevăr pe gustul publicului de la noi.

Următorul pas l-a reprezentat selecţia autorilor. Aici, este important de menţionat că mi s-a dat mînă liberă – nici Horia, nici Michael nu mi-au sugerat vreun nume, nici nu au contestat vreuna dintre alegerile mele, şi trebuie să le mulţumesc în mod deosebit pentru aceasta. De asemenea, în momentul în care le-am prezentat propunerea de a include în antologie, pe lîngă „monştrii sacri”, şi autori tineri sau chiar încă neconsacraţi (dar talentaţi, desigur!), acceptul a venit imediat – ceea ce, iar, este de admirat, deoarece puţine edituri sînt, oricum, dispuse să publice scriitori români, nemaivorbind de reacţiile negative obişnuite, atunci cînd vine vorba de un nume nou apărut în domeniu.

Prin urmare, avînd în vedere cele de mai sus, am început să trimit invitaţiile. Dintre numele „mari”, am ales acei scriitori care dovediseră înainte o oarecare afinitate cu goticul (prin stilul sau temele abordate, spre exemplu) şi/sau demonstraseră un talent atît de covîrşitor, încît nu aveam dubii că, dacă vor voi, vor putea crea o poveste gotică spectaculoasă. Îi veţi întîlni, astfel, în paginile cărţii de faţă, pe Liviu Radu şi pe Dan Doboş, „gloriile noastre naţionale”, cum ne place să îi numim, deţinători a numeroase premii, inclusiv a cîte unui premiu european. Liviu Radu, „Maestrul poveştilor”, nu s-a sfiit niciodată să abordeze, în diferite chei, teme specifice goticului (vampirismul, licantropia etc.), iar Dan Doboş, autorul Abaţiei şi al DemNetului, nu putea nici el să reprezinte altceva decît un plus deosebit de semnificativ în sumarul oricărei antologii. George Lazăr, admirat de ani buni în comunitatea românească de science-fiction şi fantasy şi publicat peste graniţă cu Guardian Angel, Ştefana Czeller, deţinătoare şi ea a unui premiu Eurocon şi autoare a apreciatului (şi premiatului) roman Cerneală şi sînge, Ciprian Mitoceanu, considerat de către Mircea Pricăjan drept unul dintre cei mai buni trei scriitori de horror din România, Florin Pîtea, un nume de bază în literatura cyberpunk (literatură ale cărei valenţe gotice sînt, cred, evidente pentru toată lumea), Ana-Maria Negrilă, „Prinţesa neagră a cyberpunkului”, cum o alintă fanii, totodată autoare a Cîntecului zorilor, o poveste a la Anne Rice, au reprezentat, din prima clipă, colaboratorii pe care mi-i doream.

Desigur, invitaţii au fost trimise şi altor mari scriitori ai noştri. Majoritatea au privit proiectul cu interes şi s-au implicat, prezentîndu-mi idei sau chiar începînd să scrie povestirile; din păcate, lipsa acută de timp pentru a duce pînă la capăt scrierile respective, cumulată cu existenţa altor proiecte cărora autorii în cauză se dedicaseră încă dinainte de a primi invitaţia, au determinat, în cele din urmă, regretabila absenţă a acestora din antologie – nu însă, sper eu, şi din literatura gotică, deoarece cu toţii şi-au arătat disponibilitatea de a încerca să termine poveştile respective pentru un eventual volum II al cărţii de faţă.

În ceea ce priveşte numele noi, sau relativ noi, pe care le veţi găsi în sumar, cu toată încrederea pe care o am în propriul discernămînt, am decis să adaug criteriului subiectiv (reprezentat de cît de mult admiram eu scrierile tinerilor în cauză şi de cît de potriviţi îi găseam eu pentru proiect) şi un criteriu esenţialmente extern, constînd în faptul că am urmărit activitatea literară a fiecăruia dintre cei selectaţi, aceştia primind invitaţiile numai după ce m-am convins că măcar încă doi editori sau antologatori i-au publicat, le-au făcut o ofertă de publicare ori şi-au exprimat aprecierea cu privire la textele respectivilor scriitori.

