sâmbătă, 3 septembrie 2011

Testament

De data asta, această postare nu mai face parte din categoria personalo-penibile.

Ci face parte dintr-o realitate crudă, fără pic de umor: viaţa mea.

Nu poţi să mă numeşti egocentrică pentru că sunt diferită de toţi din toate punctele de vedere, şi pentru că o arăt mereu.
Nu ai dreptul, iar dacă doar încerci, ei bine... nu mă mai interesează câtuşi de puţin. Pentru că poate nu o să mai fiu atunci, ci undeva ascunsă unde doar Dumnezeu mă va găsi. Nu e decât o chestiune de timp. Dintotdeauna a fost aşa.

De fapt, dintotdeauna m-am simţit în felul în care mă simt acum. Şi e o stare ce nu se termină ci e mereu acolo, indiferent de cât de fericită par, ori chiar m-aş simţi.

Oricât de mult mi-aş dori să uit ceea ce sunt, nu pot fiindcă se întoarce împotriva mea. Mă simt vinovată dacă ies fie şi numai o clipă din propriul tipar.

(UPDATE 12 septembrie 2011 -din motive personale această postare a fost ştearsă. Îmi cer scuze pentru ca v-am speriat sau jignit, asta e. Să îl numim sindromul pre-menstrual şi gata. Vă pup şi sunt ok.)

1 comentarii:

New Sensations spunea...

"Fiind atât de depresivă, mă simt urâtă."

Draga de tine... Nu esti urata. Nici viata ta nu e urata. Nici educatia ta nu e urata. Nici macar postarea asta... Pune-ti lacrimile intr-o sticla si pune-o in ghiozdan. O sa iti spun eu ce reprezinta. Pana atunci uita de existenta ei...

Cateodata e bine sa uitam unele lucruri personale, fiindca odata stagnati nu ne putem lasa purtati de evolutie.

Tie asta iti lipseste de fapt... o noua parte a vietii tale.

Tu esti cea care trebuie sa o descoperi... Cu constiinta mereu la tine...

Pupici. Siiii pregateste-ti corpul ala frumos de dans :>.

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase