Prin ochii lui Vlad - part 2 -

I-am auzit zgomotul paşilor alert, ca prin vis, iar în momentul următor eram lângă ea. Fulgii graşi de zăpadă i se prindeau de buclele ce i se mişcau haotic în timp ce se tot grăbea... unde?

Am mers alături de ea, neştiind dacă mi-a simţit prezenţa. Continua să păşească, un pas, apoi altul, privind îngândurată în pământ. Nu ştiam ce păţise, dar ceva îmi spunea că nu se întâmplase nimic rău. Părea doar prea adâncită în propriile gânduri ca să mă mai observe.

Abia după câteva minute am realizat unde mergea. Cişmigiu. Au trecut săptămâni întregi de când nu a mai ieşit de una singură, pentru ea.

Ninsoarea nu voia să înceteze, dar ea se bucura de fulgii ce parcă erau prietenii ei, lipindu-i-se de părul ce acum avea o nuanţă de blond-roşcat. Se bucura de prezenţa lor... iar atunci, când o pală de vânt i-a răsfirat buclele, m-a privit fix şi a zâmbit, lăsând chipul în jos.

- Da, sunt aici, i-am şoptit, apoi m-a privit din nou, uşor mirată.

Şi-a ridicat privirea şi a privit cerul zâmbindu-i dulce. Nu făcea asta niciodată. Era ca şi cum ar fi vrut ca întreaga natură să se bucure alături de ea, să îi simtă emoţia.

A pornit alergând spre locul ei, lângă copacul acela bătrân. Nu i-a păsat de frig, de zăpadă, de nimic. Şi-a scos din ghiozdan un caiet şi un pix, apoi l-a aruncat la trunchiul copacului, aşezându-se pe el. Pixul îi tremura în mână, dar zâmbetul mă făcea să cred că nu tremură de frig, ci de emoţie.

,, Mi-a fost dor de tine", a început ea să scrie, apoi a întors pagina începută lăsând-o goală.

Pe pagina următoare a scris doar două versuri. A dat pagina iarăşi, începând să scrie altceva.

,, Dorinţa se împlineşte...după atâta timp. Simt că el este... pur şi simplu o ştiu".

Am fost buimăcit pentru o secundă, cât timp ea mă privea încă având o urmă de zâmbet pe chip. Ce dorinţă? Aceea oare? După atâta timp, atâta timp.

,, Ştiu, credeam că e imposibil."

Pixul se mişca cu viteză pe foaia deja pătată de apa fulgilor. Chiar şi ei voiau să ştie despre ce era vorba...

Nu am mai citit ce mai scria. M-am mulţumit doar să continui să o privesc. Zâmbetul îi dispăruse complet de pe faţă, privind prin mine îngrijorată şi muşcându-şi buzele. Învârtea pixul iar vântul îi ridica foile din caiet, enervând-o, de parcă nu era de acord cu ceea ce ea scria. Mi-am luat inima în dinţi şi am citit ultimele cuvinte.

,, Îmi e teamă, totuşi."

Cui nu i-ar fi fost teamă? Chiar şi eu mă temeam pentru ceea ce avea să se întâmple şi dacă ea avea curajul de a merge mai departe, sau să se oprească.

Dar o cunoşteam, indiferent ce ar fi fost acel lucru, ea tot l-ar fi dus la bun sfârşit. Nu avea să se lase. Riscul exista, ca în aproape orice în viaţa asta de om.

- Nu, nu trebuie să te temi. Ai încredere în mine.

A întors două pagini, iar pixul a început să alunece uşor pe foaia umedă.

,, Am încredere în tine."

Şi-a închis caietul încă ţinând de el de parcă ar fi fost unul dintre cele mai importante lucruri din lume.

A ridicat pentru ultima dată privirea spre cer, şi-a scuturat părul şi a inspirat adânc. Când a deschis ochii, aceştia scânteieau puternic pe sub ramele ruginii ale ochelarilor pătaţi de apă.

S-a ridicat, s-a încruntat uşor, a privit mirată în jur ca şi cum nu găsea ceea ce căuta. M-am apropiat de ea zâmbind încercând să îi ating părul plin de fulgi albi. O pală de vânt a surprins-o dar a rămas încă câteva secunde pe gânduri.

Ghiozdanul deja începuse să adune zăpadă. Atunci l-a văzut, scuturat şi ridicat. A îndesat în el caietul şi pixul parcă hipnotizată. S-a scuturat încă o dată de zăpada din păr şi de pe palton, pornind spre ieşirea din parc.

De data asta mergea încet, în aşa fel încât zgomotul paşilor să nu îi deranjeze contemplarea. Deci din pricina aceasta mergea mai devreme atât de alert... nu voia să-şi audă propriile gânduri, de parcă nu ar fi vrut să şi le accepte.

Dar acum se împăcase cu ele.

Din buzunar şi-a scos telefonul, şi-a pus căştile în urechi, apăsând play. Dar nu recunoşteam melodia, chiar dacă şi eu o puteam auzi. Începuse calm... Atunci m-a privit absentă.

Am înţeles atunci. O nouă melodie, un nou început...

Raluca Băceanu