Lavă
Când corbul croncăne în noaptea de pană Și simți mirosul curat, cel de ploaie, Pământul urlă sub a ta mișcare, Unduindu-se ușor... dar cutremurător. Cade natura, sub ea însăși se prăbușește Se despică pământul și din el iute iese Răsare gâlgâind abundent, roșie lavă Înfingându-se-n vălul negru ca să-i ridici slavă. Te zbați inutil sub focul ce roșu curge, Dar nu vrei să scapi, vrei să te mistuie Și-n Absolut să te pierzi, să mori cu natura. Nu mai ești tu, săruți forță pură. 17 mai 2012 Raluca Băceanu