joi, 5 iunie 2014

Pixie stuff

http://your-vacations.info/

Vorbeam zilele trecute cu I despre diverse. Ca mai mereu săream de la un subiect la altul. Printre altele mai strecuram câte o glumă atunci când venea vorba de capitolul iubire. Cred însă că revistele pentru femei au dreptate când numesc această categorie precum "dragoste si sex". Ce iubire, dom'le?! Unde te crezi? În fine, ideea era că trecusem de la concepţia aia cretină "trebuie să săruţi multe broaşte până să-ţi întâlneşti prinţul" la "am sărutat un prinţ dar s-a transformat într-o broască". Hilar, nu? Stupid mai degrabă dar se întâmplă mai des decât crezi.

Bun. De la fraza asta mi-au venit în minte multe scenarii de filme şi alte prostii din cultura pop. Chestia haioasă aici e că în ultimele două săptămâni am fost vizitată de o stare de "miserupism" accentuat cu valori ce indică o cronicizare. Am devenit din panicata din sesiune genul ala de pixie girl, pe care de altfel îl cam detest. Dar e vara (deşi azi în gara din Luxembourg erau 15 grade) şi merge o aşa stare.

Ei şi fiind eu aşa am început să văd lucrurile altfel prin Paris. Petrecere, lume, voie bună, discuţii, shit like this... Mi s-a întâmplat ceva demn de unul din filmele mele favorite "500 days of Summer". E o scenă mai spre final când Summer îi spune lui Tom cum şi-a întâlnit actualul soţ. Un artificiu, un clişeu însă draguţ. Tipa îi spune că se afla într-o cafenea şi citea dintr-o carte şi un tip a întrebat-o ce anume citeşte. Minunat, nu? Să vedeţi la mine faza pe care Cristi ar confirma-o dacă ar avea datele mele de contact. Tocmai ce mă îndreptam spre acea petrecere menţionată mai sus. Aveam în geantă cadoul pe care urma să i-l dau unui coleg francez care învăţa limba română: prima mea carte, e destul de simplă, micuţa, cadoul perfect. Mă plictiseam aşa că am început să răsfoiesc propria carte. Ştiu, narcisist! Întâmplarea face să aud din dreapta mea un "ce citeşti?". Adică, hello, în română, în metroul din Paris. Clişeu? A, şi evident era o voce masculină că deh, altfel nu avea farmec. Mai departe nu continui. Că urma petrecerea şi... na.


Care e ideea aici... Că atunci când nu te aştepţi se întâmplă chestiile alea simpatice. Cu cât mai "pixie" cu atât mai bine. În starea de disperare de dinainte nu făceam decât să îmi accentuez stresul. Aşa uite, m-am ales cu un nou amic, la petrecerea respectivă totul a fost... ca la o petrecere. Toate bune şi frumoase. Acum că am plecat iar, voi avea parte de alte experienţe. Senzaţii tari de data asta. Nu doar aşa "pixie".


Am fost prea închistată în ultima vreme în păreri şi sentimente învechite. Şi îmi făceau rău. Cât sunt plecată de acasă vreau ca tot omul normal la cap să profit. Am învăţat de mi-au crescut dioptriile cu două numere de abia mai văd numărul de la autobuze, am conceput zeci de pagini de referate, am susţinut examene. E timpul pentru o relaxare. Pentru un "turn off" la stres. La lucrurile negative. La trecut. Acum e acum. Tocmai ce am vorbit în seara asta într-un pub grecesc din oraş cu o Maestră Reiki. Nice, huh? Mă apuc să citesc cartea pe care mi-a împrumutat-o, că deh, încă am o groază de blocaje... Şi voi mai avea. Însă efortul de a scăpa de ele nu e depus degeaba. Pixie sau nu, boemă sau nu, tot eu sunt. Am trecut prin o gramadă de experienţe, bune şi rele de când sunt plecată prin Europa. A pornit ca o simplă bursă de studii, s-a transformat într-una de cercetare (peste 60 de cărţi photocopiate pentru licenţă şi poate şi alte studii), a evoluat haotic într-una de viaţă. Am pierdut, am câştigat. Am adunat, ăsta e cuvântul potrivit. Sunt, cumva, entuziasmată şi fericită. Am ţopăit prin casă azi fiindcă am ajuns cu bine. Fiindcă nu mi s-a rupt bagajul de exemplu. Că am mâncat bunătăţi greceşti şi am discutat despre inspiraţie şi scris cu o femeie interesantă. Că sunt acum într-un loc unde mă simt iubită. Fiindcă, între noi fie vorba, lunile în Paris au fost cam reci...

Oricum... sunt bine. Aici nu am scris cine ştie ce. Am un jurnal de călătorie unde am scris lucrurile cu adevărat personale. Plus un altul cu poezii. Evident, nu cine ştie ce, nimic elaborat. Am gândit mai mult decât am scris în sensul ăsta... Temele şi referatele mi-au ocupat într-o perioadă şi zilele şi nopţile. Aşa că am totul, cu adevărat, încă doar în mine. Şi simt că explodez. Aş vrea să povestesc cuiva tot ce mi s-a întâmplat. E ceva de împărtăşit. Nu de citit. E o diferenţă...Vreau să fie mai personal. Nu doar rânduri pe un blog rece. Vreau să îmi vezi lumina din ochi, sau lacrimile. Să vezi fiecare gest, reacţie. Fiindcă deşi alături de oameni, a fost un drum pe care l-am străbătut de una singură. "Singurătate" este un laitmotiv al călătoriei mele iniţiatice.

Şi, poate cine ştie... vei fi chiar tu. Oricine ai fi. Poate vei fi chiar tu...


Raluca Băceanu

0 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase