I'm my own path
Well, yes. Şi nu, nu va fi o postare jenantă în engleză. Dar îmi sună mai melodramatic titlul scris astfel. Să vedem de unde şi până unde... Observ că îmi ia din ce în ce mai puţin timp să analizez un om. Evident, or exista şi excepţii de la regulă, dar în momentul de faţă nu pot spune că simt ceva în neregulă în cercul meu de apropiaţi. Care, trebuie să subliniez este mai restrâns decât se crede. Am realizat însă că este deosebit de greşit a considera o persoană (sau, cel puţin, alta decât tine însuţi) un drum pe care îl ai de străbătut. Entuziasmul este cauza părerii greşite. Slavă Ciocolatei că piere rapid. Drumul s-a deshis poate, prin întâlnirea cu o anume persoană. Asta nu înseamnă că îţi e drum. Doamne, drumul e acela pe care calci, dacă e să fim cinici şi... pragmatici. În sensul concret. Nu metaforic. Eu nu calc pe nimeni, nu mă alătur nimănui. Nu mai vreau pe nimeni în viaţa mea amoroasă. Că privată presupune şi prieteni, nu aş vrea să se facă această confuzi