Scoala de vara de la Sighet 2010

Subsemnata Ada-Ioana-Raluca Băceanu, aici de faţă – sau, mă rog, în poza de alături- are de gând să vă povestească peripeţiile de la Şcoala de vară din Sighet, ediţia a XIII-a...dar uneori cuvintele sunt de prisos, aşa ca voi face ceva în EXCLUSIVITATE, şi anume voi pune câteva poze, unele mai sugestive decât altele ...

Nu vreau să comentez ceva apropo de conferinţe, pentru că, unu la mână, am lipsit de la vreo 2-3 –daaa, recunosc; doi la mână, când am participat la ele, pot să spun că am încercat din greu să nu casc de mai mult de 2 ori pe minut, fiindcă în primele zile mai ales, a fost al dracului de plictisitor. Din a treia zi mi-am găsit concentrarea. Să fi fost de vină orele nedormite? Probabil. Am reuşit să dorm cel mult 4 ore şi jumătate. Trebuie să specific că am nevoie de cel puţin 7 ore, altfel ... ei bine, ghiciţi şi voi.

Să trecem la oile noastre acum. Sighet. Păi, primul lucru care m-a şocat de-a dreptul a fost îngheţata!!! 5 bani GLOBUL! Având în vedere acest lucru, pot sa afirm că am consumat circa 30 de îngheţate –ăsta e pluralul, nu?.

Un al doilea lucru observat şi studiat amănunţit au fost oamenii. Mda, eu am observat mai întai îngheţata, apoi persoanele din oraş. Chiar nu mă aşteptam să întalnesc oameni aşa de draguţi şi primitori. Mă refer aici şi la colegii mei din şcoală. Dar în primul rând la maramureşeni. Am fost placut surprinsă de ceva: cum cineva de acolo afla că sunt din Bucureşti eram privită cu alţi ochi, în sensul că parcă eram din străinătate, nu din ţară! În altă ordine de idei, poate chiar aveam şi ,,faţă de Bucureşti”- vorba Denisei :)).

Am remarcat nişte tendinţe ciudate, pot să zic, în materie de modă. Femeile, fie de 20 de ani, fie de 80, purtau acelaşi gen de fusta pâna la genunchi şi cloş ? Nu prea mă pricept eu , dar parcă aşa se spune la genul acesta de fuste. Priviţi imaginea cu atenţie şi o să vă convingeţi.

Tot la capitlul modă, intră şi marea categorie a femeilor care nu păreau deranjate să poarte maieuri, bluziţe mulate fară nimic altceva- nu înţelegeţi că nu purtau pantaloni ori fuste, aici ma refer strict la partea de la gât până la talie. Asta a fost frapant! La Bucureşti nu prea vezi aşa ceva. Oare ţine de cultură ori de educatie transparenţa hainelor? Cred ca nu.

Şi acum să trecem la alt capitol. Să trecem la poze, la glume, fapte şi istorii. Să trecem la ,,Drăgutzul”.

A fost foarte tare drumul de la Bucureşti până la Sighet. Cele 15 ore au fost folosite cu cap, dormind, mâncând, glumind...a da şi bând – una bucata doză de bere Becks lemon împartită la 6 persoane, aşa că vă închipuiţi! Râzi, Mihai!!!

Camera unde am fost cazată stătea să cadă, dar ignorând acest fapt, a fost destul de okay...a, da, şi cu excepţia faptului că eram deasupra bucătăriei şi camera mirosea a fum, şi la fel şi noi pentru următoarele 7 zile petrecute la Sighet.

Faptul că am fost 6 persoane într-o cameră a fost ca o sabie cu două taişuri. Până la urmă eram 6 fete şi fiecare fată, ştiţi şi voi, are nevoie de cel puţin 30 de minute la baie...
Pe lângă asta şi micile certuri de rigoare pentru ,, ieşi din baie mai repede” sau ,, foşneşti punga aia prea mult” a fost chiar super. Am fost mândră de faptul că am fost make-up artistul fetelor din cameră, şi nu numai. Am avut şi alţi pacien...clienţi, pardon şi din alte camere. Vreo 3 fete cred că au vizitat camera 146 pentru a fi ,,smacoite” sau ,,boite” de moi.


A fost distractiv :)...sper că s-a dedus deja. Au fost câteva faze de-a dreptul idioate. Unele amuzante. Mi-a plăcut să fiu pentru o săptamână o adolescentă normală şi să chicotesc cu fetele când trecea domnul ,,Drăgutzul” pe lângă noi. Am fost naivă, am fost şi înţeleaptă, dar mai mult am fost ţăcănită. Trebuie să renunţ la ceva ce nu îmi aparţine de drept, pentru că nu a fost vreodată al meu...da, da, ştiţi la ce mă refer, evident că la ŢIGĂRI! =))

Ar mai fi de spus ceva despre mâncarea ,,reciclată" de la hotel. Vreau să zic, era ok în primele zile, dar după am observat tendinţa de a avea la masă într-o zi cartofi natur, apoi piure şi tot aşa. Mie una, mi-a plăcut de nea Vasile, care ar fi fost el, că toţi cei de acolo de la recepţie sau de la servire erau numiţi de mine nea Vasile. Să nu uit să menţionez că masa unde luam micul dejun, prânzul şi uneori cina, era cea mai exclusivistă. Asta din punctul nostru de vedere. La început 6 persoane, apoi 10 sau 12, nu mai ţin minte. Chestia faină a fost că râdeam foarte mult, cel mai mult. Masa noastră. Cu exceptia fazei când am ţipat ca o nebună atunci când am vazut un păianjen pe masă. A fost jenant să se uite toată sala la mine...dar funny după ce m-a liniştit Bianca.

A fost hazliu să îl întâlnesc pe Rahaaaaaaaaaaaaan =)). Cine ştie cunoaşte. Cred că pentru toţi cei de acolo a fost hazliu să îl întalnească pe acest...băiat, să îi zicem.


Uitam să vă spun câteva cuvinte despre memorial. GENIAL! A fost deosebit, nu cum mă aşteptam. Fiecare încăpere era diferită de cealaltă, totul vibra de energie, în unele încăperi, era chiar negativă. Probabil au rămas ceva amprente psihice, poate mai mult de atât...deoarece, nu o dată mi s-a întâmplat să mi se faca rău. Efectiv mi se oprea respiraţia ori mi se punea ceaţă pe ochi- poate era ectoplasmă? Poate era fantoma lui Iuliu Maniu...




A fost mai mult decât surprinyătoare excursia cu Mocăniţa, sau cum îi spuneam noi, Tocăniţa. Am plecat la ora 7 şi ne-am întors pe la 4 şi ceva? Sau mai târziu. Eu una am adormit. Şi ca să sufar puţin, trebuie NEAPĂRAT sa menţionez că am mers în drum spre hotel cu Ana Blandiana şi Romulus Rusan...şi mai era cineva pe acolo dar nu i-am reţinut numele, ruşine să îmi fie!

Trecând peste asta, ce as putea să vă mai spun...nu prea mai am inspiraţie. Cred că am uitat-o pe la Sighet, sau prin tren pe undeva. Dacă îmi mai amintesc ceva important, important d.p.m.d.v, o să vă spun.

Nu pot să cred că era să uit. Nu am spus nimic de focul de tabără care a fost absolut minunat, de serile în care ascultam muzica de pe hol...eu nu am participat direct, doar am ascultat din camera mea. Muzica, am eu impresia m-a ajutat să adorm mai repede. Cred. M-am simţind bine fiind singura care a purtat blugi tăiaţi la conferinţe, pe când alţi colegi erau pedanţi. Eu nu. Mă întreb oare de ce eram singura de pe acolo îmbracată aşa? Hei, dar ştiţi cum e vorba aia cu ,,aparenţele înşeală"...ar mai e şi vorba cum că ,,haina face pe om". Ei, aici înseamnă că am dat-o în bara...Cam atât am mai avut de zis.. Probabil o să mai apară un update mâine pentru că sigur am uitat ceva.:))



Până atunci, vă urez o vacanţă plăcută în continuare!

Raluca Băceanu