M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale
M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale Din floarea vieții mele, din floarea vieții noastre, M-am stins în grijă și-n îndurerare. De ce? mă-ntreb. Doar un foșnet îmi răspunde, Un foșnet de frunze uscate din oameni Căci doar atât a mai rămas... Oare? M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale Mă zbat cu alte petale aproape uscate, alte zeci Și zeci... Din recolta asta ingrată a fructelor Aflate în plină și veșnică Primăvară Toamna meschină le-a prefăcut din roșul Frunzelor de odinioară, În mistuitoarele limbi de foc, Devoratoare. M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale În mai puțin de câteva zile Când timpul smulgea Cândva ...