Voiam...

Am scris azi un fel de poem/poezie whateva' şi a ieşit ceva cam ciudat, de asta nu mă pot hotărî dacă să postez toată ,,opera"... Până acum îmi place doar ultima strofă...cumva am pornit de la un vers ce tot îmi răsuna în minte ,,iubeşte-mă fără să înţelegi"... ,,creaţia" sună cam aşa...

Voiam să ştiu ce-i iubirea,

Crezând, totuşi, că o înţeleg cumva.

,,Surpriza" însă mă şi prinse...

Pe nepregătite.

Voiam să iubesc iubirea

Şi nu... neapărat persoana,

Necrezând că într-adevăr,

Voi fi putând... să simt ceva.

Voiam apoi, să fii al meu.

Dar iubirea mi te şi dăruise

Devenisei al meu de când...

Nici nu speram la tine.

Vreau acum să-ţi înţeleg iubirea,

Ce vrea să fie şi de ce.

Nici nu speram la o-aşa nebunie

E incredibil... de divin!

Probabil că într-o viitoare postare voi explica de ce poezia asta, de unde si până unde din nou subiectul ăsta, de ce sub forma asta.

E oricum diferit de ce fusese până acum. Chiar dacă a ieşit o mare brânză chestia de mai sus, fără rimă şi cu tot felul de cuvinte fără rost... eu ştiu exact de am vrut să spun, să surprind, şi mi-a ieşit.

Mă întreb dacă va mai înţelege cineva ceva de pe aici. Nu îmi fac griji că el îşi va da seama de ceva. E bine când ştii că unele persoane pur şi simplu nu îţi vizitează blogul, ori o fac doar din an în paşte.

Dap, păi cred că de acum blogul va arăta puţin diferit din punctul ăsta de vedere. Vlad probabil că o să mai scrie ceva, dacă îl las. Eu nu pot să îmi dau seama cum sunt, ce arăt. Ştiu doar că vreo 3 zile fără încetare am fost dubios de fericită. Cam asta.

Happy... nevermind :-J.

Raluca Băceanu