Furtuna

Norii se adună şi încep să se-negrească,
Se încruntă furios, trosnesc şi luminează
Nu vor să se-astâmpere, parcă vor să mă vrăjească
Însă ştiu că asupra mea este El şi mă veghează.

Vântul mă învăluie, mă trage şi mă izbeşte,
Nu vrea să-mi dea pace, deodată îmi vorbeşte.
Nu vreau să-l aud, mă sperie, vreau să dispară
Strig disperată cu lacrimi în ochi, ca El să apară.

Ploaie şi grindină se aruncă asupră-mi, din văzduh
Pace nu vor să-mi dea, voiesc să îmi strivească
Şi ultimul meu gând şi dor, şi însuşi duh
,,Vino şi ia-mă", Îi spun, atât dorea, să mă stârnească.

Un fulger mă încălzeşte, devin lumină,
Mă ridic cu vântul la cer, încet-încet,
Iar ploaia şi grindina acum trec prin mine
Nu mă mai opresc, şi-L văd, am ajuns la El.

3 iunie 2011
Raluca Băceanu

P.S Dacă înainte parea că simt ceea ce scriu, ei bine, acum, poate mai mult ca niciodată simt, pentru că există şi un fond. Mulţumesc pentru că-mi hrăneşti creativitatea. Sper să îţi placă.
P.P.S E genul de poezie ce trebuie citită de mai mult de două ori. De fiecare dată pare să spună altceva.