Gothic, gothic şi iar gothic
De câteva zile n-am stare. Îmi tot coace o idee uriaşă în cap. E ca o bubă imensă care ia locul creierului. Doare, jenează, pulsează, nu-mi dă pace de nicio culoare.
Încă stau să mă gândesc dacă ideea e atât de mare încât să mă apuc de un roman gothic sau dacă va ieşi o nuveluţă... chiar nu ştiu. Cert e că nu-s ok. Talentul chinuie, mai ales când se leagă de experienţele neplăcute şi recente peste care am trecut sau peste care încă mă lupt să trec.
E complicat, foarte. Am o grămadă de idei care îmi bubuie în cap, explodează şi parcă după ce se întâmplă asta, simt efectiv cum rămăşiţele ideii se preling pe şi aşa murdarii pereţi ai cutiei mele craniene. Iar ideile, precum nişte monştri, se refac, mai mari, mai rele, mai scârboase şi pervertitoare. Slavă Cerului că sunt idei de proză, altfel m-aş închide singură în debaraua cu haine de iarnă, m-aş pune de una singură la naftalină şi pe mine, şi ideile mele.
Până atunci, "mega buba" coace în continuare. Şi coace. Şi iar coace. Creşte. De obicei când mă loveşte o idee în cap, scriu exact esenţialul ei, cam, să zicem, jumate de pagină de caiet mare, cu scrisul meu lăbărţat şi de stângace. Acum nuuu, toată ziua am scris prin pauze, prin autobuz, ca o nebună, încontinuu. Cred că am umplut vreo 8 pagini, ceea ce e până acum nemaivăzut. Tare mi-e frică de ce o să iasă. Să nu mă trezesc cu prea mult, că iar mă simt secată nu ştiu cât timp.
Hai, Doamne ajută, să le fac pe toate la timp.
P.S Mă găsiţi de acum pe blog, FB-ul este mort. Cine mă ştie, n-are nevoie de fotografii cu mine. Talentul contează, păi nu?!...
Încă stau să mă gândesc dacă ideea e atât de mare încât să mă apuc de un roman gothic sau dacă va ieşi o nuveluţă... chiar nu ştiu. Cert e că nu-s ok. Talentul chinuie, mai ales când se leagă de experienţele neplăcute şi recente peste care am trecut sau peste care încă mă lupt să trec.
E complicat, foarte. Am o grămadă de idei care îmi bubuie în cap, explodează şi parcă după ce se întâmplă asta, simt efectiv cum rămăşiţele ideii se preling pe şi aşa murdarii pereţi ai cutiei mele craniene. Iar ideile, precum nişte monştri, se refac, mai mari, mai rele, mai scârboase şi pervertitoare. Slavă Cerului că sunt idei de proză, altfel m-aş închide singură în debaraua cu haine de iarnă, m-aş pune de una singură la naftalină şi pe mine, şi ideile mele.
Până atunci, "mega buba" coace în continuare. Şi coace. Şi iar coace. Creşte. De obicei când mă loveşte o idee în cap, scriu exact esenţialul ei, cam, să zicem, jumate de pagină de caiet mare, cu scrisul meu lăbărţat şi de stângace. Acum nuuu, toată ziua am scris prin pauze, prin autobuz, ca o nebună, încontinuu. Cred că am umplut vreo 8 pagini, ceea ce e până acum nemaivăzut. Tare mi-e frică de ce o să iasă. Să nu mă trezesc cu prea mult, că iar mă simt secată nu ştiu cât timp.
Hai, Doamne ajută, să le fac pe toate la timp.
P.S Mă găsiţi de acum pe blog, FB-ul este mort. Cine mă ştie, n-are nevoie de fotografii cu mine. Talentul contează, păi nu?!...
Raluca Băceanu
Comentarii