Interview With A Vampire

,,O vezi?" ,,Uhm... da!" ,,Ea e!" ,,Da, EA e!" Asta acum vreo două sau trei luni, în troleibuz, două fete discutând. Privind spre mine...Okay, poate mi se pare. Azi. ,,Ai văzut cine e:O?" ,,Cine mă?" ,, E Raluca Băceanu!" ,,:O, da, ea e!" Mda, şi de data asta nu mi s-a părut. Nu eram singură, a auzit şi persoana de lângă mine, care mi-a confirmat bănuielile. ??? Unde? Tot în troleibuz, aproape de casă, două puştoaice la vreo 13-14 ani vorbind şi aruncând priviri mirate spre mine. What's happening? God, de unde mă ştie lumea? Să fie blogu', să fie pentru ca am publicat în 2009 o carte, să fie pentru că scriu pentru Teen Press ori mă ştiu de pe Facebook? De unde fraţilor şi de ce? Devin cunoscută şi nici măcar nu realizez. Data viitoare când mai ies, voi încerca să arăt mai bine... că, deh, poate nu vor mai discuta două fete, ci doi băieţi:)). Who knows... Raluca Băceanu

Mormântul alb şi gol O aştepta încrezător, Căci şi ea şi-l dorea Benevol. Mi-e greu să-ţi spun, Iubite, cât de greu... Ştiu că de-aici pleca-voi Curând. Îţi aud strigarea, Gustându-ţi disperarea, Dar îmi doresc, Visarea. Mirosul putred, dulce, Deja mă ameţeşte. Mai sunt aici?! Dar nu... Pumnii răsunau bătând, În locul mic şi strâmt. Moartea nu-i un joc, E doar un vis urât. Raluca Băceanu

Înainte de a citi poezia, intră mai întâi aici , şi ascultă melodia asta. I ubire mică blondă, Ce-mi apari ca din neant, Privirea-ţi de pantă, Fixându-mă ca o panteră ce-i gata... De atac. Î n gând cobori Să-mi faci culoare Prin vânt presărat cu inimioare. Ele ard în văpaia sorţii, Şi ne ating în miezul nopţii. P e-o pală rece de vânt iscoditor, Îmi ridici iubirea de pe-un piedestal În a ta dulce, credulă simţire, Ce pare-a fi doar un infim, Ciudat, complex mental. C lătinată pe-o bară rece, Stau atârnată cu părul în bălţi Aşteptând ca cineva să-mi picteze Complexitatea blondă... În picături de foc. P icătura de foc ţi-a îngheţat privirea, Ce pe ascuns, mişelesc, abia suspina La ai mei ochi ce-ţi strigau cuvinte încâlcite, Răsfirate printre voioase, vorbe vexate. I mportanţa topirii îşi exercită, Asupra trupului meu, efec...

Mă vezi? Îmi poţi susţine privirea? Dacă da, atunci ce întrezăreşti? E ceva acolo? Ce sentiment îţi produce felul în care şi eu la rândul meu te privesc? Dacă o fac... Pentru că, vezi tu, eu nu îţi pot susţine privirea, fiindcă nici măcar nu te văd, nu te văd cum te vede o persoană normală; eu te voi vedea mereu cu alţi ochi. Căci, să ştii că am nişte ochi diferiţi . Felul în care te văd pe tine este diferit de normal. Şi nu numai pe tine, ci lumea întreagă , pomii, cerul şi culorile. Sunt fericită când ştiu că mă apropii de percepţia celorlalţi, atunci când te văd bine. Dacă ai ştii cât de fericită. Dar asta se întâmplă doar când îmi schimb dioptriile realităţii prăfuite şi mioape cu altele mai puternice, mai curate ... dar şi ele se prăfuiesc. Nu sunt ele de vină însă. Ochii înşişi sunt prăfuiţi de trecerea ireversibilă a timpului. Ştii... pentru mine timpul nu vindecă răni, ci le agravează. Ai idee cum e să trăieşti, zi de zi cu povara de a ştii ce te aşteaptă? Şi nu e o ch...

Din balta de sânge albastru, Răsare o inimă de gheaţă, Ce din visul măiastru, Pare doar o iluzie hoaţă. Nici că a fost, nici că va fi, O fantasmagorie a suferinţei. Căci fata morgana pe trepte Îşi picură iubirea din vene... Iar trandafirul magic, învăluitor Îţi va străpunge răceala atât de uşor... Pe când nici nu-l vei fi văzut, Te va surprinde tăcut. Ea dispare, a fost acolo vreodată? Nu vei ştii, dar pentru întâia oară, Vei picura iubire în a ta... Dulce, sublimă... vioară. Raluca B ăceanu

Read this first: Inima de gheata . Am avut odată o inimă normală, ca a fiecărui om. Şi tresălta de fiecare dată când îl vedea pe el , dar timpul a trecut iar inima a început să se transforme într-o inimă de gheaţă. Dar nu a fost o soluţie prea bună. Gheţa se topeşte, îngheţă la loc, se crapă, dispare, înţeapă, e rece . Inima de sticlă... E poate mai rece, mai grea. A fost rezistentă la căldura lui. Dar la focul cel din urmă a fost topită, deformată, abia de mai există. Nu mai bate, nu mai simte nimic. Dar e topită de fiecare dată când focul din ochii lui o săgeteză. Şi nu rezistă. Oricât ar vrea, nu poate. Gheţă, apoi sticlă... Câte lovituri mai trebuie să îndure pentru a se transforma din nou? Dar în ce? Ce e mai rezistent decât sticla? Chiar de ar fi din fier, ar rugini, ar crăpa iarăşi, la fel s-ar întâmpla chiar dacă ar fi din orice alt metal. Orice are un punct de fierbere, chiar şi o inimă din cel mai puternic metal sau aliaj existent. Dar, o inimă de piatră? Pentru că deja a î...

Din categoria personalo-penibile. What? Falling in love with the nicest guy you ever know... Why?... Şi de aici se complică cam totul. Motive? Destule. Ce e mai enervant e că de obicei învăţ din greşeli. Dar când îşi bagă coada, nu dracu, ci inima, e groaznic. E ca şi cum raţiunea şi inima sunt într-un continuu război. Face inima ce face, de cade din lac în puţ, doar ca să îmi submineze autoritatea RAŢIUNII!!! Şi cum să nu te enervezi când părţi din tine acţionează diferit şi nu poţi face nimic ca să remediezi situaţia? E frustrant, da, asta e al naibii de frustrant. Fiindcă nu am control asupra vieţii mele până la urmă, dacă nu pot controla de cine să îmi placă sau nu. Deşi, între noi fie vorba, nu prea e vorba de plăcut aici, ci mult, mult, mult mai mult. În probleme de genul ăsta, nu prea ai rezolvare. Pur şi simplu nu ai. De parcă treaba asta cu ,,falling in love" e ca o nouă tulpină de virus pe care nu o poţi trata. Nu poţi să faci nimic decât să aştepţi... fie să dispară, da...