Lavă

Când corbul croncăne în noaptea de pană

Și simți mirosul curat, cel de ploaie,

Pământul urlă sub a ta mișcare,

Unduindu-se ușor... dar cutremurător.

Cade natura, sub ea însăși se prăbușește

Se despică pământul și din el iute iese

Răsare gâlgâind abundent, roșie lavă

Înfingându-se-n vălul negru ca să-i ridici slavă.

Te zbați inutil sub focul ce roșu curge,

Dar nu vrei să scapi, vrei să te mistuie

Și-n Absolut să te pierzi, să mori cu natura.

Nu mai ești tu, săruți forță pură.

17 mai 2012

Raluca Băceanu