Interview With A Vampire

Nici ea nu mai ştia de când stătea închisă acolo Privind spre lume, spre viaţă, simţind amărăciune Degeaba spera, îşi punea dorinţe, tot cerea o minune, Căci timpul, locul şi ea însăşi îi privau viaţa De tot şi de nimic, de suferinţă şi de iubire. Ea nu putea fi capabilă decât de un imens gol stăruitor. Prin sticla prăfuită de timp şi de amprente, Vremea i se scurgea spre nicăieri, rapid şi fără sens. Era prea preţioasă, un obiect de artă neînţeles Ce era tot admirat, iubit şi venerat... Dar atât, fiindcă nimănui nu-i păsa ce e dincolo de sticlă. Vedeau valoarea, simţeau emoţia, dar asta, nu conta. În van erau toţi acolo, privind consternaţi Nimic nu o putea face să fie şi să simtă că e vie. Un obiect preţios, dar doar atât, incapabil de sentimente Dar care tânjea la ce se găsea dincolo de acea lume. Într-o zi, fără ore, fără clipe, a sosit. A sosit el să o scape De povara transparentă, ce-o închidea, o distrugea... Era doar, îngrijitorul, ca s-o mute iar din loc. Dar unde? A dus-o înt...

Din categoria personalo-penibile. Ce e cu Alpha? Să zicem că e... ceva. Să vă povestesc cum a început totul... În noaptea dintre anii 2009 şi 2010, a fost lună plină. Dacă îţi puneai o dorinţă exact la ora 12:oo, aceea mai mult ca sigur se împlinea. Şi chiar de spui că-i o prostie, să ştii că e de ajuns să crezi. Bun. Mi-am notat pe o hârtiuţă dorinţa, ca să o am mereu la mine şi am ascuns-o în blugi. Am încercat să o formulez cât mai simplu ca să nu existe dubii. Şi aşa Universul e complex, nu era nevoie să fie şi dorinţa mea prea complicată. Dar cu cât ceva e formulat mai simplu, cu atât devine mai interpretabil. Iar dorinţa mea nu cuprindea şi data când aş vrea să devină realitate, ci era o formulare asemănătoare cu " vreau să...." nu când sau cum. Mai departe. Am aşteptat un an întreg. Şi a naibii să fie de viaţă şi de circumstanţe, până în seara de 31 decembrie 2010 nu am crezut că se mai împlineşte. Dar, am avut senzaţia că s-a împlinit cumva... deşi nu îmi arăta nimic ...

... cu emoţii dar a decurs totul bine. Cine mă cunoaşte, ştie că înaintea oricărui eveniment, fie el de orice fel, par doborâtă de emoţii şi de multe ori acestea îmi ,,umbresc" abilităţile oratorice - ce oricum nu prea le am - ori creativitatea. Dar m-am descurcat în cele din urmă, iar pulsul mi-a revenit la normal după vreo 10 minute. Am fost încântată să particip la cea mai veche emisiune de acest gen din Europa - se ştie! - mai ales cu o gazdă atât de cunoscută şi apreciată în ,,lumea" SF, domnul Ştefan Ghidoveanu şi cu Roxana Petrescu, PR Manager la Grupul editorial Corint, o profesionistă în adevăratul sens al cuvântului, cum s-a şi observat ieri. Mi-am permis să iau câteva fotografii de pe blogul Moshului Sf ... Enjoy! Desigur, ţin să mulţumesc şi ascultătorilor! Dovada: premiile de fidelitate ce se oferă în cadrul emisiunii Exploratorii lumii de mâine . Aflaţi ce a scris şi Moshul Sf pe blogul ...

Azi. 14 mai 2011. Radio România Cultural . Împreună cu Ştefan Ghidoveanu , realizatorul emisiunii şi Roxana Petrescu de la Editura LEDA . Frecvenţa: 101,3 FM. 13:15 - 13:45. Nu rataţi! Terminat. Raluca Băceanu

Tavanul a încetat să mai plângă, Pare că-i astupat de destin Iar acum nu poate decât să surâdă Nu mai stă trist, pare chiar senin. Fereastra şi-a deschis brusc ochii, Nu mai e murdară, ba chiar Începe să facă loc privirii, Ce bine când totu-i clar! Uşa încet-încet s-a deschis, Căldura pătrunde deodată, Temperatura-mi s-a decis Să se ridice... şocată. Podeaua nu mă mai înţeapă Cumva, prietenă mi-a devenit. Simt că plutesc ca pe apă... Da! Pe de-a-ntregul am revenit! 9 mai 2011 Raluca Băceanu

În drumul dinspre casa neagră, de pe aleea întunecată, Am întâlnit ceva ce atenţia mi-a atras-o de-ndată. Stătea acolo ţeapăn, ţintuindu-mi privirea cu ochii lui negri Iar eu, speriată de el ca de-o nălucă, am mişcat din ochii-mi ageri Căutându-i punctul slab, cel mai uman pentru a mă apăra De ce-avea să mi se-ntâmple, dar, neputinţa-i mă mira... După secunde lungi, privindu-l uimită, înlemnit el a rămas De parcă întreaga-i fiinţă a paralizat, în momentul acela nefast. - Ce-i cu tine, ce-ai păţit, de mă priveşti aşa pierdut? Tăcere de mormânt, apoi o ceaţă a fost tot ce-am mai văzut. Căci, de nicăieri, la fel cum apăruse, la fel s-a risipit. Lăsându-mă iar singură, privată parcă, de tot ce mi-am dorit. Şi-acum mă-ntreb, oare ce-ai fost, de unde-ai apărut Cu ce motiv, pentru mine, sau a fost doar un vis urât? Fiindcă ai plecat fără ca măcar să ştiu ce e cu tine, Te-ai evaporat cu viteza dorinţei mele neîmplinite... [...] În drumul dinspre casa neagră, de pe aleea întunecată Te-am în...