Interview With A Vampire

Astrale-ţi sunt culorile Şi cugetările, Nocturne-ţi sunt pasiunile Şi revelaţiile În hedonistele-ţi impulsuri Aducătoare de furtuni Se nasc, pe-alocuri Tenebre din cununi. Calea ţi-e teleologică, Căci înecatu-ţi-s-a pragmatismul. Voinţa îţi e chiar mirifică Nu ţi s-a-nchis nicicum văzduhul... Aprinzi mereu câte un ceas În fuziuni de simţăminte generate. Îţi bate clipa diferit în lumile născute De-aici şi pân'acolo... nu-i decât un pas. *** Şi cei-i un pas mă întreb deseori, Când totul se petrece chiar aici În interiorul meu (...) (...) aşa se întâmplă De cele mai multe ori... ... şi totul se rezumă la ... Autopercepţii. 15 ianuarie 2015 Raluca Băceanu

innovari.deviantart.com Asfalt negru Asfalt gri, Chiciură, noroi uscat, Fum şi un cer metal, Te aşteaptă în oraş . N-are rost şi sens ori timp Să mai vrei ceva în schimb, N-are rimă, n-are grai, Sunt pe "mute" setată, vai! De n-aş fi, aş scrijeli poveşti Despre vieţi îndepărtate Când tu însuţi îţi jurai, Să-mi dai  Multe sărutări ceva mai... calde?! Nu. Nu e vremea Să fugim Să plecăm în galaxii, Să ne îndopăm cu heliu Râsetele n-ar ieşi... Scrumul din pământ Plus apă Dă o naştere, zic, Prematură. Unor dubioase gânduri Ce-ţi încreţesc  Sufletul? Plăpândul. Vezi că parcă Îţi cam sare prin gură! Şi ceva parcă apasă, I-atmosfera? Gerul? Sau aşa e înăuntru Radiind un frig Crescând...? Nu mai trebuie pereţi Tavanul surpat e  Absent. S-a umplut de  Gheaţă. E apa ce-a-ngheţat din Acel tavan care nu a încetat să Mai plângă. Blaga, unde eşti, De ce-ai plecat? M-ai lăsat în sensuri 

M-am apucat serios de treabă pentru a doua parte a trilogiei HARUL. Până acum romanul are 11 pagini, 11 pagini încărcate emoţional într-un mod de nedescris aici, pe blog. Veţi simţi şi voi probabil 1% (şi credeţi-mă, e mult şi atât!) din ce simt eu acum când veţi parcurge romanul. E ca atunci când naşti. Imaginaţi-vă că mă simt ca la o naştere a unui copil de 10 kilograme, unde simt durerea atât fizic cât şi psihic. Pur şi simplu mă simt sfâşiată în două bucăţi. Am reînceput să scriu  fiindcă abia acum am ajuns atât de la pământ emoţional încât să fie vital scrisul pentru a transmite nişte emoţii, sentimente, stări, într-un mod autentic; dacă nu scriu simt că mor pur şi simplu. Da, sunt vraişte. Sunt într-un hău unde nu există înţelegere, dragoste, unde mă simt imposibil de descris de singură. Mai rău de un milion de ori faţă de cum mă simţeam când am scris prima parte a seriei. Într-un fel sau altul mi-am distrus viaţa personală. Mi-am îngheţat sufletul în timp ce inima cl

Din motive mai mult sau mai puţin personale am încetat să mai colaborez cu revista Suspans. Însă am început o nouă colaborare cu REVISTA DE SUSPANS ce a apărut pe 1 octombrie 2012. Ţineţi minte această zi pentru că e începutul a ceva minunat. Să aruncăm o privire peste cuprins. Găsim: Editorialul semnat de  Mircea PRICĂJAN – Nu am terminat ce am avut de spus. De citit! Recenziile următorilor: Adina BARVINSCHI – Un maestru francez(Pierre Lemaitre, Alex) Gabriel DAMIAN -- Cenuşăreasa lui King(Stephen King, Carrie) Gabriel DAMIAN -- Purgatoriul din tribună(Stephen King şi Stweart O'Nan, A Face in the Crowd) A.R. DELEANU -- Un altfel de Sherlock Holmes (Caleb Carr, The Alienist) Mircea PRICĂJAN -- Primul fantasy romantic românesc? (Anna Váry, Ultima vrăjitoare din Transilvania. Volumul I: Contesa Aneke) La rubrica de film: Gabriel DAMIAN – Pumpkinhead (1988) Răzvan T. COLOJA -- Morţii vii pentru a câta oară? (Resident Evil: Retribution, 201

