Postări

Cum moare copilul din noi

Imagine
   Luminiţei, 1967-2016 Când eram mică obişnuiam să cred că în fiecare avion pe care îl vedeam pe cer se află naşa mea. Ştiam că din Luxemborg până în România vine cu avionul şi cumva creasem legătura asta, chiar dacă ştiam că vine să mă vadă o dată la doi ani, uneori anual sau chiar de două ori pe an, cel mai des. Toată copilăria mi-a fost marcată de lipsa ei aproape constantă , mai puţin în momentele când mă vizita, pentru că atunci când revenea eram cea mai fericită. Îmi ziceam pe atunci că o să mă fac eu mare şi o să am timp să stau cu ea la un moment dat, să mă satur de compania ei, aşa cum se întâmplă cu mama sau cu bunica, persoane care se aflau pe atunci zilnic alături de mine. Voiam, aşadar, să mă pot bucura de mai mult timp cu ea, fiind ca o a doua mamă pentru mine... Copilul din mine se gândea cu bucurie şi nerăbdare la momentele când naşa se întorcea în ţară. Mereu îmi aducea tot felul de bijuterii sau hăinuţe care nu se găseau la noi, de mul

2015 pe scurt

Imagine
Nu am să zic multe fiindcă am lungit-o în retrospectivele anterioare. Oamenii sunt la fel de ipocriți. Alții sunt la fel de minunați. Am terminat cu nebunia facultății. M-am înhămat la un master unde învăț istorie, chimie, fizică, management și multe altele. Și mai am și un job serios la o multinațională. Casa în care stau - fără părinți - nu se întreține singură, știi? Am terminat partea a doua din Harul. Uite asta da, cea mai mare bucurie a anului. De fapt... mai este una care începe cu următoarea poveste: Am fost victima unui atac biologic cu pisici. Fie că a fost voluntar sau nu, am fost victima atacului ăsta. Nu râde. La veterinar s-a întâmplat să cunosc pe cineva. Și uite cum m-a lovit Cupidon. Sau pe el. Sau pe amândoi concomitent. Partea bună e că avem la comun mai multe animale :)). Partea rea e că aud prea des apropouri legate de căsătorie și de copii. Iar eu sunt la vârsta aceea care nu se află în concordanță cu vârsta psihologică. Adică am vreo 17 ani, a

M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale

Imagine
M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale Din floarea vieții mele, din floarea vieții noastre, M-am stins în grijă și-n îndurerare. De ce? mă-ntreb. Doar un foșnet îmi răspunde, Un foșnet de frunze uscate din oameni Căci doar atât a mai rămas... Oare? M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale Mă zbat cu alte petale aproape uscate, alte zeci Și zeci... Din recolta asta ingrată a fructelor Aflate în plină și veșnică Primăvară Toamna meschină le-a prefăcut din roșul Frunzelor de odinioară, În mistuitoarele limbi de foc, Devoratoare. M-am ofilit cu mai bine de treizeci și două de petale În mai puțin de câteva zile Când timpul smulgea Cândva

Băi, merci!

Imagine
Mi-a fost redat sensul. Ieri. Și sunt mai bine ca oricând. E genul acela de fericire pe care nu am mai trăit-o din... 2009? Când mi-am ținut prima oară în mână primul meu roman? Sau ca atunci când l-am văzut în Diverta? Sau ca atunci când am primit vestea că Harul va fi publicat? Ca toate momentele astea într-unul singur. Așa s-a simțit și încă se simte. Și coincidența este că dacă totul va decurge cum deja se preconizează, magia va deveni reală cu ajutorul a cuiva care împărtășește numele cu unul dintre personajele mele preferate din Trilogia Harul.  Și, da, băi, merci pentru tot. Mulțumesc Silvanei în primul rând. Nici nu știu ce să mai zic. Sunt încă în starea aceea de euforie când auzi până și prizele cântând. Ciupește-mă! Bine, nu mă ciupi, văd că e pe bune și totuși... Și totuși... Oricum va fi, un vis mai vechi de-al meu pe care nu l-am rostit niciodată cu voce tare, ci doar cu, poate, cel mai puternic difuzor al gândurilor mele către un Univers care se p

20 august real

Imagine
Îmi beam cafeaua pe balconul rece. Cafeaua, la fel ca și balconul, rece, o poșircă de 3 în 1 care se prepară la rece. De lene. Nu aveam chef să mai spăl ibricul, să deschid frigiderul, să caut cafeaua, să spăl lingurița (că parcă în casa asta numai o linguriță cu coadă lungă am) și să pregătesc tot ritualul ăsta care-mi pare că mănâncă mai mult timp decât ar trebui. Așa că m-am mulțumit cu poșirca. Îmi sorbeam cafeaua privind peisajul de la etajul 10. Blocuri noi construite, vopsite în nuanțe maronii, închise, mai închise decât plumburiul norilor. Blocuri vechi, scorojite, două școli, amândouă galbene, amândouă îmi oferă un gol în stomac detestabil. Am urât școala. Am privit mai departe prin măruntele picături de ploaie. Aveam un sentiment plăcut după ce terminasem încă o carte fantasy. Un horror mai exact. Deși senzația aceea pe care o aveam în trecut, când mă bântuia încă vreo câteva zile subiectul, senzația a dispărut și în gânduri mi-a apărut întâlnirea de ieri de la

