Interview With A Vampire

Sunt extem de încântată de poveste. Sper ca şi vouă să vă placă! E o reuşită evidentă şi sunt onorată să public pe suspans.ro. Încă un scop atins! http://suspans.ro/literatura/proza/demonul-iubirii În sfârşit, durerea a fost transformată în ceva bun. Raluca Băceanu

A mai trecut un an. Au trecut 18 în total şi m-am gândit să trag o linie şi să constat nişte lucruri ce m-au frapat, deranjat, bucurat, dezamăgit de-a lungul lui 2011, sau poate chiar de-a lungul ultimilor 4 ani ai vieţii mele. În primul rând, viaţa e mai dură decât poate oricine crede; încărcătura emoţională cu care te vei lovi în viaţă se va simţi uneori atât de puternic, încât simţi literalmente că înnebuneşti. În al doilea rând, dacă ai o „carcasă” dură, nu crede că oricine îţi va iubi exteriorul îţi va iubi şi interiorul dulce şi inocent. Dezamăgirea va fi atât de intensă încât îţi vei dori să fie şi interiorul sinonim cu exteriorul, să se amestece încât să nu mai distingi unul de celălalt. De aici nu voi mai continua numărătoarea pentru că am senzaţia că vor fi prea multe constatări pentru a mai fi numărate. În plus, toate au un prim loc pentru mine. O enumerare le-ar scădea din „valoare”. Senzaţia de singurătate pe care o au unii oameni, şi care tinde să persiste cam la ne

http://fanzin.clubsf.ro/2011/12/misterele-de-la-417-d/  Cititi aici ultima mea povestire. Inceputul e in ton cu perioada sarbatorilor deci... enjoy it! :D Raluca  Baceanu

Am tot citit de-a lungul scurtei mele vieţi tot felul de cărţi despre autocontrol, despre religie, despre ocultism şi alte tâmpenii care pentru o clipă ţi se pare că ţi se potrivesc, dar după un timp realizezi că sunt toate nişte prostii şi că oriunde ai citi, cu orice maestru sau preot ai vorbi, tot nu vei afla ce e cu tine. Cred că pur şi simplu, trebuie să accept că sunt altfel decât ceilalţi, oricât de mult am încercat să mă conving că fiecare individ al speciei mele trece prin asta. M-am îndopat până la refuz cu propriile mele teorii, că, poate, cine ştie, oi fi şi eu vreun fel de hibrid dintre o specie extraterestră şi un om, dar nici chiar aşa departe nu ar fi trebuit să merg... Îmi dau seama că sunt o ciudăţenie a naturii. Nu îmi simt locul nicăieri iar gândurile mi-s efemere. De asta încerc să le las undeva. Şi motivul l-am tot exemplificat. L-am tot repetat. Dar nu a fost de ajuns. Simt din ce în ce mai apăsat că tot ce fac şi că tot ce aş face e în van. Simt de multe or

Răsfirate pe alocuri Raze jucăuşe pier, Înghiţite îndat' de bezna Necuprinsului mister. Privind van peisajul orb Răscolind după culoare, Negrul hămesit de foame Mestecă ce-a mai rămas... Pierduţi în nonexistenţă Ei se plimbă amândoi, Tot căutând în ceţuri După-un licăr de-adevăr. 19 noiembrie 2011 Raluca Băceanu

E bizar că oamenii încă mai cred îm tâmpenii legate de sfârşitul lumii. M-am cam săturat până în gât de astfel de zile care primesc de la nişte oameni jalnici şi fără viaţă tot felul de interpretări. Că tot am văzut filmul "11.11.11".... să vă spun ideea principală: nu căuta înţelesuri acolo unde nu sunt. Nu se ştie niciodată când te vei arde pe bune... Aşa că vedeţi-vă voi mai bine de vieţişoara voastră, plină de invidii, frustrări, şi ipocrizii din partea tuturor şi poate chiar şi din partea voastră (!). Aberez. Dar nu are importanţă. Eu mă voi înfăşura în continuare în carapacea mea "dulce" de individualism şi voi râde de gloata ce şi-a recunoscut titlul de "gloată". Cine ştie, cunoaşte. "Geniul" şi-a încheiat oful pe ziua de azi şi se întoarce, ca de obicei, cu un gust amar, în paginile x, ale cărţii x, dorind să încheie încă o zi într-un mod cât mai puţin realist pe puţinţă. P.S 11.11.11 nu m-a făcut decât să fiu mai senzitivă la

