Jurnalele amurgului: duminică, 27 martie, ora 15,15, în cadrul Târgului de carte SF/Horror/Fantasy Final Frontier
Pentru cine este interesat de vampirism şi literatură, dar şi de urban fantasy, am onoarea să anunţ că voi fi moderatorul unei dezbateri pe aceste teme în cadrul spectaculosului Târg de carte SF/Horror/Fantasy Final Frontier, duminică, 27 martie, începând cuora 15,15. Dezbaterea va include şi un dialog autori – cititori, şi se anunţă cum nu se poate mai interesantă, având în vedere invitaţii care au avut amabilitatea să accepte să fie altături de mine la acest eveniment: maestrul Liviu Radu, cunoscut autor de povestiri cu vampiri, vârcolaci şi alte creaturi ale nopţii, printre nenumăratele sale reuşite în domeniul SF şi Fantasy;
Oana Stoica Mujea, care a “lovit” publicul românesc cu romanele sale fantasy, câştigând o notorietate bine-meritată;
însuşi Ştefan Ghidoveanu, celebrul “Mosh SF“, expert în literatura SF, Horror şi Fantasy şi realizator al emisiunii Exploratorii lumii de mâine;
Raluca Băceanu, bună cunoscătoare a domeniului în vogă acum Paranormal Romance, ea însăşi autoarea unor povestiri pe această temă, precum şi a unei serii de romane – Harul – din care urmează să apară curând primul volum.
În cadrul dezbaterii, se va vorbi despre cele mai importante cărţi cu vampiri din Istoria literaturii, de la Carmilla la Salem’s Lot, despre fenomene ca Twilight şi Jurnalele vampirilor, dar şi despre realizările în domeniu din literatura română: căci, spre surpriza multora, acestea chiar există, după cum veţi vedea, de ar fi să amintim doarDomnişoara Christina, Schimnicul, Războiul reginelor, Waldemar, …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul.
Sunt invitaţi toţi cei care sunt interesaţi de vampirism, magie, fantasy şi alte domenii conexe în literatură. Vă aşteptăm.
Detalii despre Târg şi Dezbatere veţi putea găsi aici:
Comentarii