Fotografia din stânga a constituit motivul unei mari bucurii. Antologia Dincolo de noapte se află printre cele 5 în topul ziarului Evenimentul Zilei . Nu pot spune decât că sunt deosebit de încântată de aceasta. Mă simt onorată ca povestea mea, Fraţii de Saint Yves , să se afle într-o antologie prestigioasă, alături de alţi mari autori precum Liviu Radu, Oliviu Crâznic, George Lazăr, Dan Doboş şi mulţi alţii pe care abia aştept să îi întâlnesc la Lansarea de mâine, sâmbătă 2 iunie, orele 14:00, de la standul Millennium Books. Se anunţă o zi deosebită, puteţi vorbi cu autorii, garantat veţi primi autografe. Ce mai aşteptaţi? Eu una, explodez de nerăbdare în mii de emoţii ce îmi fac stomacul să se simtă ca al unei îndrăgostite (nu că nu aş fi fost deja, deci vă daţi seama :))!). Vă aşteptăm acolo. Nu uitaţi că antologia Dincolo de noapte este PRIMA de gothic adevărat din România care cu siguranţă va putea concura (deja o face având în vedere numărul mare de persoane interesate

"O NARAŢIUNE ÎN RAMĂ POATE RIDICA MULTE PROBLEME Cu ani în urmă, la o retrospectivă a filmelor japoneze am descoperit, absolut întîmplător, un film realizat de Kobayashi în 1967. Fără efecte speciale, fără clişee moderne, doar cu o poveste care te poartă fără să-ţi dai seama spre un final neaşteptat. Un film în care firul narativ pare simplu la început, dar se complică prin introducerea unei alte intrigi, ambele planuri concurînd cu măiestrie la realizarea unei pelicule „ must see”. Tehnica acestui film m-a urmărit mult timp, în încercarea de a găsi o modalitate de transpunere în scris. Deşi simplă la prima vedere, o naraţiune în ramă – sau poveste în poveste – poate ridica multe probleme scriitorului care-o abordează. Povestirea mea,  Ora morţii ,   reprezintă una dintre încercările de a păstra ceva din atmosfera acelui film, dar şi un prim pas către o lucrare de dimensiuni mai mari. • Ana-Maria Negrilă  s-a născut în data de 25 septembrie 1972, la Bucureşti. În 1995 a absol

"CÎND UN COŞMAR DEVINE SERIE sau UMBRELE LICANTROPULUI Deoarece am povestit în altă parte geneza şi aventurile antologiei  Dincolo de noapte , de la concepere pînă la plecarea în tipar (a se vedea  Cuvîntul editorului ), mă voi referi în cele ce urmează strict la povestirea cu care am contribuit eu, şi anume  Pivniţele Palatului Charron . Dar pentru a se înţelege pe deplin istoria acesteia, trebuie să ne întoarcem, precum nişte buni istorici, cu ceva timp în urmă. În vara anului 2010, lansam la Tîrgul de carte Bookfest  …Şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul , roman gotic bazat pe cronici medievale. Apreciată de critică ( Momentul Walpole în literatura română , avea să o numească expertul horror Mircea Pricăjan în revista culturală de tradiţie  Familia  – da, cea în care au debutat Creangă şi Eminescu), cartea s-a dovedit, spre bucuria mea, a fi foarte iubită şi de către cititori. Acest lucru s-a datorat, cred eu, abordării unor teme la modă (cum ar fi vampirismul şi licantropia)

Vous savez que je ne critique pas. Je prête attention à un livre uniquement lorsqu’il me plait trop. Et « …finalement il n’y a que le cauchemar qui reste »  écrit par Oliviu Crâznic, est exactement le genre de roman fantaisie –« dark fantasy » plus précisément- qui crée une dépendance, qui rend accro. Enfin un livre qui ne ne fait pas l’éloge des vampires, mais qui révèle  leur vraie nature. Enfin un livre qui dépeigne bien une époque, des stéréotypes et des craintes de manière tout à fait plausible. Voici quelque chose qui me réveille de l’engourdissement et qui, je le sens, m’influencera pour longtemps. Le danger dans ce roman n’est pas « sexy », comme l’on peut trouver actuellement dans presque tout ce qui se vend le mieux sur le marché du genre : la saga «  Twilight  », la série «  Vampire Academy  », «  La maison de la nuit  » etc. Attention, je ne dis pas que ces romans ne sont pas bons, bien au contraire, je les trouve intéressants, captivants, mais… c’est à-peu-près tout. S

