Interview With A Vampire

Din balta de sânge albastru, Răsare o inimă de gheaţă, Ce din visul măiastru, Pare doar o iluzie hoaţă. Nici că a fost, nici că va fi, O fantasmagorie a suferinţei. Căci fata morgana pe trepte Îşi picură iubirea din vene... Iar trandafirul magic, învăluitor Îţi va străpunge răceala atât de uşor... Pe când nici nu-l vei fi văzut, Te va surprinde tăcut. Ea dispare, a fost acolo vreodată? Nu vei ştii, dar pentru întâia oară, Vei picura iubire în a ta... Dulce, sublimă... vioară. Raluca B ăceanu

Read this first: Inima de gheata . Am avut odată o inimă normală, ca a fiecărui om. Şi tresălta de fiecare dată când îl vedea pe el , dar timpul a trecut iar inima a început să se transforme într-o inimă de gheaţă. Dar nu a fost o soluţie prea bună. Gheţa se topeşte, îngheţă la loc, se crapă, dispare, înţeapă, e rece . Inima de sticlă... E poate mai rece, mai grea. A fost rezistentă la căldura lui. Dar la focul cel din urmă a fost topită, deformată, abia de mai există. Nu mai bate, nu mai simte nimic. Dar e topită de fiecare dată când focul din ochii lui o săgeteză. Şi nu rezistă. Oricât ar vrea, nu poate. Gheţă, apoi sticlă... Câte lovituri mai trebuie să îndure pentru a se transforma din nou? Dar în ce? Ce e mai rezistent decât sticla? Chiar de ar fi din fier, ar rugini, ar crăpa iarăşi, la fel s-ar întâmpla chiar dacă ar fi din orice alt metal. Orice are un punct de fierbere, chiar şi o inimă din cel mai puternic metal sau aliaj existent. Dar, o inimă de piatră? Pentru că deja a î

Din categoria personalo-penibile. What? Falling in love with the nicest guy you ever know... Why?... Şi de aici se complică cam totul. Motive? Destule. Ce e mai enervant e că de obicei învăţ din greşeli. Dar când îşi bagă coada, nu dracu, ci inima, e groaznic. E ca şi cum raţiunea şi inima sunt într-un continuu război. Face inima ce face, de cade din lac în puţ, doar ca să îmi submineze autoritatea RAŢIUNII!!! Şi cum să nu te enervezi când părţi din tine acţionează diferit şi nu poţi face nimic ca să remediezi situaţia? E frustrant, da, asta e al naibii de frustrant. Fiindcă nu am control asupra vieţii mele până la urmă, dacă nu pot controla de cine să îmi placă sau nu. Deşi, între noi fie vorba, nu prea e vorba de plăcut aici, ci mult, mult, mult mai mult. În probleme de genul ăsta, nu prea ai rezolvare. Pur şi simplu nu ai. De parcă treaba asta cu ,,falling in love" e ca o nouă tulpină de virus pe care nu o poţi trata. Nu poţi să faci nimic decât să aştepţi... fie să dispară, da

Am scris azi un fel de poem/poezie whateva' şi a ieşit ceva cam ciudat, de asta nu mă pot hotărî dacă să postez toată ,,opera"... Până acum îmi place doar ultima strofă...cumva am pornit de la un vers ce tot îmi răsuna în minte ,,iubeşte-mă fără să înţelegi"... ,,creaţia" sună cam aşa... Voiam să ştiu ce-i iubirea, Crezând, totuşi, că o înţeleg cumva. ,,Surpriza" însă mă şi prinse... Pe nepregătite. Voiam să iubesc iubirea Şi nu... neapărat persoana, Necrezând că într-adevăr, Voi fi putând... să simt ceva. Voiam apoi, să fii al meu. Dar iubirea mi te şi dăruise Devenisei al meu de când... Nici nu speram la tine. Vreau acum să-ţi înţeleg iubirea, Ce vrea să fie şi de ce. Nici nu speram la o-aşa nebunie E incredibil... de divin! Probabil că într-o viitoare postare voi explica de ce poezia asta, de unde si până unde din nou subiectul ăsta, de ce sub forma asta. E oricum diferit de ce fusese până acum. Chiar dacă a ieşit o mare brânză chestia de mai s