Final Frontier 2012 sau Bucla atemporală a weekend-ului

Voi începe postarea printr-o mărturisire: nici într-o mie de ani nu mă aşteptam să fie atât de bine pe cât a fost anul acesta la târgul de carte Final Frontier, organizat de Bookblog. Cei care mă cunosc, ştiu şi de problemuţa mea numită agorafobie...

Doar că anul acesta a fost al naibii de diferit! Let's start...

După cum spusesem fie pe blog fie pe Facebook, avusesem de gând să particip cam la toate punctele din program. Aşa a şi fost, şi mă bucur sincer că nu m-am limitat într-un eveniment sau două. Astfel am avut ocazia de a cunoaşte şi de a vorbi cu mai mulţi oameni, şi în plus de asta am mai avut ocazia de a compara unele evenimente, deşi despre toate pot spune că au fost bine pregătite. Micile decalări de program nu au stricat, sau cel puţin nu prea mult, fiindcă în felul acesta publicul a aflat mai multe şi a constatat că sunt mereu mult mai multe lucruri de spus, de abordat, decât se poate. Timpul a fost scurt, cele două zile au trecut precum două minute, bine, poate exagerez, de fapt nu. Chiar aşa e. Final Frontier a trecut prea repede anul acesta! Dar şi cât de plin, de captivant, de GENIAL a putut să fie!

Să încerc să îmi temperez entuziasmul şi să spun două-trei vorbe despre evenimente.

Am ratat întâlnirea fanilor Star Wars, însă am ajuns în timp util la o lansare de carte de la Eagle Publishing. Este vorba despre Aporisticon de Mihail Grămescu. Pe scriitor l-am cunoscut în 2010 la cenaclul ProspectArt, din cadrul SRSFF, unde mi-a lăsat o impresie simpatică. Am aflat ulterior că este şi poet, aşa că vă spun cu ruşine că îl cunosc mai degrabă precum un poet excepţional - pentru că am avut ocazia de a participa alături de dumnealui la câteva întâlniri din cadrul cenaclului Salonul Literar. Sunt sigură că şi în SF excelează, mai ales după cuvintele de laudă ce i-au fost adresate de Mugur Cornilă sau de Cristian Tamaş.

A urmat apoi Decernarea premiilor "Seniorii imaginaţiei", timp în care am prins doar esenţialul, pentru că atât mă interesa. Romanul câştigător a fost "Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade", de Liviu Radu. Deşi l-am tot lăudat pe maestrul Livu Radu pe blog, pe mai ştiu eu ce reţele de socializare, o voi face şi acum: după părerea mea - iar pe parcursul acestor zile am observat că nu-s singura - Liviu Radu este cel mai bun scriitor român de SF. M-am bucurat nespus că nu m-am repezit în banii din bursa şcolară - prea mult... - şi că am mai păstat ceva şi pentru Târg. Şiiiii am adăugat la colecţie încă vreo trei autografe.

Trecând peste nebunia autografelor, ne îndreptăm spre cel de-al doilea punct, cel moderat de scriitorul Oliviu Crâznic. Am scris un întreg articol pentru Teen Press, pe care îl puteţi accesa aici.


E musai de subliniat aici cât e de greu să scrii cât mai obiectiv pentru un eveniment pe care îl aşteptai de mult şi care a mai fost şi bine planificat. Publicul, dacă nu mă înşel eu, a fost cel mai numeros la discuţia despre genul gothic. Cred şi eu! Este un gen extrem de important din care au pornit alte curente... acum încep să reiau elemente din articol. Cel mai bine este să îl citiţi. Aveţi ce afla. Cu alte cuvinte, aveţi numai de câştigat. Eu una, mă declar fană gothic, aproape din toate punctele de vedere, de la vestimentaţie până la muzică.

În jurul orei 3 şi jumătate, a început evenimentul care l-a avut invitat special pe scriitorul Dan Doboş. Mi-a plăcut la această dezbatere faptul că au fost abordate concepte din filosofie. Mi-a făcut o deosebită plăcere să aud vorbindu-se despre filosofia lui Popper (sunt fană Popper!), despre filosofia lui Rousseau şi multe altele. Interesant a fost cum Dan Doboş a reuşit să treacă de la un filosof la altul într-o manieră subtilă, plăcută, nu brusc încât să deranjeze. Politica este un vast domeniu, dacă se poate spune aşa, iar discuţia a fost binevenită. Eu una pe tot parcursul acestui punct din program am avut o stare bizară de euforie. Mi-am amintit de discuţiile pe care le am cu profa de filosofie, şi evident că m-am bucurat. SF-ul nu se rezumă doar la ştiinţă, la tehnologie, pe ici-colo are elemente clare de filosofie. Dan Doboş m-a făcut curioasă şi am de gând să îl citesc. Sunt sigură încă de pe acum că merită.

Pe la ora 16:30 a început un nou eveniment, şi anume "Prezenţa internaţională a scriitorilor români de SF&F, une au fost invitaţi Marian Coman, Mugur Cornilă, Horia Nicola Ursu, Michael Haulică şi Dan Doboş. Esenţialul discuţiei se poate surprinde în două mari idei. Prima: de a scrie sau de a traduce cât mai bine şi mai des în engleză - evident de ce. A doua: să ne orientăm către vecinii noştri, să ne traducem textele în maghiară, în croată, poate chiar în rusă. În sfârşit, eu rămân la părerea mea, nu spun că e bună sau rea, dar avem aşa o limbă frumoasă, încât mai bine continuăm să ne lansăm aici, să ne facem aici cunoscuţi, şi apoi să ne îndreptăm spre Anglia sau Franţa. Aici părerile evident că au fost şi sunt împărţite, depinde de fiecare ce vrea. Eu cred că am vrea cu toţii să fim publicaţi în engleză, dar am înţeles şi cât de greu este să ai o traducere corectă dar şi literară a unui text. E greu, dar nu e imposibil. Eu v-am spus ce cred, de aceea voi continua să lucrez la textele mele în română...

