Prin ochii lui Vlad
Privea cu ochii înlăcrimaţi lacul. Am observat că îi place Cişmigiul. Cred că o relaxează, într-un fel sau altul. Nu înţeleg niciodată însă pe deplin de ce e tristă. Priveşte îndelung copacii şi tot ce-i verde prin oglindirea lacului. Îi place verdele. Mai întâi zâmbeşte dintr-un colţ al gurii, apoi o văd că se întristează şi îşi muşcă absent buzele. Aşa face când e agitată ori stresată... Este ceva în firea ei care o face să pară aproape tot timpul posomorâtă. Întreaga ei fiinţă îţi dă impresia aceasta. Felul cum merge, uneori prea repede, ca încercând să evite ceva, nişte gânduri negative care o aleargă; alteori foarte încet, de parcă vrea să înţeleagă fiecare pas pe care îl face. Este puternică, dar nu ştie cât de fragilă poate să fie de fapt. Prin ochii ei greu poţi ghici ce gândeşte cu adevărat, sau cum este ea în realitate. Este veselă de multe ori, dar realismul ei idiot o încătuşează în deznădejde. Buzele ei ar trebui să zâmbească mai des. La fel şi ochii. E naivă. Crede că păr