De câteva zile n-am stare. Îmi tot coace o idee uriaşă în cap. E ca o bubă imensă care ia locul creierului. Doare, jenează, pulsează, nu-mi dă pace de nicio culoare. Încă stau să mă gândesc dacă ideea e atât de mare încât să mă apuc de un roman gothic sau dacă va ieşi o nuveluţă... chiar nu ştiu. Cert e că nu-s ok. Talentul chinuie, mai ales când se leagă de experienţele neplăcute şi recente peste care am trecut sau peste care încă mă lupt să trec. E complicat, foarte. Am o grămadă de idei care îmi bubuie în cap, explodează şi parcă după ce se întâmplă asta, simt efectiv cum rămăşiţele ideii se preling pe şi aşa murdarii pereţi ai cutiei mele craniene. Iar ideile, precum nişte monştri, se refac, mai mari, mai rele, mai scârboase şi pervertitoare. Slavă Cerului că sunt idei de proză, altfel m-aş închide singură în debaraua cu haine de iarnă, m-aş pune de una singură la naftalină şi pe mine, şi ideile mele. Până atunci, "mega buba" coace în continuare. Şi coace. Şi iar c...