Întâlnirea

În drumul dinspre casa neagră, de pe aleea întunecată,

Am întâlnit ceva ce atenţia mi-a atras-o de-ndată.

Stătea acolo ţeapăn, ţintuindu-mi privirea cu ochii lui negri

Iar eu, speriată de el ca de-o nălucă, am mişcat din ochii-mi ageri

Căutându-i punctul slab, cel mai uman pentru a mă apăra

De ce-avea să mi se-ntâmple, dar, neputinţa-i mă mira...

După secunde lungi, privindu-l uimită, înlemnit el a rămas

De parcă întreaga-i fiinţă a paralizat, în momentul acela nefast.

- Ce-i cu tine, ce-ai păţit, de mă priveşti aşa pierdut?

Tăcere de mormânt, apoi o ceaţă a fost tot ce-am mai văzut.

Căci, de nicăieri, la fel cum apăruse, la fel s-a risipit.

Lăsându-mă iar singură, privată parcă, de tot ce mi-am dorit.

Şi-acum mă-ntreb, oare ce-ai fost, de unde-ai apărut

Cu ce motiv, pentru mine, sau a fost doar un vis urât?

Fiindcă ai plecat fără ca măcar să ştiu ce e cu tine,

Te-ai evaporat cu viteza dorinţei mele neîmplinite...

[...]

În drumul dinspre casa neagră, de pe aleea întunecată

Te-am întâlnit şi ţi-am privit sufletul pentru întâia oară.

Acum, când iar ai apărut, ca printr-o dulce minune

Ai chip, iar un neînţeles gând îţi luminează întreaga privire.

4 mai 2011

Raluca Băceanu