Ziua de 18 a trecut parcă şi mai repede. De la Premiile FanSF până la Premiile Galileo parcă s-a scurs de fapt o secundă. Pe această cale o voi felicita pe Cat Fometici, pentru premiul FanSF obţinut pentru cea mai bună povestire a unui autor nepublicat în volum. Şi, bineînţeles, nu pot uita de premiul Galileo pentru întreaga activitate, obţinut de LIVU RADU! Nu vă pot spune ce aplauze sincere au răsunat în sală. Liviu Radu ne-a cucerit pe toţi!

Iar acuuum ta-da-da-daaaam, a urmat evenimentul "E greu să publici SF în România?" Am avut onoarea de a fi şi eu invitată de Michael Haulică - îi mulţumesc încă o dată! - la acest punct din program alături de încă trei trineri scriitori: Narcisa Stoica, Cătălina Fometici şi Oliviu Crâznic. Desigur că şi aici părerile au fost împărţite. Este greu, nu este greu, aceste repere nu sunt suficiente în cele din urmă.... Depinde şi de şansă. Poţi fi cel mai bun dintre cei mai buni, sau un pseudo-artist emoid, dar dacă eşti pasiv, e mai mult ca sigur greu să publici SF. Dacă devii activ -  pe tema asta am scris un preview, tot pe site-ul Teen Press, aici - este imposibil să nu intri în contact cu diferiţi scriitori sau editori, iar dacă eşti talentat, nu e greu să publici, dar nici chiar foarte uşor. Dacă nu ai răbdare - cum a fost în cazul meu - atunci ţi se va părea greu. Iar dacă eşti şi foarte tânăr trebuie să ai un motiv în plus să scrii foarte foarte bine, pentru ca numai aşa îţi vei câştiga credibilitate, respect. Acestea sunt foarte importante, poate la fel de importante precum talentul şi norocul. Sper că aţi înţeles ce am vrut să subliniez... Desigur, după ce eşti lansat trebuie să nu te culci pe o ureche, să continui să scrii mai bine, din ce în ce mai bine, fiindcă, până la urmă, asta nu e neapărat "treaba noastră" de scriitori, este de fapt datoria fiecărui om care vrea să evolueze. Noi evoluăm prin creaţia noastră, sau, depinde, involuăm, după caz...

Ar mai  fi de spus multe şi aici. Treburi legate de limbaj, de cum trebuie să îl dominăm noi pe el, şi nu el pe noi (asta apropo de Barbu, cine ştie cunoaşte), de genialitatea unei idei care poate să fie desfiinţată atunci când nu îţi temperezi inspiraţia, acele impulsuri nebune creatoare... şi se poate continua lista. Ideea principală este să ai răbdare. Mi-o spun zilnic şi vă mărturisesc: este al naibii de greu să îţi temperezi aceste impulsuri în urma cărora simţi musai că trebuie să abordezi x idee. E greşit. Cel puţin 24 de ore trebuie să treacă, sau dacă nu, un pui de somn ca să se aşeze bine ideea în minte fără să devină altceva, ori, să devină ceva mai bun.

Ok, mă opresc aici fiindcă iar aberez. Caracteristic mie. Să ştiţi că am de gând să mă gândesc bine bine la ceea ce voi spune într-o posibilă dată viitoare, asta dacă îmi voi tempera emoţiile. Dacă... Să o ascult pe Ona totuşi... Poate că voi fi şi eu printre acele cazuri fericite ce se vor obişnui la un moment dat cu discursurile. Doamne ajută! Până atunci mai e ceva vreme, dar mă străduiesc să nu disper, v-o spun la modul cel mai sincer! :))

Următoarele puncte din program au venit în forţă, au abordat subiecte interesante. Ultimul eveniment l-a avut în prim plan pe Liviu Radu care a surprins plăcut, ca de obicei, prin cele spuse. Liviu Radu are un fel al lui de a vorbi, în sensul că spune ce trebuie într-un mod elegant. Are un mod subtil, uşor ironic de a vorbi despre el însuşi, ceea ce poate l-a făcut pe lângă cel mai apreciat scriitor, cel mai plăcut, având cea mai calmă personalitate. Tocmai ce începusem Povestiri Fantastice... Am constatat că aceeaşi impresie o are şi Sebastian Corn în Prefaţa cărţii, şi probabil că şi mulţi mulţi alţii.

Pour conclure: Final Frontier a fost pentru mine ca o buclă atemporală. A trecut repede, spun eu cea de aici, peste care a trecut târgul, dar cea de ieri se bucura de fiecare clipă petrecută alături de oameni extraordinari, alături de oameni cu care împărtăşeşte nu doar aceleaşi pasiuni, dar şi un stil de viaţă, alături de oameni cu care, până la urmă, m-am simţit după mult timp, dar foarte mult, normală. Iar acest sentiment de apartenenţă e mai mult decât grozav, te onorează.


Ne vedem la viitoarele târguri! Sper să fie la fel de minunat! Vă îmbrăţişez!

P.S Mulţumesc din suflet lui Horia Ursu şi lui Michael Haulică pentru minunata invitaţie în selectul "Club Giotto" şi celorlalţi "membri ai clubului" pentru călduroasa primire.

Raluca Băceanu