vineri, 17 septembrie 2010

Recreaţie


O atmosferă apăsătoare pluteşte în jurul meu. Dezolant. Parcă gravitaţia gândurilor mele negative s-a dublat. Trist. Un fior rece mă trece în tot trupul, ca un şoc electric puternic. Mă zgudui, mă zbat şi mor.
Ies şi mă văd scriind şi mă mir de chipul meu schimonisit de durere, de un sentiment ce doar uneori mă încearcă. E un nou început... Mă simt de parcă asist la un sfârşit. Se va termina oare curând? Vreau să se termine mai repede. Să mă trezesc poate...
Dar chiar vreau asta? Continui să scriu. Lumina mi se revarsă pe chipul meu ce acum pare încruntat. Lumina mă deranjează. Cunoaşterea a prea multe mă ucide... dar deja am murit. Eu nu mai sunt. Mă văd pe mine în continuare! Am o privire cam ciudată. În ochii luminaţi scânteiază şi altceva. Oare sunt moartă cu adevărat? Îmi îndrept privirea spre clasă.
Toţi dorm, deşi au ochii deschişi. Vorbesc. Râd. Dar dorm.
Eu scriu. Lacrimi ca două boabe, ca de rouă se rostogolesc din ochii mei. Sunt departe cu gândul. Trupul mă ţintuieşte prezentului. Sunt singură printre cei adormiţi. Mult prea singură...
Care e singurul mod prin care pot rămâne trează în timp?

Continui să scriu...


14 septembrie 2010
Raluca Băceanu

1 comentarii:

Jo spunea...

Scrisul e evadarea ta din cotidian, din viata asta cenusie...
Nu te opri din scris draga mea...

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase