Postări

Final Frontier 2012 sau Bucla atemporală a weekend-ului

Imagine
Voi începe postarea printr-o mărturisire: nici într-o mie de ani nu mă aşteptam să fie atât de bine pe cât a fost anul acesta la târgul de carte Final Frontier, organizat de Bookblog. Cei care mă cunosc, ştiu şi de problemuţa mea numită agorafobie... Doar că anul acesta a fost al naibii de diferit! Let's start... După cum spusesem fie pe blog fie pe Facebook, avusesem de gând să particip cam la toate punctele din program. Aşa a şi fost, şi mă bucur sincer că nu m-am limitat într-un eveniment sau două. Astfel am avut ocazia de a cunoaşte şi de a vorbi cu mai mulţi oameni, şi în plus de asta am mai avut ocazia de a compara unele evenimente, deşi despre toate pot spune că au fost bine pregătite. Micile decalări de program nu au stricat, sau cel puţin nu prea mult, fiindcă în felul acesta publicul a aflat mai multe şi a constatat că sunt mereu mult mai multe lucruri de spus, de abordat, decât se poate. Timpul a fost scurt, cele două zile au trecut precum două minute, bine, poate ...

Final Frontier

Imagine
Aveţi aici întregul program de la Târgul de carte SF&Fantasy de pe perioada 17 şi 18 martie. Mă veţi găsi acolo şi pe mine, probabil la cam toate evenimentele.  So... Ne vedem la Final Frontier. Can't wait! :) Sâmbătă, 17 martie 2012 10:30 – 11:30 Intalnirea fanilor Star Wars 13:00 – 13:30 Eagle Publishing Lansare de carte: Aporisticon, de Mihail Gramescu 13:30 – 14:00 Eagle Publishing Decernarea premiilor “Seniorii imaginatiei” 14:00 – 15:30 Gothicul în literatura română și universală Invitaţi: Ștefan Ghidoveanu, Florin Pîtea, Laura Sorin, Oliviu Crâznic (moderator) Recomand în mod special acest event. Pare unul dintre cele mai promiţătoare! 15:30 – 16:30 Politica viitorului vs viitorul politicii. Invitat special: Dan Doboș 16:30 – 18:00 Prezența internațională a scriitorilor români de F&SF Invitaţi: Marian Coman, Mugur Cornilă, Dan Doboș, Cristian Tamaș, Horia Nicola Ursu, Michael Haulică (moderator). Duminică, 18 martie 2012 11:00 – 11:30 Premiile FanSF Prezi...

Premiile Galileo 2012

S-au anunţat câştigătorii premiilor Galileo! Îi aveţi mai jos pe fiecare. "Premiul Galileo 2012 pentru cel mai bun volum (publicat de un autor român în 2011): Dan Doboş – DemNet – MediaTech, Iaşi, 2011 Premiul Galileo 2012 pentru cea mai bună proză scurtă (publicată de un autor român în 2011): Michael Haulică – „Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mişeleşte de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureştilor” – în antologia Steampunk: A doua revoluţie, editată de Adrian Crăciun, Millennium Books, Satu Mare, 2011 Premiul Galileo 2012 pentru cea mai bună antologie (conţinînd proză de autori români şi apărută în România în 2010-2011): Adrian Crăciun (editor) – Steampunk: A doua revoluţie – Millennium Books, Satu Mare, 2011.  şi Premiul Galileo 2012 pentru întreaga activitate: Liviu Radu, pentru poveştile extraordinare pe care ni le-a dăruit şi continuă să ni le dăruiască." Felicitări câştigătorilor, în special domnilor Michael Ha...

Povestiri fantastice de Liviu Radu pe elefant.ro !!!

Imagine
Fanii Liviu Radu au un motiv de bucurie. Culegerea sa de Povestiri fantastice este disponibilă şi în format electronic pe elefant.ro , la un preţ de 14,99 lei. De maestrul Liviu Radu am aflat din 2009 de când am început să frecventez cenaclul ProspectArt, din cadrul SRSFF, unde l-am şi întâlnit pe dumnealui. Mărturisesc că din antologia Alte ţărmuri, povestirea Ari  a fost prima citită. Din acel moment am devenit fan înrăit, am citit seria Waldemar, iar Blocul câş  (am început seria cu al doilea volum, cumva invers:)) )m-a cucerit încă de la primul paragraf. Ţin minte perfect că în cadrul evenimentului Jurnalele Amurgului - ce l-a avut moderator pe Oliviu Crâznic, iar printre invitaţi s-au numărat Oana Stoica Mujea, eu, şi desigur, Liviu Radu - mi-am făcut curaj să intru în vorbă cu maestrul. L-am întrebat dacă există într-adevăr acel bloc câş, pentru că din propria experienţă ştiu că lucruri sau obiecte din lumea reală sunt traspuse adeseori în lumea fantastică. Răspuns...

Un nou număr de Suspans... şi de SF!

Imagine
Prinsă strâns între vreo trei olimpiade la istorie, filosofie şi română, abia mai am timp să respir. Adică să scriu. Cum a trecut cam mult timp de când nu am mai postat nimic pe blog, mi-am zis să vă spun câteva noutăţi. A apărut noul număr Suspans, unde am avut deosebita ocazia de a publica o nouă povestire horror, Renaşterea , pe care sper să aveţi curaj să o citiţi până la capăt. E interesant contextul în care am scris povestirea (contextul, auzi, istoria asta mă obsedează :))! ), şi anume fiind puţin bântuită de Mitul lui Sisif , de Camus, în care este abordată tema aceasta, a asumării destinului, un destin absurd şi... surd. Pentru cei ce au citit Camus, şi poate puţin din Sartre, vor înţelege ce am vrut să subliniez ,,absurdul nu e o simplă idee, ci condiţia şi cheia propriei noastre vieţi". Aici vă puţeti delecta cu povestirea  http://suspans.ro/literatura/proza/renasterea  . A mai apărut în noul număr  Aurelia Chircu, având o proză reuşită, Regis de Aet...

Nonculoare

Lumina mă-neacă Şi lumea-o orbeşte, Mănâncă din culoare Nu se mai opreşte. Foamea-i acerbă Muşcă şi din contururi Zone clare devin Umbre fără formă. Când noaptea vine negreşit, Lumina se-ascunde Doar bezna rămâne Nimic nu mai-i desluşit. Când bezna pleacă Lumina se-ntoarce fericită Să înfulece nesătulă Iar, din colorit. Şi lumea e                              Nonculoare Fără şfârşit. 28 ianuarie 2012 Raluca Băceanu

Raluca Băceanu la... Radio Shalom România

Imagine
 Ieri la ora 18:00, am avut onoarea de a fi invitată alături de Ana-Mariana Ionescu (poetă) şi Zigmund Tauberg (profesor de matematică, fizică, astronomie dar şi poet, preşedintele cenaclului Salonul Literar!) la emisiunea moderată de poetul şi prozatorul Mihail Grămescu, Portret de autor , la Radio Shalom România . Am reuşit printre câteva recitări ( Dilema bomboanei, Cioburi şi petale, Furtuna, Tavanul a încetat să mai plângă, Fărâme de dantelă şi Anotimpuri , unele dintre ele nepublicate pe blog) să discut şi despre situaţia actuală a tinerilor scriitori din ţară care se confruntă, ca în mai toate domeniile artistice de altfel, cu indiferenţa societăţii, cu neluarea lor în serios. Pe lângă acestea, am vorbit şi despre mine, de activităţile pe care le desfăşor ( fiind redactor de ceva vreme la  Teen Press ) şi proiectele la care lucrez. Pentru mai multe, puteţi accesa acest link şi să ascultaţi înregistrarea părţii în care am vorbit. Mulţumiri pe această cale lui ...