Dimineaţă cruntă Sub aburi de-alcool Mă-mpleticesc şi cad Of, de-ar fi să mor! Privesc tăcut luna Văd încă una (!) Iar în juru-i sora-i orbitează Precum o fantomă. Cad. Mă ridic, Apoi cad cu un zbuf, Râd fără un motiv clar Şi mă-ntind lat pe jos, Pare-un pat cald şi moale... Dimineaţa-i încă neagră Mă-ndrept spre infern În gândurile-mi negre Mă-mpiedic de-un... el. Doarme îngheţat pe-un canal Împuţit. Duhoare de-alcool Se ridică spre cer, Undeva în eter... Siderată mă-ncrunt La trupu-i lipsit de reacţie E oare mort? Sau doar se preface? Fug de lângă el, de duhoarea De moarte. Luna sinistră Mă urmăreşte...tăcută felină, Îmi sare în spate... Ciudată simţire. Vinovăţia e-a lui Dar pare şi-a mea Fuge de la unul la altul Fără să ştie ce vrea. El pentru viaţă, ea pentru milă Iar când ei se dizolvă-n neant Rămâne doar vină... 4 noiembrie 2011 Raluca Băceanu

Prin vizorul drept Lumea a devenit mai înceţoşată. Din spatele uşii văd, zi de zi, O altă imagine Din ce în ce mai neagră. În faţa uşii, praful s-a aşezat Iar vizorul drept zace... Zace neputincios, necurăţat. Prin vizorul drept Culoarea se pierde şi se transformă. Umbre joacă difuz Într-o lumină prea dură. În faţa uşii, peisajul dispare, Iar vizorul drept tace... Tace nenorocit, fără scăpare. Prin vizorul drept Simţu-mi devine fără rost. Din spatele uşii Abia întrezăresc ce mai văd. Să fie iluzie? Nu, e teroare Iar vizorul drept îmi pare... Pare prea mic, stă încruntat. Prin vizorul drept Lumina nu mai trece... Dar. Încă. Vă. Văd. 20 octombrie 2011 Raluca Băceanu

http://moshulsf.wordpress.com/2011/10/12/exclusivitate-%E2%80%9Emoshul-sf%E2%80%9D-proza-de-raluca-baceanu/ Da. Încă una şi sunt extrem de mândră de ea şi îi mulţumesc Moshului SF pentru că a considerat povestirea ,, scrisă din inimă, cu trăire şi simţ artistic" . Aştept un feedback din partea voastră, unul sincer şi... vă mulţumesc. La cât mai multe povestiri de acest gen. P.S Dacă nu v-aţi dat seama despre ce fel de creatură este vorba, Oliviu Crâznic vă sare în ajutor aici .

Pentru D. Ce e mai presus de iubire? Stam mereu şi mă-ntrebam Credeam că, cine ştie, O fi respectul, mulţumirea Sau poate-o dragoste ce te mistuie Din interior spre exterior, Dar nu e cum mă aşteptam să fie... Ba chiar pot spune siderată Că mi-a părut doar un soi de Amiciţie minunată! Nu e pasiune, foc şi jar, Nici dor năvalnic, fluturi reci, E-o preţuire fără scop şi margini, E ridicare din efemer. E să vezi frumuseţea unde nu-i, Să iubeşti defecte, nu pasiuni, Să vezi dincolo de aparenţă Scormonind după esenţă. E adorare dincolo de simţuri Şi dragul ce-l porţi în, şi peste timp, Pentr-un suflet ce se leagă De-al tău printr-o imensă Şi imposibil de înţeles, Iubire neţărmurită. Atunci, curios te-ntrebi Şi-ţi frângi idei şi gânduri, Sub talpa unui paradox continuu Că mai mult, mai presus de iubire, E, cumva, doar şi mai multă... Sau nu. E doar puţin diferită. Ca o nouă treaptă ce răsare La vârf de scara ce se-ndreaptă Spre cer, spre Rai, spre infinit. E exact treapta ce ne leagă Pe noi,