Când corbul croncăne în noaptea de pană Și simți mirosul curat, cel de ploaie, Pământul urlă sub a ta mișcare, Unduindu-se ușor... dar cutremurător. Cade natura, sub ea însăși se prăbușește Se despică pământul și din el iute iese Răsare gâlgâind abundent, roșie lavă Înfingându-se-n vălul negru ca să-i ridici slavă. Te zbați inutil sub focul ce roșu curge, Dar nu vrei să scapi, vrei să te mistuie Și-n Absolut să te pierzi, să mori cu natura. Nu mai ești tu, săruți forță pură. 17 mai 2012 Raluca Băceanu

Lumina mă-neacă Şi lumea-o orbeşte, Mănâncă din culoare Nu se mai opreşte. Foamea-i acerbă Muşcă şi din contururi Zone clare devin Umbre fără formă. Când noaptea vine negreşit, Lumina se-ascunde Doar bezna rămâne Nimic nu mai-i desluşit. Când bezna pleacă Lumina se-ntoarce fericită Să înfulece nesătulă Iar, din colorit. Şi lumea e                              Nonculoare Fără şfârşit. 28 ianuarie 2012 Raluca Băceanu

A mai trecut un an. Au trecut 18 în total şi m-am gândit să trag o linie şi să constat nişte lucruri ce m-au frapat, deranjat, bucurat, dezamăgit de-a lungul lui 2011, sau poate chiar de-a lungul ultimilor 4 ani ai vieţii mele. În primul rând, viaţa e mai dură decât poate oricine crede; încărcătura emoţională cu care te vei lovi în viaţă se va simţi uneori atât de puternic, încât simţi literalmente că înnebuneşti. În al doilea rând, dacă ai o „carcasă” dură, nu crede că oricine îţi va iubi exteriorul îţi va iubi şi interiorul dulce şi inocent. Dezamăgirea va fi atât de intensă încât îţi vei dori să fie şi interiorul sinonim cu exteriorul, să se amestece încât să nu mai distingi unul de celălalt. De aici nu voi mai continua numărătoarea pentru că am senzaţia că vor fi prea multe constatări pentru a mai fi numărate. În plus, toate au un prim loc pentru mine. O enumerare le-ar scădea din „valoare”. Senzaţia de singurătate pe care o au unii oameni, şi care tinde să persiste cam la ne

Răsfirate pe alocuri Raze jucăuşe pier, Înghiţite îndat' de bezna Necuprinsului mister. Privind van peisajul orb Răscolind după culoare, Negrul hămesit de foame Mestecă ce-a mai rămas... Pierduţi în nonexistenţă Ei se plimbă amândoi, Tot căutând în ceţuri După-un licăr de-adevăr. 19 noiembrie 2011 Raluca Băceanu

Dimineaţă cruntă Sub aburi de-alcool Mă-mpleticesc şi cad Of, de-ar fi să mor! Privesc tăcut luna Văd încă una (!) Iar în juru-i sora-i orbitează Precum o fantomă. Cad. Mă ridic, Apoi cad cu un zbuf, Râd fără un motiv clar Şi mă-ntind lat pe jos, Pare-un pat cald şi moale... Dimineaţa-i încă neagră Mă-ndrept spre infern În gândurile-mi negre Mă-mpiedic de-un... el. Doarme îngheţat pe-un canal Împuţit. Duhoare de-alcool Se ridică spre cer, Undeva în eter... Siderată mă-ncrunt La trupu-i lipsit de reacţie E oare mort? Sau doar se preface? Fug de lângă el, de duhoarea De moarte. Luna sinistră Mă urmăreşte...tăcută felină, Îmi sare în spate... Ciudată simţire. Vinovăţia e-a lui Dar pare şi-a mea Fuge de la unul la altul Fără să ştie ce vrea. El pentru viaţă, ea pentru milă Iar când ei se dizolvă-n neant Rămâne doar vină... 4 noiembrie 2011 Raluca Băceanu