Mergînd pe această dublă idee ca marjă de siguranţă, am ales patru tinere autoare (în acest moment, am în vedere pentru viitor şi doi tineri autori): Narcisa Stoica, cu un roman fantasy în pregătire la Millennium Books; Laura Sorin, bună cunoscătoare a literaturii gotice, despre care Laura scrie constant în revista Suspans – sînt mîndru să fiu primul care o prezintă cititorilor, mai ales că are încă trei povestiri programate să apară în antologii şi reviste, în cursul acestui an; Cătălina Fometici, autoare de povestiri „dark fantasy” şi cîştigătoare a două premii pentru debut; Raluca Băceanu, autoarea, printre altele, a unei serii de povestiri chiar… gotice, foarte reuşite şi foarte apropiate de goticul „clasic”, publicate în Gazeta SF şi în Suspans.

Cît despre mine, am dorit să particip la antologie cu o povestire din acelaşi univers prezentat în romanul meu (…Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul), reluînd unele personaje, alegere care mi s-a părut potrivită, ţinînd seama de reacţiile cititorilor mei – majoritatea fani ai genului în discuţie.

Odată trimise invitaţiile – în care am precizat, printre altele, că aşteptam de la autori texte scrise special în scopul de a fi pe plac celor care apreciază lucrările maeştrilor genului, texte care să poată, chiar, concura cu realizările internaţionale clasice sau moderne – am aşteptat povestirile, şi acestea au venit. Sunt fericit să pot spune că toţi scriitorii care m-au onorat cu sprijinul lor în realizarea acestei antologii au abordat problema cu deosebit talent şi cu desăvîrşit profesionalism, iar paginile pe care le veţi parcurge fac cinste literaturii noastre, putînd oricînd să reziste unei comparaţii cu pagini similare din literatura universală. Desigur, aceasta este părerea mea – mai importantă va fi părerea dumneavoastră, a cititorilor. Însă am încredere deplină că munca noastră va da rezultatele scontate şi vă va bucura pe măsură.

Încă o precizare – deşi majoritatea povestirilor pe care le veţi citi se încadrează perfect în goticul „clasic”, pigmentat cu amprenta şi originalitatea autorilor şi cu inerente elemente moderne, în trei dintre cazuri invitaţii au decis să experimenteze, jonglînd cu anumite concepte caracteristice altor specii literare, fără însă a lăsa, desigur, goticul în urmă. Avînd în vedere precedentele din operele esenţiale (să ne amintim doar poveştile cu extratereştri ale lui H.P. Lovecraft sau goticul cu valenţe fantasy – Tăcere – al lui Edgar Allan Poe), precum şi faptul că fiecare gen literar este într-o continuă formare şi transformare, consider că abordarea în cauză nu a făcut altceva decît să adauge un plus de diversitate antologiei de faţă, fără a-i altera în vreun fel substanţa.

Aşadar, veţi întîlni în cele ce urmează: un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcînd o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bîntuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfîrşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntînd o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 FEŢE ALE GOTICULUI.

Închei aici cu o asumare a responsabilităţii: deoarece am fost cel care a coordonat acest proiect, de la naşterea lui şi pînă cînd a ajuns sub ochii dumneavoastră, trebuie să menţionez că orice eventuale probleme, erori sau scăderi ar prezenta cartea de faţă, acestea mi se pot imputa mie şi numai mie – fiind, în mod sigur, urmarea deciziilor, alegerilor, sugestiilor sau observaţiilor mele. Autorii au făcut, fără îndoială, o treabă minunată – sper din suflet ca şi editorul (adică subsemnatul) să se apropie de nivelul lor.

Dar acest verdict îl veţi putea da numai dumneavoastră, cititorii. Prin urmare, după ce ne citiţi, decideţi, vă rog.

Oliviu Crâznic

 "

Sursa: http://revista-galileo.ro/dincolo-de-noapte-cuvintul-editorului/

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

Raluca Băceanu