Cum să ai grijă de un pui de porumbel

Imagine
L-am găsit pe balcon împreună cu frățiorul lui. Erau așezați pe un ghiveci abandonat. Mi-am dat seama că mama nu îi mai vizitează după ce timp de 12 ore niciun porumbel nu s-a oprit pe pervazul de la balcon. Am așteptat atât pentru că mi-a fost teamă că dacă mă duc să îi văd vor lua mirosul meu și mama va refuza să îi mai hrănească. A trebuit așadar să încerc să am grijă de ei când cele 12 ore au trecut. Din păcate, fratele lui Cookie a murit înainte să apuc să am grijă și de el. Asta poate că m-a motivat să îmi dedic tot timpul acestui pui de nici o săptămână. Am început să mă interesez pe internet despre cum pot avea grijă de un pui de pasăre. Nici nu știam că așa arată un pui de porumbel până să găsesc un site care arată fotografii cu evoluția pe timp de 32 de zile a unui pui, de la ou la adult. Aici:  http://www.pigeonrescue.co.uk/caringforababypigeon.htm Cum mama nu îl mai vizita am conceput un amestec special pentru pui. Am găsit tot felul de variante, dar c

Claustrofobie socială

Imagine
I don't wanna be touched by the fear in your eyes I don't wanna be left for my demons to find Încep prin a spune că voi fi bine atât timp cât voi scrie...  dar nu voi fi bine atâta timp cât voi scrie referate şi studii. Nu voi fi bine participând la conferinţe. Nu-mi face bine să-mi hrănesc ego-ul. Îmi face bine să scriu poveşti şi poezie. Îmi face bine să citesc, dar nu când sunt constrânsă de examene, de termene limită, de lucruri care îmi omoară până la urmă sufletul. Şi mor câte puţin zilnic din cauza ambiţiilor mele şi a supunerii mele faţă de nişte dorinţe care există în mintea mea ca urmare a modelării tacite pe care o sufăr din cauza societăţii şi a felului în care este construită. Nu sunt ambiţii care mă eliberează. Sunt ambiţii care mă închistează. Şi mai mor şi din cauza tristeţii tale a cărei cauză sunt eu prin grijile pe care mi le fac. Cu alte cuvinte, tot din cauza mea mor, doar că indirect, străile mele fiind cernute şi de sufletul tău

Cioburi şi muzee individuale

Imagine
Let's fall apart together now  Îmi amintesc că pentru mai bine de cinci ani blogul ăsta se adresa din când în când câte unei entităţi existente sau nu. Zic existente sau nu pentru că uneori credeam că trăia doar în mintea mea un soi de concept de ideal pe care însă nu mi-l definisem într-un mod concret, că deh, ideal!  Scriam din când în când un "fii tu imboldul meu" fără să ştiu că cineva se străduia să îmi fie imbold, fără să ştiu că nutreşte sentimente autentice faţă de o instanţă pe care a regăsit-o în mediul virtual. De ce regăsire? Fiindcă de găsit mă găsise printre nişte exponate prăfuite. Un vas din cultura Gumelniţa mai că stătea între noi. Sau mai degrabă o scară proiectată de Stork. Eu eram la un capăt cumva, el cu grupul. Încercam să mă păstrez demnă, rece şi uşor plictisită. Amestecul acela enervant al intelectualei, fie că sunt sau nu una. Să zicem al gânditoarei taciturne. Aşa da. Era o zi de vineri mohorâtă. Nu pentru că vremea de pe l

Life with Raluca

Imagine
( din categoria personalo-penibile ) O zi normală din viaţa mea... numai normală nu se poate spune că şi este. Înainte să afirmi că te consideri ghinionist te invit să parcurgi cu mine una dintre cele mai "normale" zile pe care le pot avea. Imaginează-ţi că eşti un soi de musculiţă care a fost alături de subsemnata pe parcursul întregii zile de azi, zic musculiţă fiindcă aşa m-ai putea observa. De undeva de sus, ferit de "aura mea negativă". 7:30: Trezirea. Una anevoiasă. O rugasem pe mama să mă înghiontească la vreo 7, când urma să plece la serviciul ei. Doar că nu a auzit ceasul. Şi nici eu, deci, nu am avut cum să o aud pe ea "la vreo 7", spunându-mi suav la ureche "Trezirea mocofancă mică! Hai, sus, sus, altfel întârzii!!!" Unde anume? La o clinică, evident (este evident pentru mine, de acum va deveni şi pentru tine la fel de evident, ok? Bun!). 8:00: Ar fi trebuit să plec, dar neah, parcă am uitat ceva. 8:06: Plec

Gaga şi Vrăjitoria masculină

Imagine
Intraţi aici mai întâi:  https://www.youtube.com/watch?v=niqrrmev4mA Citind toate ce se scriu despre vrăjitorie şi rămânănd fie consternată fie amuzată, am decis să ascult nişte muzică pentru inspiraţie. Şi cumva am ajuns la controversatul videoclip al lui Lady Gaga, Alejandro , pe care îl ştiam de ceva timp, dar la care nu mă mai gândisem. După ce am citit şi criticat în gând fie părerile misogine din istoriografie, fie cele mai recente, profund feministe, am ajuns cumva la tema mea de licenţă care pare, culmea, explicată şi de videoclipul ăsta. O vezi pe Gaga înconjurată mai mereu de cîte un grup de bărbaţi efeminizaţi într-un mod grotesc. Ei, eu am văzut-o pe ea drept reprezentantă a feministelor (cât şi a acelora care resping această etichetă, dar care se dovedesc a fi, în final, feministe) care se dedică unei cauze în loc să caute nişte consecinţe reale, nişte explicaţii pertinente. Ea, Femeia, domină tabloul. Aceasta fiinţă de sex feminin impregnează feminitate băr