Interview With A Vampire

( din categoria personalo-penibile ) Singurătatea. Și am motive să îmi fie teamă de asta. Mereu m-am simțit singură. Până să trec de adolescență credeam că e o prostie a vârstei ăsteia. Îmi dau seama că nu e așa, că e stare perpetuă. Prietenii îmi spun deseori că eu sunt cea care se izolează. Poate chiar asta fac uneori, ca să îi scutesc de suferințele mele, de grijile care sunt prea multe pentru o persoană de nici 20 de ani. Și am cui să mă confesez, dar nu pot. Și mă doare. Sunt momentele acelea când îți vine să țipi, și țipi în tine încât simți că ai putea trezi și morții din morminte cu disperarea ta, când, de fapt, nu te aude nimeni. Iar dacă îți spui oful tot nu e bine. Fiindcă nimeni nu își înțelege durerea. Tu nu suferi, tu ești rece , mi se spune. Sau Tu? Supărată? Și când văd în sfârșit că suferi, te iau în brațe dar parcă fără să înteleagă că ai un motiv real pentru care îți vine să mori și să termini socotelile cu lumea asta. Mai e cazul când ajung să te cunosc...

Pentru C. A fost odată o păpușă, Fără sentimente Doar puțin confuză... Se târa, neștiutoare După viață, Să trăiască. Și-atunci sfori o încătușară De mâini și de picioare Și-a început să joace, Într-o piesă fără nume. Se făcea că întâlnește Prințul bun și cald și scump, Iar păpușa, temătoare Dar naivă, S-a și supus noii sorți Crezând că prințul E hărăzit al ei să fie. Dar iubirea, păpușarul, A și scos-o din 'cel joc I-a tăiat degrabă viața, Sforile i le-a furat... Acum, păpușa zace Moartă Pe-un tărâm îndepărtat. S-a ascuns undeva, cumva ... chiar în inima mea. 7 mai 2013 Raluca Băceanu