Incursiune în fantastic
Atenţie! Textul de mai jos vă poate leza serios neuronii dumneavoastră! Povestirea vă poate cauza dureri de cap, nevroze, în cazuti de excepţie psihoze!!! Doar dacă aveţi nervi tari vă puteţi avânta în această mică poveste de copii! ,,Se spune că fiecare poveste are câte un sâmbure de adevăr, dar nimeni nu poate spune exact ce presupune acel sâmbure...“ Alergam speriată de moarte prin pădurea verde de smarald, cu rochia de mătase liliachie fluturând pe iarbă. Ici-colo, rochia mi se zdrenţuise. Vinovate probabil că erau crengile rupte de pe jos, sau pietrele ascuţite ce îmi distruseseră şi pantofii. Se făcea că eram o prinţesă ce voia să scape de un Zmeu hâd şi rău. Chiar înainte să mă înfasce cu ghearele-i mari de lighioană, m-am împiedicat şi am căzut. Am sărit speriată. - Mihaela? Mihaeeelaaa! Hai trezeşte-te. - Mamă, mai lasă-mă 5 minute... - Ei, haide, haide, nu sunt mama ta. Mihaela! a ţipat dintr-odată profesoara de istor