Prietenii de ocazie

Cred că era timpul să realizez şi eu că oamenii, fie ei prieteni sau nu, sunt cum sunt. Adică? Adică tu poţi să fi mort, bine mersi, undeva asfixiat cu monoxid de carbon, sau storcit de un tren pe vreo cale ferată, că nimeni NU ŞTIE! Şi nici nu le pasă.

Ei bine, eu am avut ocazia să fac un alt experiment. Am stat acasă. Mă simţisem rău şi uite aşa am profitat.

Telefoane pe ziua de ieri? 0. Nu tu ,, ce faci, de ce nu ai venit la şcoală?" nu tu ,, eşti ok?" sau ceva asemănător. De la nici o persoană. Cu excepţia mamei. Şi cu excepţia... în fine, el nu se pune. Şi nici măcar ,,surorile mele". Scuza cu nu am credit e deja expirată de vreo 2 ani în cazul mai multor persoane. Şi există de asemenea Sfântul'Net. Hai că de el a auzit şi 'nea Gică. Sunt atâtea căi prin care poţi comunica în ziua de azi. Of, Doamne!

Şi uite aşa dragii mei inexistenţi care nu citiţi blogul niciodată. M-am săturat de prefăcuţi şi de prieteni de ocazie. Dar asta nu mă va doborî. Din contră. Asta dacă vă gândeaţi că am de gând să fac vreo prostie. În niciun caz. Atâta timp cât pe lumea asta există milioane de proşti, nu văd de ce ar trebui tocmai unul inteligent care poate face multe, să se ducă dracului.

Am scris în cartea mea fie că vrem, fie că nu, avem nevoie de oameni în jurul nostru. Până la urmă o să fac eu cumva ca ei să aibă nevoie de mine. E uşor să manipulezi, prea uşor chiar. Exemplul e la TV. Eu nu o să fac asta, pentru că vreau să cred că am alţi aşi în mânecă. Şi am. Vreo doi de care sunt conştientă din ce în ce mai mult.

Vă mulţumesc pentru nimicul acordat. Răsplata vă va fi pe măsură. Şi nu neapărat de la mine...:D

Raluca Băceanu