Ciprian Mitoceanu: Making of "Dincolo de noapte"

"UN LOC EXCELENT PENTRU BÎNTUIT

Povestea poveştii, cum s-ar spune.

Totul a început cu o provocare. Adresată prin e-mail de către însuşi onorabilul antologator Oliviu Crâznic. Invitaţia de a contribui cu un text la o antologie de povestiri gotice. Fain, mi-am zis (deşi în moldoveneasca locală sună niţel altfel). O antologie de povestiri gotice, da. Nu suna deloc rău, avînd în vedere că omul care urma să facă selecţia este un iniţiat al domeniului (… Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul vă spune ceva?) Doar că de la sunet la text este ceva cale. Pe care am străbătut-o, nădăjduiesc eu, fără să mă poticnesc prea mult.

În general, nu-mi prea priesc stavilele. Condiţionări de genul „maxim atîtea caractere”, „să se încadreze în genul”, „cel puţin n personaje” nu sînt pentru mine. Îmi vine greu să chem o idee, să o exploatez, să scot din ea o povestire sau un roman. Ideile vin nechemate şi cel mai adesea pleacă înainte să le pot exploata. Să le mai şi ciopîrţesc pentru a se încadra în anume cerinţe? Nu-mi pot permite să fiu grosolan cu oaspeţi atît de preţioşi.

Prin urmare, nu mi-am scremut creierii (ei da, ştiu la ce imagine duce expresia, dar parcă e şi ceva adevăr în treaba asta) să scot o idee. Dacă vine, bine, dacă nu… Asta e. Şi, deşi ceva idei au venit, nu m-am grăbit să le aştern pe hîrtie. Nu erau decît nişte cerşetori în căutare de firmituri. Nu le-am dat afară pe uşa „atelierului” meu, le-am primit înăuntru şi le-am lăsat să crească. Poate pe mai încolo (nu-mi permit să vorbesc de rău despre o idee, indiferent cît de penibilă ar părea la început, poate îşi revine – de cele mai multe ori aşa se întîmplă). M-am pus pe aşteptat, cu uşa larg deschisă şi chipul plin de zîmbet.

Şi… am aşteptat. Din fericire, mi s-a oferit timp. Gotic, şi încă românesc… Nu ascund că mi s-a părut cumplit. Pentru mine goticul se desfăşoară sub un cer plumburiu, sub stropi de ploaie. Şi într-o epocă de mult apusă. Se părea că uşa o să rămînă deschisă şi atît, primind oaspeţi şi oaspeţi, dar nu MUSAFIRUL aşteptat pentru această antologie.

Apoi am avut noroc. Anul trecut, mai prin toamnă, am participat la „Wolf’s Pack” Suceava, unde George Lazăr a citit excelenta povestire gotică Ziditorii de biserici. Nu vă spun prea multe despre Ziditori, v-a spus deja George Lazăr tot ce trebuie să ştiţi înainte de a citi textul propriu-zis. Dar menţionez că mi-a plăcut enorm. ENORM. Şi, după ce am auzit povestea Ziditorilor, citită chiar de către autor, să vezi îngrămădeală la uşa mea! Da, de ce să nu scriu şi eu o poveste care se desfăşoară în Botoşani? Există aici atîta gotic care e trecut cu vederea, nici nu aveţi idee. Dar nu l-am remarcat pînă acum. Pentru liniştea tuturor, vă spun că nu am furat nimic din goticul lui George Lazăr; există destul pentru amîndoi şi pentru cine mai vrea, trebuie doar să-l descoperi.

Aveam în depozit o idee. Una mai veche. Despre cum ar trebui să continue Lecţie de viaţă, povestirea apărută în revista Suspans.

Se spune că nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Am scos ideea de la naftalină şi am invitat-o în atelier înainte de data preconizată. Am vizitat şi Casa Sofian, o casă superbă, cu un destin nemilos. Da, Casa Sofian există. Personajele din ea sînt rodul imaginaţiei, dar casa nu. E superbă şi are în spate o istorie cum puţine case au dar, din păcate, stă să se dărîme, autorităţile locale nepărînd a intenţiona să mişte măcar un deget pentru unul dintre simbolurile culturale ale oraşului.

În jurul Casei Sofian s-au ţesut, de-a lungul timpului, mai multe poveşti cu fantome. Nici nu e de mirare, clădirea se află amplasată între fostul Liceu Pedagogic Botoşani şi un centru de plasament. Şi arată suficient de impunător şi de înfricoşător încît să stimuleze imaginaţia. Sînt adevărate poveştile cu fantomele care bîntuie vila părăginită? Cu siguranţă veţi găsi destui care să jure cu mîna pe inimă că au văzut sau au auzit ceva. Chiar dacă nu au văzut şi nici nu au auzit nimic, dar istorii de-astea prind de minune la fete. Pielea de găină a  Andrei nu e o senzaţie de lepădat.

Ei, dar să ne întoarcem la poveste, la povestea poveştii, că despre asta este vorba aici. Aveam, deci, o idee, aveam locul. Am găsit şi personajele. În prima etapă au fost mai multe, dar, după o discuţie cu Oliviu Crâznic, am decis să mai elimin din ele. Din start, nu pe parcursul povestirii. În ceea ce le priveşte pe cele rămase, majoritatea au avut decenţa să moară înainte de a începe acţiunea dinIspăşirea. Iar Oliviu Crâznic, aş putea spune, a avut astfel şi ocazia de a-şi salva pielea, pusă la bătaie atunci cînd a acceptat misiunea de a face o antologie de povestiri gotice (veţi înţelege mai bine la ce mă refer citind textul meu din antologie).

Cam atît despre cum a fost cu Ispăşirea. Nădăjduiesc să vă placă la fel de mult cît i-a plăcut antologatorului (mie oricum îmi place, dar asta este cu adevărat altă poveste). Şi, dacă aveţi drum pe la Botoşani, rupeţi-vă cîteva minute pentru a vizita, măcar pe dinafară, Casa Sofian. Este un loc excelent pentru bîntuit. Pe bune.

•

Ciprian Mitoceanu s-a născut în data de 19 martie 1976, la Suceava. În 1999 a absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe, secţia Istorie-Geografie, a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Studii aprofundate în domeniul istoriei statelor din SE Europei, în cadrul aceleiaşi Universităţi (2003). Studii postuniversitare, profesor documentarist, la Universitate

a Bucureşti (2007). În prezent este profesor la Şcoala cu clasele I-VIII din Mileanca (jud. Botoşani).

Bibliografie: Colţii (roman, Ed. Tritonic, 2008); Amendamentul Dawson(roman, Millennium Books, 2012); În sîngele tatălui (roman, Millennium Books, 2012) proză scurtă în revistele Nautilus şi Suspans.

Site: http://mitoceanu.com.

Sursa: http://revista-galileo.ro/the-making-of-dincolo-de-noapte-12-ciprian-mitoceanu/

Acest articol a fost preluat cu acordul editorului

Raluca Băceanu