http://moshulsf.wordpress.com/2011/10/12/exclusivitate-%E2%80%9Emoshul-sf%E2%80%9D-proza-de-raluca-baceanu/ Da. Încă una şi sunt extrem de mândră de ea şi îi mulţumesc Moshului SF pentru că a considerat povestirea ,, scrisă din inimă, cu trăire şi simţ artistic" . Aştept un feedback din partea voastră, unul sincer şi... vă mulţumesc. La cât mai multe povestiri de acest gen. P.S Dacă nu v-aţi dat seama despre ce fel de creatură este vorba, Oliviu Crâznic vă sare în ajutor aici .

Când bezna înfulecă cu poftă din zi Când cerul este străpuns de noapte şi sângerează, Nu mai ai speranţă iar viaţa dispare Ascunsă sub pătura groasă a întunecimii Ce pare că vrea să păcălească lumina Până aproape de răsărit. Culoarea se duce şi devine neagră, Iar negru de eşti, devii smoală. Cazi în Gheenă, doar acolo-i culoare. Sânge şi flăcări îi pictează pereţii Iar bolta cerească un hău negru pare. Întuneric de vrei, îndurare de ceri, Soarele tot nu va mai răsări vreodată. Flacăra, veşnica lumină te arde La frig de tânjeşti, vei pieri în uitare. Când lumina taie în noapte, Când cerul se scutură de sânge şi foc Şi încep să cadă lacrimi de ploaie, Speranţa revine, veşnicul vrăjmaş, Ce roade înfometată din inimă Mereu, mai ad ânc precum o rugină. Vrea să te cruţe de ceea ce este... Dar iar dispare şi se-ntoarce din nou Pleacă şi se-ntoarce fără ruşine, Fiindcă nu-i un păcat ci doar o făţarnică Blestemată închipuire. (#UPDATE 23 septembrie

Iată-ne şi anul acesta la Sighet. Am promis că voi scrie părerile mele şi pentru anul acesta, mai ales că e posibil să fie ultimul pentru mine... deh, la anul e admiterea, nu mai am cum să ajung acolo... Anul ăsta pot să subliniez vreo 3 chestii: am fost atentă la toate conferinţele - da, am reuşit performanţa asta!!! - mâncarea a fost muuult mai bună şi 3... nu mai era globul de îngheţată 50 de bani ci 1 LEU!!! Lăsând gluma la o parte, anul ăsta am fost mult mai serioasă şi chiar am învăţaţ multe lucruri. Nu am de gând să o lălăi fiindcă nu ar avea rost. Ideea e că şcoala asta de vară nu e doar o simplă şcoală, e ceva mai mult. Voi aveaţi idee care e scopul ei de fapt? Să creeze o nouă elită, o nouă generaţie care să fie capabilă să ia frâiele politicii şi să facă ceva BUN şi DEMOCRAT din ţara asta. Eu am realizat abia anul acesta. Nu e niciodată prea târziu. Anul trecut eram prea preocupată să... nu mai ştiu exact anul trecut la ce eram atentă. Şi atunci am învăţat multe, doar că at

Cam asta sunt eu de vreo câteva zile. Deşi starea propriu-zisă a început acum vreo 3 săptămâni, sau 4, când toate energiile, dar toate nenică, au luat-o razna. Ideea e că m-am concentrat atât de mult să fac un bine, că mi-am dat eu peste cap forţa vitală ce acum nu mai este unde ar trebui să fie. Şi, colac peste pupăză, o parte considerabilă din puţinul ăla cu care am rămas am avut grijă să se ducă la cine avea nevoie de el. Sunt altruistă, dau dacă am, doar că nu mai aveam nici eu. Persoana s-a făcut bine, parţial, dar nu din energia mea, cred că am luat puţină ,,mană" şi din jur. Deh, că tot e soare, să-l secăm pe el de energie că are mai multă ca mine. Iar acum, abia dacă mai văd o cale de scăpare din fumul asta gros, ce mă învăluie ca o ceaţă puturoasă şi verzuie. Sunt sleită de putere, abia îmi mai ţin ochii deschişi. Şi la propriu şi la figurat. Dar nu e nimic, dacă aşa e să fie, să fie. Să nu plângeţi după mine. Ori îmi revin, şi voi fi mult mult mult mult mult mai putern