Jurnalele amurgului: 27 martie 2011

Că tot nu mai am niciun chef să lucrez pentru Delf, mi-am zis să scriu şi eu câteva impresii apropo de evenimetul de duminică după-amiază, şi anume Jurnalele Amurgului, ce l-a avut moderator pe bine cunoscutul Oliviu Crâznic, scriitor foarte apreciat.

Desigur, ziua a început pentru mine cu emoţii. A fost prima oară când am vorbit în faţa unul public atent şi care sorbea fiecare cuvânt, nu ca la şcoală când vorbeşti doar pentru profesor, şi nici măcar atunci. A, da, am şi acordat un interviu, încă un plus pentru mine.

Aşa că a fost ceva cu totul şi cu totul nou. Pe de-o parte plăcut, fiindcă am vorbit despre ceea ce ma pasionează, şi anume despre urban fantasy şi paranormal romance. Deci, am fost în elementul meu, oarecum. Pe de altă parte... emoţiile şi-au băgat ele coada, că deh, şi de asta nu am vorbit prea aproape de microfon. Gurile rele, dacă pot să le numesc aşa, au avut ce comenta din cauza asta. Dar ce să fac? Se mai întâmplă. Am 17 ani, am timp să remediez asta pe viitor...

Revenind la invitaţi. Am avut ocazia de a vorbi alături de Liviu Radu, un scriitor deja consacrat, ce se numără printre preferaţii mei din literatura română ( nu îl clasez după gen, pentru că nu ar avea rost, e printre preferaţi şi atât :) ), alături de Oana Stoica Mujea, o autoare cunoscută pentru romanele sale fantasy, dar şi pentru cele poliţiste, pe care eu le savurez cu plăcere - Parfumul văduvei negre rulzzzz!!! - şi desigur, Oliviu Crâznic, autorul primului roman gothic din România, Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul.

Dacă vreţi să aflaţi detalii despre ce a spus fiecare - ori să vedeţi mai multe fotografii - intraţi pe blogul lui Oliviu. Nu cred ca aş reuşi să surprind mai bine ca el ce a spus fiecare, pentru că eu m-aş apuca să povestesc fiecare discurs în parte, şi nu cred că aţi vrea să vă plictisiţi. :)

În sfârşit, au fost şi câteva discuţii, unii au apreciat prezenţa mea la Jurnalele Amurgului, alţii nu, poate şi din cauza vârstei mele destul de... eu ştiu, fragede. Eu o ţin pe a mea că la 17 ani nu

îţi poţi câştiga niciun fel de credibilitate în faţa unor " mari" ori "grei" ai fantasy-ului ori... din spatele lui.

Cum mi-a mărturisit un amic, problema la mine este că sunt "prea tânără şi prea... carismatică". No comment.

Oricum, nu e ceva nou să fii judecat după vârstă sau să nu ţi se acorde credit când unii scriitori abia după 30 de ani l-au primit.

Per total, a fost bine, eu mi-am văzut de discursul meu, am căscat ochii la câteva cărţi şi am plecat. Toţi erau într-o mişcare continuă şi dezordonată ca nişte electroni în jurul unui nucleu, constituit ori de SF, ori de fantasy ori... cine mai ştie ce.

Fotografii: Silvia Colfescu (Editura Vremea)

Raluca Băceanu