Ceainăria Tabiet sau Cum mi-am primit cel mai tare compliment

După cum se observă şi în desenul alăturat, realizat de Daniel, o fată, mai exact persoana care servea ceaiurile - nu suport termenul de ospătăriţă ori chelneriţă - ne-a adresat un foarte "dubios" compliment, în cea mai "dubioasă" ceainărie, cu cea mai "dubioasă" servire, dar nu în ultimul rând, cu cel mai "dubios" ceai.

Dar hai să începem cu începutul...

Azi l-am întâlnit pe Daniel, unul dintre cei mai optimişti şi haioşi oameni pe care i-am cunoscut. După aproximativ 3-4 ore petrecute cu el, pot să spun că sunt mândră să fiu prietenă cu un astfel de omuleţ. Cred că o dată în viaţă îţi e dat să întâlneşti un aşa caracter.

Ne vorbiserăm înainte unde aveam să mergem, deşi niciunul nu ştia exact unde se află ceainăria Tabiet. De ce tocmai acolo? Fiindcă începând de mâine, acolo se va ţine cel mai proaspăt cenaclu, Imaginarium, dedicat tinerilor scriitori. Aşa că am zis să găsim "minunatul" loc încă de azi. Deh, curioşi şi nerăbdători, ne-am aventurat cu mult elan pe bulevardul Corneliu Coposu, aş putea spune într-un ritm alert.

Toate bune şi frumoase până pe Calea Călăraşilor. Acum dăi şi caută strada Gh. Ionescu. Nu ştiu cum se face, dar de 4 ori am trecut pe lângă ceainărie fără să o observăm. Am trecut pe strada Columbelor, pe Logofăt Udrişte, chiar şi pe strada Romulus, dar unde-i ceainăria?

Întreabă lume, lume "dubioasă": un copil, o tanti puţin sărită de pe fix, până când am dat de un poliţist, ce, surpriză, habar nu avea de nicio ceainărie, ci doar de un "bar" aflat undeva pe "aici, pe o străduţă". Care era chiar ceainăria buclucaşă aflată undeva într-o fostă căsuţă.

Cred că ne-am învârtit vreo jumătate de oră pe puţin pe cele câteva străduţe sus menţionate. Şi nici măcar GPS-ul nu prea ne-a ajutat.

Toate bune. Ne aşezăm. Luăm meniurile. Amândoi ne uităm pe aceeaşi pagină, la acelaşi fel de mâncare - luasem din greşeală celălalt meniu - şi am citit: ZACUSCĂ.

Evident că am început să râd şi eu şi Daniel. Adică, really? Zacuscă?!

Dar abia acum vine partea cea mai genială. Ceaiul Crăciun şi ceaiul nu mai ştiu care, unul de pe pagina 3 sau 4, al treilea de sus unde e menţionat că este alcătuit din fructe "scumpe".

Am vrut iniţial acelaşi ceai, Crăciun, fiindcă " ironia" gust de iarnă vara, mi s-a părut foarte interesantă. Dar tipa ce ne-a luat comanda, ne-a sugerat foarte subtil să ne luăm ceaiuri diferite.

Zis şi făcut.

Mi-a plăcut modul de servire. O clepsidră, ca să ştim când trec cele 3, respectiv cele 6 minute până ceaiul se infuzează, o farfuriuţă cu un micro-nano-pico biscuiţel, dar bun, ce-i drept, şi o linguriţă. Dar nu zahăr.

După discuţii pline de hohote de râs şi vreo 3-4 întoarceri de clepsidră, am zis să şi gustăm ceaiul. Nu avea ABSOLUT NICIUN GUST, ci doar un abia de amărât de iz de scorţişoară. În cazul ambelor.

Aşa că bunul prieten Daniel s-a hotărât să mai "amestece" puţin în ceai, în speranţa că se va infuza mai bine.

PROASTĂ IDEE!!! Ceaiul meu a devenit din fără gust, incredibil de amar. Nici cu zahăr nu am reuşit să schimb nimic. La fel de amar şi de scârbos. Slavă Cerului că ceaiul Crăciun a fost însă bunicel spre bunuţ.

