Eu...ea...el...noi...ei...voi

Prea mult timp...dar da, am inviat. Nu imi mai este frig, nu mai sunt amortita. Exact cum am prezit, din martie, asemenea naturii, am inceput, incet incet sa ma dezmeticesc si sa imi intind petalele, aripile sau cum ati vrea voi sa le numiti.

Prea mult timp pana si eu mi-am dat seama de anumite lucruri...dar tipic mie, a fost poate prea tarziu. Da, chiar a FOST.

Nu ma indrept spre ceva, nu caut o lumina la capatul tunelului, prefer sa privesc si sa ma minunez de peisajul ce imi este oferit, inca... Telul e undeva departe, si sincer, nici nu stiu exact ce caut, daca intr-adevar caut ceea ce cred eu ca vreau, doresc...

Prea multe, fara sa am macar timp sa realizez ce am facut de fapt. Nu! Nu stiu, parca simt ca ma pierd. O clipa de fericire, de o imbatare mult dorita cu viata, ma costa...si doar un zambet de as fi aruncat, nu hohotele din ultimele zile, luni, tot as fi ajuns aici.

De ce nu pot fi fericita cu adevarat mai mult de cateva zile, saptamani? De ce trebuie sa ma ingrop iar in singuratate si carti...multe carti, si ceai...o tona de ceai?

De ce nu pot inghiti pastila bucuriei si sa astept efectul mult dorit si sa urc, urc urc pana plutesc in aer...in vazduh...in eter? -si, nu, amatorilor, nu ma refer la acel gen de pastile.

Vreau sa cred ca poate sa dureze mai mult, vreau sa imi induc acest gand la fel de usor cum mi-am indus azi, ieri, sau in alta viata, gandul ca vreau sa ma simt bine, sa fiu fericita, sa ARAT asta.

'' Ce ai, esti suparata?'' Nu, doar serioasa.
''La ce te gandesti?'' Probabil la el. Care el? Nu stiu, idealul acela care nu exista.
'' Ce ai patit? Esti bine?'' "Da, sigur" raspund eu cu voce tare, dar in gand imi spun, o Doamne, ce intrebare stupida. Cum sa ma simt bine?

As vrea sa stiu, sa cunosc si sa inteleg raspunsurile pe care le am ...si pe cele care inca le...presupun. Nu are logica...nici nu trebuie.

Vreau sa te am, dar nu stiu cine esti, sau ce esti...? Vreau o dorinta, nu implinirea ei. Nici asta nu prea are logica. Unde mi-a disparut ratiunea? Am avut-o vreodata?

''Ce se intampla?'' As vrea si eu sa stiu.

A plecat. A fost vreodata aici? In inima mea? Am iubit cu adevarat? Sau a fost obsesia idealului? Nu stiu, dar in piept ceva inca vibreaza, nu bubuie, doar vibreaza. Vibreaza nisipul. Vibreaza particulele ce candva au intregit o inima. Am avut asa ceva vreodata? Sper ca totusi da...

S-a intors. Cine? Nici nu l-am chemat, sau...o ba DA! Dar a plecat la fel cum a si venit. Doua lacrimi, un suspin si un hohot isteric. Atat a ramas, nici macar o amintire.

Septembrie...octombrie...noiembrie...Decembrie...ianuarie...februarie...martie...aprilie...mai...Iunie.Neant.

S-au intors. Ei? Care ei? Probabil am uitat, la fel cum am uitat cu desavarsire viata...cealalta viata. Dar ei erau, ei, ea si eu. Noi!

Dar ati mai ramas si voi. Voi unde sunteti? Cine? Ce?...

Un singur lucru as vrea acum...un raspuns sincer. Intelegi? Chiar intelegi?...

Raluca Băceanu