Costineşti 2011

Şi după 7 ani am văzut marea din nou... The end.

WTF?

Aşa ar fi trebuit să se termine... dar câte s-au întâmplat.... Şi sincer după ce am scris deja postarea de mai devreme, cu starea dobândintă atunci e cam greu să revin la nebuniile ce s-au petrecut la mare.

A fost superb. Cu excepţia faptului că a fost şi obositor. Am fost cazată lângă o discotecă, da, discotecă, nu club. ORIBIL! Muzica se termina cu 10 minute înainte să îmi sune mie ceasul de dimineaţă, la 5 jumate, fiindcă atunci mergeam la plajă. Deh, raze UV şi mai ştiu eu de care.

Fotografii? Păi destule. Fără număr.

Asta din dreapta e făcută în prima zi. Mi s-a părut mie interesantă formaţiunea aia din zid, sau ce naiba este. Vântul bătea destul de puternic dar lumea nu părea deranjată, chiar se bălăcea în apă după cum se vede. Eu singura în converşi, cu ceva negru pe mine, părul lăsat desfăcut, nu în bine cunoscutul moţ ce i-ar face concurenţă şi lui Pebbles, cum se obişnuieşte acolo.

Eu chiar şi în apă am stat cu părul desfăcut. Ceea ce a cauzat încreţirea lui la modul că părul îmi ajungea până la umeri şi era mai închis la culoare din cauza apei mării.

Întâmplarea mai puţin hazlie e că aparatul foto mi s-a defectat chiar înainte să plec la mare. Aşa că majoritatea fotografiilor este făcută cu telefonul mobil. Cealaltă parte este realizată având la dispoziţie nişte filmuleţe. Ironia face ca aparatul să filmeze în continuare, dar să nu fotografieze.

Întâmplarea cu adevărat amuzantă e că m-am îngrăşat în 8 zile 4 kilograme. Iar de marţi până azi am slăbit 3 kilograme. De unde deducem că marea îngraşă şi Bucureştiul mânâncă nu numai suflete ci şi grăsime.

Bine, în poza din stânga nu mă îngrăşasem încă.

Dar arăt oricum mai plină decât sunt în realitate. Şi poate şi ceva mai înaltă. Dar arăt chiar bine. Narcisismul ăsta. Faţă de fotografiile din postarea de mai devreme, când se vedea oboseala pe faţă, aici se vede o zgâtie de fată bucuroasă că e la mare şi că poate să facă ce vrea, că s-a rupt din monotonie, din lucru, din scris, din stat la taclale cu orele cu cine ştie ce amic sau amică. Aici am fost doar eu şi atât.

Nu am mai fost ştiută că lucrez ba acolo, ba acolo, ba că sunt scriitoare, ba că mai ştiu eu ce. Am fost o tipă normală, îmbrăcată sumar după care tipii salivau ca după o friptură.

Ceea ce m-a amuzat de data asta. De ar fi ştiut ei fraierii... Dar, a fost haios, chiar nu neg.

Ca să ajung la înălţime a trebuit să urc, dovada fotografia de alături. Dar marea se vedea excelent, chiar dacă pare murdară. Să o luăm aşa: era destul de întunecat în primele zile.

Abia din a treia zi a început să fie mai bine, mai cald.

Dovada e fotografia din stânga. Se vede după faţa mea că nu puteam să ţin ochii deschişi din cauza soarelui. Deşi fotografia e întunecată, da, cum aţi ghicit, e de la telefon...

În cea de mai jos se observă zâmbetul meu ce e mai mult un rânjet dubios. Din a patra zi până cam într-a 7 am radiat involuntar de fericire, de bună dispoziţie iar în majoriotatea fotografiilor din zilele astea am cam rânjit fasolea rău de tot.

Dar, ce să-i faci, dai vina pe mare pentru kilograme în plus, pentru bucurie, pentru îmbrăcămintea din ce în ce mai sumară.

În primele zile mă duceam îmbracată spre plajă, după am zis, "ce mama naibii?", mai ales că muream de cald până la plajă. Aşa că am început să umblu acoperită doar de un şal peste costumul de baie.

Şi a fost mai bine. Oricum toată lumea era destul de dezbrăcată, fetele făceau topless iar eu nu eram cunoscută prea acolo. Aşa că, ce să îmi mai

pese?

Desigur, am avut surpriza să găsesc persoane pe care le ştiam din vedere, iar pe facebook o puştoaică - ca să vezi ce ţi-e şi cu FB-ul ăsta! - că cică m-a văzut. Mesajul tare prietenos, la modul "Ralu!!! :D" Okay, Ralu îmi zic vreo 3 persoane şi acelea sunt surorile mele, acum să văd şi pe FB asta mi se pare puţin ciudat. Na, fanii... Acum fără să glumesc, tipa e ok, nu am nimic cu ea, nici nu o ştiu, nu o judec.

Trecând mai departe... şi la propriu şi la figurat.

Recognise this body? O-M-G, serios că nu ştiam că dacă te îngraşi arăţi AŞA.

Şi, fără să fiu narcisistă, arată chiar bine. De asta m-am şi decapitat. Arăt mult mai bine decât recunosc eu. Dar dacă îmi văd faţa, zic "nu, nu sunt ok, sunt aşa şi pe dincolo".

Vremurile acelea când încă îmi păsa că arăt mai ştiu eu cum, au cam trecut. Acum arăt bine... dar nu prea îmi pasă. Credeam, când eram mai mică, vezi-Doamne că dacă eşti frumoasă lumea te place. Vezi să nu, e cea mai idioată chestie. Lumea NU te place dacă arăţi BINE. Poate doar să pretindă... Bine, aici mă refer la o anumită categorie.

Like " That's why God gave me this body... because the soul will never be loved".

Fotografii sunt cam prea multe, puteţi să le vedeţi pe FB, că tot ne-a acaparat pretutindeni. Şi oricum, ce-i prea mult strică şi deja cred că vă miraţi de pozele astea. There are so unlike me, I know...

P.S Râdem, glumim, dar e cazul să ne apucăm de treabă. Dacă lenevesc prea mult, treziţi-mă! Vara se duce repede dar mintea tot la vară o să ne stea! Tz-tz-tz-tz...

P.S Am scos o fotografie. Mă enerva. Cei care ştiu cum arăt, ştiu şi fără pozele de aici.

Raluca Băceanu