Acum partea poate mai genială ca cea de mai devreme. Şi anume faptul că am fost singuri într-o cameră, având posibilitatea, ca în nicio altă ceainărie la care am fost, să stingem lumina. Fiind zi, am stins-o. Tipa ce ne-a servit a aprins-o.

Noi iar am stins-o. Ea iar a aprins-o. Până când scoate o perlă a treia oară. " Am înţeles, e mai romantic aşa". I mean, WTF? Serios?

Nici că nu ne-am dat seama! :)). Dar timpul trecea, ceaiul meu devenea şi mai amar, discuţiile şi mai haioase, dar soarele cam dispărea de pe cer.

Acum urmează cel mai cel lucru ever. Ni s-a adus o lampă transparentă în care a fost strecurată o lumânare. Ciudată candelă, dar cum eu şi Daniel suntem "addicted" în tot ceea presupune lumânărele şi candele, am zâmbit plăcut surprinşi. Oau, asta DA atmosferă.

Până când tipa de la servire bagă capul pe uşă, în toiul hohotelor noastre şi scoate un " Da' dubioşi mai sunteţi voi doi!", dar pe un ton extrem de friendly. Nu ne-a deranjat, ba chiar ne-a amuzat şi mai mult. Într-un fel, asta a substituit ceaiul acela oribil. Sinceritatea fetei.

A fost exact cum arată desenul. Tipa foarte haioasă, noi savurând din ceai la lumina lumânării. În celelalte încăperi rockeri, voie bună, jocuri de societate, noi cei mai liniştiţi.

Am uitat un aspect extrem, dar extrem de important. Muzica, dragii mei. Ba o melodie soft, ba o Metallica, ba nişte Rammstein, din când în când muzică romantică, aka anii '80. Un amestec total, dar plăcut. Totuşi, mai mult rock decât orice altceva. Ceea ce mi-a lăsat o impresie chiar bună. Sper că şi lui Daniel.

Având în vedere că mâine se va ţine cenaclul Imaginarium acolo, abia aştept să mai stau puţin în ceainăria Tabiet. Cât am stat să o căutăm şi cât de oribil a fost ceaiul meu! Dar a meritat.

Până la urmă, compania contează, iar eu sunt mai mult decât mulţumită câştigând un prieten ca Daniel.

Iar acum voi face ceva ce chiar nu îmi stă în fire, să fac declaraţii pe blog, chiar dacă ştiu că v-am obişnuit să fiu uneori mai mult decât personală aici.

Aşa că, da o voi spune. Daniel, eşti exact prietenul pe care nu l-am avut niciodată şi pentru care cred că m-am rugat în tot acest timp. E uimitor cum unele lucruri pur şi simplu se întâmplă şi îţi schimbă viaţa şi percepţia asupra lumii. Într-un timp atât de scurt ai reuşit să-mi devii din prieten, o imensă bucurie şi un izvor de optimism şi chiar vreau să îţi mulţumesc pentru asta în cel mai sincer mod pe care îl pot face, adică aici.

Mereu am crezut că genul ăsta de prietenii există doar în filme sau doar în cărţi, dar uite că nu e aşa. Sunt uimită. Şi ştiţi că eu sunt foarte greu de uimit.

Ceainăria asta merită toţi banii. Dar am o singură sugestie pentru cei care vor să meargă acolo: luaţi-vă orice mai puţin ceai!!! Până şi o bere e mai dulce ca ceaiul meu de azi, credeţi-mă!

Chiar glumeam cu Daniel. Fetele de la servire îşi dau seama cine e client acolo pentru prima oară, fiindcă nimeni nu s-ar încumeta să ia un ceai de acolo la a o doua vizită, presupunând, desigur, ca prima oară şi-ar fi luat ceai. Poate de asta rockerii din camera de lângă noi savurau numai bere.

Oricum, data viitoare presimt o ciocolată caldă. Poate chiar un vin. Şi sper din tot sufletul să nu mai avem surprize amare!

P.S Dacă vreţi să mergeţi la ceainăria aceasta, ghidaţi-vă după căţelul de la intrare! Cel din porţelan. Sare în ochi mai repede decât minusculul afiş cu "Ceainăria Tabiet".

P.P.S ORICE ÎN AFARĂ DE CEAI!!!