Inima de Sticlă


Read this first: Inima de gheata.

Am avut odată o inimă normală, ca a fiecărui om. Şi tresălta de fiecare dată când îl vedea pe el, dar timpul a trecut iar inima a început să se transforme într-o inimă de gheaţă. Dar nu a fost o soluţie prea bună. Gheţa se topeşte, îngheţă la loc, se crapă, dispare, înţeapă, e rece.

Inima de sticlă... E poate mai rece, mai grea. A fost rezistentă la căldura lui. Dar la focul cel din
urmă a fost topită, deformată, abia de mai există. Nu mai bate, nu mai simte nimic. Dar e topită de fiecare dată când focul din ochii lui o săgeteză. Şi nu rezistă. Oricât ar vrea, nu poate.

Gheţă, apoi sticlă... Câte lovituri mai trebuie să îndure pentru a se transforma din nou? Dar în ce? Ce e mai rezistent decât sticla? Chiar de ar fi din fier, ar rugini, ar crăpa iarăşi, la fel s-ar întâmpla chiar dacă ar fi din orice alt metal. Orice are un punct de fierbere, chiar şi o inimă din cel mai puternic metal sau aliaj existent.

Dar, o inimă de piatră? Pentru că deja a început transformarea... Da, piatră. Nu o mai poţi topi. O poţi sfărâma, dar tot va rămâne acolo o pulbere ce se va închega de câte ori valul lui salvator va trece peste ea. Dar degeaba el o repară, mereu va fi cineva acolo ce va încerca să o strice, chiar dacă nu tu.

Şi totuşi, o inimă de piatră?! Ce poate să ofere o inimă de piatră? Puţin praf, niciun pic de căldură. Atâta timp cât încă e ceva acolo, chiar dacă atât de puţin, e bine. Până la urmă, e o inimă, nu contează din ce e facută. Oricât de puternică ar fi, sentimentul e cel care o înfrânge, pentru că el întotdeauna va fi de două ori mai puternic.

Inimă de sticlă sau de piatră, probabil că finalul e acelaşi. Ce mi-e o baltă de sticlă topită, ce mi-e o grămăjoară de pulbere.

Ştiu ce se va întâmpla cu inima, dar eu, eu mai îmi dau seama de lovituri? Nu le mai simt decât atunci când e prea târziu, iar acum, tot ce aud e un continuu, dar foarte slab, dum...dum...dum... ... ...dum... ... ...

,,Deşi sunt stâncă, nu-s de piatră..."

Raluca Băceanu

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum să ai grijă de un pui de porumbel

Imagine
L-am găsit pe balcon împreună cu frățiorul lui. Erau așezați pe un ghiveci abandonat. Mi-am dat seama că mama nu îi mai vizitează după ce timp de 12 ore niciun porumbel nu s-a oprit pe pervazul de la balcon. Am așteptat atât pentru că mi-a fost teamă că dacă mă duc să îi văd vor lua mirosul meu și mama va refuza să îi mai hrănească. A trebuit așadar să încerc să am grijă de ei când cele 12 ore au trecut. Din păcate, fratele lui Cookie a murit înainte să apuc să am grijă și de el. Asta poate că m-a motivat să îmi dedic tot timpul acestui pui de nici o săptămână. Am început să mă interesez pe internet despre cum pot avea grijă de un pui de pasăre. Nici nu știam că așa arată un pui de porumbel până să găsesc un site care arată fotografii cu evoluția pe timp de 32 de zile a unui pui, de la ou la adult. Aici:  http://www.pigeonrescue.co.uk/caringforababypigeon.htm Cum mama nu îl mai vizita am conceput un amestec special pentru pui. Am găsit tot felul de variante, d...
Citiți mai multe

De ce fac maratoane Harry Potter când sunt tristă sau singură?

Imagine
Cred că fac asta pentru că îmi aduce speranță și pentru că încetez să mă mai simt atât de singură. E simplu. Întrebarea e cum îmi face bine acest obicei și cum funcționează totul pentru mine. E lucru știut că percepem lucrurile din jurul nostru în funcție de propria experiență de viață. Eu percep universul lui J.K.Rowling ca pe ceva magic. Wow. Ce interesant, zici. Toată puștimea sau toți fanii vor spune asta. Unde e încărcătura emoțională? Ce e așa special la un serial sau o serie de cărți despre o școală de vrăjitorie? La un vrăjitor care pare că are mai mult noroc decât abilități etc.? Pentru mine e totul atât de special și de magic pentru că în a doua parte a copilăriei mele am fost singuratică. Nu am avut prieteni. Nu făceam mai știu eu ce chestii deosebite ca alți copii. Nu făceam meditații, nu aveam lecții de karate sau de pian. Stăteam în casă și nu ieșeam aproape deloc pe afară. Nici fericită nu eram. Îmi amintesc imaginea unui copil care stă cu nasul în cărți sau care se ui...
Citiți mai multe

Agonie şi extaz - păreri şi citate preferate

Imagine
Multă vreme de acum încolo Agonie şi extaz de Irving Stone va fi cartea mea de suflet. Nu cred că pot reuşi să o povestesc, întrucât sunt încă profund mişcată de sensibilitatea romanului, de Michelangelo, de viaţa sa, şi chiar mi-ar fi imposibil să scot ceva coerent, cum deja îmi este... Şi cum să nu fi? Când porneşti cu lectura de când el este încă un copil ambiţios de 13 ani, şi termini când la aproape 90 de ani moare? Cum?... Cum să nu îţi vină să verşi lacrimi după ce nu doar ai citit o carte ci ai luat parte la viaţa unui om, unui artist atât de extraordinar? Îmi amintesc că eram în troleibuz când citeam ultimele pagini ale volumului 2. Am zâmbit trist când am citit ultima pagină unde erau înşirate capodoperele sale, iar la sfârşitul ultimei fraze, când sufletul i se ridică spre cupolă şi devine parte din Dumnezeu nu am putut să mă abţin, pur şi simplu am privit pe geam, iar când am realizat cu stupoare unde mă aflu, am închis ochii ca cei din faţa mea să nu îşi dea seama ...
Citiți mai multe