miercuri, 26 august 2015

Băi, merci!


Mi-a fost redat sensul. Ieri. Și sunt mai bine ca oricând. E genul acela de fericire pe care nu am mai trăit-o din... 2009? Când mi-am ținut prima oară în mână primul meu roman? Sau ca atunci când l-am văzut în Diverta? Sau ca atunci când am primit vestea că Harul va fi publicat?

Ca toate momentele astea într-unul singur. Așa s-a simțit și încă se simte. Și coincidența este că dacă totul va decurge cum deja se preconizează, magia va deveni reală cu ajutorul a cuiva care împărtășește numele cu unul dintre personajele mele preferate din Trilogia Harul. 

Și, da, băi, merci pentru tot. Mulțumesc Silvanei în primul rând. Nici nu știu ce să mai zic. Sunt încă în starea aceea de euforie când auzi până și prizele cântând.

Ciupește-mă! Bine, nu mă ciupi, văd că e pe bune și totuși...


Și totuși... Oricum va fi, un vis mai vechi de-al meu pe care nu l-am rostit niciodată cu voce tare, ci doar cu, poate, cel mai puternic difuzor al gândurilor mele către un Univers care se putea să rezoneze sau nu cu el... ei bine visul ăsta este pe cale să fie îndeplinit.

Băi, merci. 

Și știi care e cel mai genial lucru în toate astea? Că indiferent de forma aleasă, o bucată din sufletul meu va fi acolo, în ochii întregii lumi. Că va fi material, îndeplinit. Nu doar o adunătură de pagini care deja se îngălbenesc. Va fi acolo, mare, zgomotos, sensibil, cu tot soiul de mesaje, cu fericire, cu tristețe... totul.

Toată magia transferată tuturor. 

Habar nu ai despre ce e vorba?


O să se afle peste un an-doi. Și Universule, ascultă-mă în continuare. În momentele astea și ție îți mulțumesc.

Da. M-am re-regăsit.

Raluca Băceanu
foto: arhiva personală

0 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase