Şcoala de Vară de la Sighet 2011

Iată-ne şi anul acesta la Sighet. Am promis că voi scrie părerile mele şi pentru anul acesta, mai ales că e posibil să fie ultimul pentru mine... deh, la anul e admiterea, nu mai am cum să ajung acolo...

Anul ăsta pot să subliniez vreo 3 chestii: am fost atentă la toate conferinţele - da, am reuşit performanţa asta!!! - mâncarea a fost muuult mai bună şi 3... nu mai era globul de îngheţată 50 de bani ci 1 LEU!!!

Lăsând gluma la o parte, anul ăsta am fost mult mai serioasă şi chiar am învăţaţ multe lucruri. Nu am de gând să o lălăi fiindcă nu ar avea rost. Ideea e că şcoala asta de vară nu e doar o simplă şcoală, e ceva mai mult. Voi aveaţi idee care e scopul ei de fapt? Să creeze o nouă elită, o nouă generaţie care să fie capabilă să ia frâiele politicii şi să facă ceva BUN şi DEMOCRAT din ţara asta.

Eu am realizat abia anul acesta. Nu e niciodată prea târziu. Anul trecut eram prea preocupată să... nu mai ştiu exact anul trecut la ce eram

atentă. Şi atunci am învăţat multe, doar că atunci mai mult mi-am făcut prieteni şi am tot... socializat.

Dar acum, sunt chiar bucuroasă că mi-am

sacrificat atâtea ore stând atentă şi ascultând întrebările

elevilor. A fost o experienţă ce mi-a dat forţă, dorinţa de a face ceva în România.

Acum, mai mult ca oricând sunt hotărâtă să urmez Ştiinţe politice la SNSPA şi să mă înscriu într-un partid politic. Chiar am de gând să NU stau cu mâinile în sân ori să îmi fac planuri că plec în străinătate. Şi ca să ce? Ce să se aleagă de ţara noastră? Nu dom'le, nu, eu RĂMÂN şi mă voi lupta să fac ceva bun, nu de mântuială.

Poate voi pleca din ţară cât să studiez, dacă voi avea ocazia, dar mă voi întoarce.

Trecând peste schimbările în mentalitate ce au survenit cât am fost la Sighet, acum voi trece la cele SPIRITUALE, căci, dacă vă mai aduceţi aminte, abia aşteptam să plec din Bucureşti pe la începutul lui iulie.

Pur şi simplu ştiam sau simţeam că ceva se va întâmpla acolo. Mă crezusem moartă spiritual de mult, dar am regăsit calea. Într-o zi am plecat câteva minute de la Memorial la Biserica Ortodoxă-Ucraineană, aflată la 200 de metri de Memorial. O colegă îşi cumpărase o carte mică de rugăciuni, ceva pentru "sporirea minţii" iar noi aveam examenul a doua zi. Mi-a spus să mă grăbesc că se închide la 9 biserica, aşa că am zbughit-o.

Nu era decât un preot în biserică şi se ruga. M-am simţit puţin prost pentru faptul că eram îmbracată cam nepotrivit. Aveam un tricou negru cu o trupa şi părul puţin răvăşit fiindcă alergasem. Am aşteptat ca preotul să se întoarcă dar am văzut că nu părea să mă observe.

Am început să mă rog şi eu, ca în vremurile bune... Şi la puţin timp, vreo 10 minute, s-a întors.

Şi am început să vorbim. Cine ştie blogul ştie că sunt interesată de ocultism, de tot felul de practici magice şi

ritualuri de curăţire. Doar că nu astea erau calea mea. Nici yoga, nici wicca, nici reiki, nici nimic. Ortodoxismul mi-a sărit în ajutor.

După discuţia cu preotul - nu pot să vă spun ce am vorbit, dar faptul că mi-a spus că nu e prea târziu, nici măcar pentru mine, m-a ajutat enorm - am simţit după vreo 5-6 ani că mă simt eliberată de toţi "demonii" posibili şi imposibili ce mă chinuiau.

Desigur că starea se prelungeşte doar prin rugăciune. Sunt în continuare depresivă, la fel cum mă ştiţi cu toţii, dar asta e deja ceva la ordinea zilei. Însă e MINUNAT să te simţi eliberat, fie şi numai pentru câteva momente de tot ce presupune lumea asta. Eu am numit-o "recea" sufletească, fiindcă pur şi simplu nu simţi decât o răcoare undeva în piept, în plexul solar. Nu simţi nevoia de mâncare, de oameni, de plăceri sau mai ştiu eu ce. Te simţi contopit cu ceva etern care chiar dacă pentru tine, o fiinţă efemeră durează o clipă, cât te poţi concentra, e ceva pentru care merită să trăieşti, mai ales având o viaţă aşa ca a mea, când orice clipă de linişte valorează pentru mine mai mult decât ar putea cineva care va citi rândurile astea, să înţeleagă. Pfiu, ce frază lungă. :)

Din punctul ăsta de vedere, la Sighet am avut o mare revelaţie. Hai două. Una, că vreau să fac ceva bun în politică, dacă voi reuşi, iar doi, că dacă voi crede în continuare, totul va fi bine şi orice s-ar întâmpla, ştiu că motivul este cosmic şi îl voi putea accepta.

Fotografiile sunt câteva, nu am stat să fac prea multe sau să stau la prea multe. Dacă mai fac rost, mai urc aici câteva.

A, da, şi tot pe această cale vreau să mulţumesc Anei pentru că m-a făcut să "recapitulez" câteva lecţii pe care le crezusem demult pierdute. Şi da, dacă păream o persoană pe faţa căreia se citea nelinişte, tristeţea, pesimismul care ruginea până şi sufletul, ei bine, nu pot schimba prea repede asta. Pe chipul meu se va vedea mereu că sunt în căutarea a ceva, iar dacă nu e Dumnezeu, fiindcă acum l-am regăsit, atunci va fi mereu altceva... şi altceva. Căutarea nu va lua niciodată sfârşit. :)

P.P.S Legenda: foto1 - Memorialul Vicitmelor Comunismului şi al Rezistenţei, foto2 - Raluca Băceanu şi Ana Blandiana, foto3 - Memorial, statuia conducătorului fără cap, foto4 - Ana Sturdz, Stephane Courtois (rectorul ŞColii de Vară de la Sighet) şi Raluca Băceanu, foto5 - cimitirul vesel, foto6 - Raluca Băceanu şi Romulus Rusan, foto7 - Raluca Băceanu, Dan şi Lia Perjovschi). Mulţumesc pe această cale tuturor dar şi celor cu care nu am apucat să fac o fotografie dar cu care am dezbătut subiecte interesante.

Raluca Băceanu