luni, 12 octombrie 2009

Scrisoare catre tine...



Dragul meu, oare de ce ma tot eviti? Iti e frica de ce ai putea descoperi in persoana mea? Iti e teama de necunoscut? Sau iti e frica de ce as putea eu descoperi la tine? Eu cred ca ambele intr-o oarecare masura.



Misterul cu care te inconjori este ca o ceata in jurul tau de fapt. Eu vreau sa fiu vantul care te infioara si sa alung acea ceata. Vreau sa stiu ce se ascunde in tine. Poate crezi ca misterul pe care il raspandesti dezarmeaza, dar nu e asa, sau cel putin, nu e deloc asa pentru mine, o fire curioasa. Uneori, prin privirile tale pline de intelesuri, vad de fapt ce vrei. Astepti sa fii descoperit totusi. Inca o data spun, eu vreau sa fiu aceea care te descopera.


Teama ta fata de mine este nejustificata. Eu pot sa fiu chiar persoana la care ai tanjit, fara sa stii, de atata amar de vreme. Nu iti fie teama sa pasesti in necunoscut, ai descoperit prea putin ca deja sa renunti. Mai ai multe de aflat...



Simt ca uneori esti atat de departe de mine, cand de fapt esti atat de aproape. Un paradox. Totul la tine parca ar fi un paradox ciudat, dar adevarat.



Atitudinea ta spune multe, dar multe si nevrute, lucruri contradictorii. Cand iti vei aduna curajul necesar pentru a putea macar sa vorbesti cu mine?... Sau crezi ca nu e nevoie de curaj, ci de nesabuinta?...



Nesabuit ai fost cand mi-ai aruncat prima privire, primul cuvant, cand mi-ai rostit pentru prima oara numele. Da, atunci ai fost.

Acum e poate prea tarziu...dar nu stiu nici eu exact pentru ce. Ai aflat o parte din adevarul pe care vroiam sa ti-l spun. Doar doua cuvinte, care fara altele in amestec, nu rezulta nimic. Poate de asta tu chiar crezi ca e ceva neinregula la mijloc, dar, nu este.



Sunt atatea de spus, atatea de aratat. Poate daca nu te-ai afla permanent pe lumea ta, ai pasi putin si in realitate. Dar, ce spun, cand si eu ma aflu constant in propria mea realitate.



Ce ar fi sa ne desprindem amandoi din vise si sa pasim in lumea reala, unde putem spune lucrurilor pe nume si sa nu ne mai ascundem ca niste lasi , in spatele unor inchipuiri, unor plasmuite idei, atat de vagi si poate neadevarate... Poate e cazul sa incepem sa “simtim” adevarul...

Raluca Băceanu

1 comentarii:

Jo spunea...

Postarea asta ar trebuie sa fie "Tatal Nostru" pt orice adolescent, pt ca ai dreptate, e timpul sa nu ne mai ascundem...sa fim deschisi, sa spunem totul pe fata fara masti, ascunzisuri sau cuvinte cu dublu sens.Trebuie sa incetam sa fim lasi!

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase