Pe măsura etichetei…?

Ciudată. Ratată. Rockeriţă. Urâtă. Frumoasă. Proastă. Inteligentă. Naivă. Înţeleaptă. Cinică. Ipocrită. Ţăcănită. Caraghioasă. Banală. Interesantă…iar lista ar putea cu lejeritate continua.
Aş putea să fiu exact ce presupun cuvintele înşirate mai sus. Dar, cum am şi zis, sunt doar nişte cuvinte. Eu sunt un om şi nişte simple adjective nu mă pot defini ca persoană...darămite sa imi definească personalitatea şi aşa complexă.
Eticheta cu care sunt identificată de o persoană este în funcţie, evident, şi de personalitatea persoanei în cauză, adica cea care etichetează.
Şi ştiţi de ce? Să vă explic. Normalitatea o percepi tu, în funcţie de ce ţi se pare ţie normal şi nu neapărat de ce li se pare celorlalţi normal. Ar trebui să fie logic.
Mai intervin şi gusturile. Înainte ca unei persoane să îi par ciudată sau rockeriţă, îi apar ca fiind frumoasă sau urâtă. Eu personal, nu ma consider nici una nici alta.
De fapt, nu mă consider pe măsura niciunei etichete care mi-a fost pusă. Întrebarea este, desigur, de ce? Fiindcă şi alţi oameni sunt etichetaţi. Jumătate din populaţie este frumoasă ori urâtă. Multe fete sunt sau se consideră rockeriţe. Mai puţini sunt înţelepţi, iar prea mulţi sunt ipocriţi.
Dar....DAR! Eu nu vreau să fiu identificată cu nicio etichetă pentru că nu vreau să fiu identificată cu nimeni care ar putea avea de asemenea aceeaşi etichetă. Toţi oamenii sunt unici...în felul lor, dar foarte mulţi se aseamănă între ei, iar puntea de legătură ar putea să fie chiar aceste afurisite de etichete.
Deşi nu pot face nimic pentru a opri această făţisă ,,discriminare”, o parte din mine speră ca măcar o persoană, când mă vede mergând pe stradă să nu mă eticheteze în niciun fel ci doar să meargă mai departe...
Trebuie să recunosc însă că sunt ciudată, sunt şi cinică, poate chiar caraghioasă, dar doar uneori. Asta ar trebui să dea câştig de cauză aşa-zisei etichetări?
Da, poate mă regăsesc în unele din etichetele care îmi sunt puse, dar asta nu înseamnă că trebuie să le accept.
Sunt ciudată din vreo 100 de motive, dar am unele atribute care mă îndepărtează din grupul ,,ciudaţilor”. Uneori sunt considerată normală de o persoană ce este la rândul ei normală, dar care nu face parte din universul meu. Aici pot să mă refer la muzica şi poate şi la cărţi. Poate că ascult rock, dar asta nu mă bagă automat în borcanul cu eticheta de rock, deoarece ascult şi alte genuri complet diferite de rock. E de ajuns să îmi placă fie şi numai o melodie pop şi să mă îndepărtez cu repeziciune de acest grup şi să fiu etichetată drept, eu ştiu, banală, plictisitoare. Sunt interesantă pentru că sunt scriitoare, din punctul celor cărora le place să citească, dar sunt o ratată pentru adolescenţii care nu pun mâna decât pe reviste de modă şi care consideră că timpul liber trebuie petrecut făcând cumpărături, şi nicidecum citind, ori mai rău, scriind.
Sunt câte puţin din fiecare etichetă care mi-a fost alăturată mie. Asta e aproape ca şi temperamentul. Poate te regăseşti cu câte o trăsătură în fiecare, dar doar unul îţi corespunde, mai rar combinaţie de două.
Aşa şi cu etichetele. Dacă ar fi să aleg una, este una cu care prea puţină lume se asociază pentru că sunt o persoană cu care destul de greu te poţi identifica. Ştiu eu de ce spun asta...
Dar care ar fi această etichetă? Din moment ce toţi oamenii se consideră -şi chiar şi sunt – unici, pot să spun că sunt unică, în modul în care toţi oamenii sunt. Doar că eu consider că sunt ceva mai mult.
Ce este însă mai mult decât unic? Diferită! Specială!
Asta cred că sunt eu. Poate...Şi probabil încă vreo 45356 de persoane, dacă nu mai mult, se consideră fiind astfel.
Şi ce? Şi ce dacă sunt etichetată? Nu voi fi niciodată pe măsura etichetei care mi-a fost sau îmi va fi pusă. Dacă e un cuvânt care mă defineşte cel mai bine atunci cuvântul acela este EU!
...pentru că niciodată eu nu va fi egal cu altcineva decât cu mine!
Şi asta dragii mei, nu îmi va fi niciodată luat!

Raluca Băceanu