Interview With A Vampire

Am terminat cartea de scris aseara .Mai trebuie doar sa o public. Cam asta. Sunt implinita acum si ma bucur ca am terminat-o in mai putin de doua saptamani, chiar o saptamana si inca putin. Sper sa va placa. Nu va mai spun nimic pana data viitoare. Nici macar titlul. E posibil sa il mai schimb...Pa! :)) Raluca Băceanu

Nu obisnuiesc sa scriu de doua ori in aceeasi zi, dar astazi o voi face. Aseara am incercat sa ma culc devreme. Cand fac asta de obicei adorm in vreo 2 ore. Destul timp ca sa imi pun ordine in minte. Ce nu ma lasa sa dorm? Nu grijile :)), eu nu am asa ceva , inca , ci gandul la ce pot sa mai scriu pe blog. Aveam atatea imagini si idei in minte incat puteam sa jur ca visez, doar ca nu visam. Pe de-o parte gandul la postul precedent, pe de-o parte…. Ioa cand citesti urmatoarele randuri asigura-te ca scaunul pe care stai este fix :)). VREAU SA SCRIU O CARTE! Stiu ca suna ca si cum as fi tipat, dar da, chiar vreau sa fac asta. Sunt satula parca sa scriu cu lingurita din ideile mele aici, intr-un spatiu unde toata lumea si nimeni pot vedea ce scriu. Fiecare cuvant imi este criticat aici, si stiu ca doar o persoana, pardon doua – te uitasem Amy- apreciaza in loc sa subestimeze gandirea mea. Pe cand, daca scriu o carte, nu poti lua fiecare cuvant la rost, exista metafore, si nu totul se refer...

Simt lipsa unor discutii, asta acum realizez. Poate ca a trecut prea mult timp de atunci. De cand? De cand vorbeam atat de multe lucruri, despre noi ,oamenii, despre viata chiar si religie. Vorbisem despre tot. Nu stiu cand am incetat sa mai dezbatem subiecte atat de interesante, filosofice. Oare ce s-a intamplat? Dezamagirea a fost si ea un moment atunci, dar s-a terminat totul mai repede decat a inceput si aproape ca nu mai exista. Inima s-a prefacut in gheata si a fost uitat acolo o parte din acel ceva. Dar nu era de ajuns ca deja ea nu mai exista , a trebuit sa se intample din nou. Si inima a fost strapunsa de un ciocan pentru a face loc in ea unui alt ceva. Dar de la atatea lovituri, gheata s-a spart in mii de bucatele cristaline...ce s-au topit atat de repede incat au alcatuit un rau de lacrimi albastre. Lacrimile nu erau ale mele...poate nici inima nu era a mea. Ea se pierduse inca de cand se prefacuse in gheata aceea. Acum ma gandesc, oare ce va lua locul acelei inimi de gheata...

Era o fraza care suna cam asa : “Geniile sunt acele persoane mai retrase.” sau “Sa stii ca adevaratele genii sunt oamenii care prefera sa se interiorizeze.” Pana de curand nu m-am gandit sa talmacesc cele spuse anterior. De ce? Nu sunt sigura. Dar cu siguranta cred ,ca acum am inteles sensul adevarat acelor fraze. Multi ar spune ca acest gen de persoane sunt de fapt asa-zisii “tocilari” care nu sunt capabili sa intalneasca prietenia decat a acelora carora le seamana, adica alti “tocilari” . Nu, nu discut de acesti oameni, ci despre adevaratele genii. Nu oamenii care au fost nevoiti sa se interiorizeze, ci aceia care chiar au vrut asta. Acum ne intrebam cine ar vrea sa se interiorizeze din proprie initiativa? Cine ar fi nebun sa faca asta? Sa evite compania unor persoane? Sa evite prietenia? Uite un raspuns genial :geniile :)). Geniile si-au dat seama , probabil, ca prietenia este un lucru la fel de efemer ca si o floare, da, o floare. Desigur mai exista si prietenii din acelea de o via...