sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Amnezie...part 1


Ma trezesc deodata intr-un loc ciudat plin de oameni.Nu stiu ce caut acolo, de fapt, nu stiu cum am ajuns in acea “cutie”.Inca incerc sa-mi dau seama daca eu ma deplasez, sau acel lucru in care ma aflu. Incerc sa intind mana dar un strat invizibil ma opreste. Cred ca este o sticla mare.

Ma uit dincolo de sticla aceea murdara si vad un peisaj ce ma ingrozeste. Vad niste cutii mergatoare, mai mici decat cutia in care ma aflam eu. Au niste culori stranii, nici nu le recunosc pe toate, ci doar pe cele primare. Acele cutii tin inauntru oameni.Este inspaimantator, parca am fi captivi in interiorul unei dracii , unui monstru teribil. Totul este foarte aglomerat de acele cutii mergatoare, care au o viteza uriasa, mai mare decat viteza care o poate atinge un cal nazdravan.

Dupa ce m-am holbat timp de jumatate de ceas, vad dincolo de acele cutii mai mici, niste castele uriase, si atat de inghesuite unele langa altele. Sunt in jur putini copaci, putina verdeata. Acele castele marete probabil sunt ale vreunui imparat din alt taram, alte meleaguri, diferite de ale mele. Ma minunez de toate aceste case marete, si ma sperie totodata. Sunt atat de multe, atat de impunatoare si acest efect este amplificat poate si de ciudatenia care ma duce tot mai departe, tot mai repede.

Cutia mergatoare se opreste din cand in cand, si atunci am realizat ca unii oameni ies din aceasta ciudatenie, si altii sunt bagati cu forta de val, sau asa vad eu. Tot acum, ma uit confuza la straiele domnitelor si domnilor. Femeile sunt imbracate in straie de barbat, in pantaloni, cum este posibil asa ceva?...Domnii sunt imbracati si ei ciudat, si poarta pe cap un fel de palarii cu o forma pe care eu nu o disting, pentru ca nu am mai vazut-o pana acum. In ce meleaguri am ajuns, nu inteleg deloc, nu cred ca stiu nici eu cine sunt.

Dupa ce am analizat fiecare persoana posibila din locul miscator de unde ma aflam eu, si tot mirandu-ma ba de parul femeilor si al barbatilor, de culorile ciudate si de fetele parca modificate cu o substanta colorata, ma trezesc analizandu-ma si pe mine.

Sunt o fata, si totusi port straie de barbat. Vreau oare sa ma dau un tanar? Nu inteleg pantalonii stramti si dintr-un material pe care nu il cunosc de o culoare atat de inchisa si incaltarile negre, fara luciu si lungi pana la genunchi. Oare ma indrept spre vreun grajd si vreau sa calaresc? Sunt oare fiica unui rege? Tot ce vad imi aminteste de o lume indepartata, dar care stiu ca e o lume in care eu ma gasesc...

Caut cu privirea un duce, un nobil dar nu vad decat niste persoane atat de diferite fata de cele pe care le stiam eu. Dar oare eu ce stiu? Nici asta nu imi amintesc...

Dupa inca o jumatate de ceas simt pe piciorul meu o bazaitura, un fel de vibratie ciudata insotita de un zgomot ciudat. Ceva suna! Ma caut sa vad ce dracovenie mai e si asta si scot din buzunarul pantalonilor o forma ciudata, o caramida sunatoare. Lumea se uita ciudat la mine, dar nu stiu ce este, cum sa o opresc. Pana la urma se opreste , slava Domnului. Cine stie ce lucru malefic mai era si acea caramida mica , care imi incapea in palma cu usurinta.

Inca nu stiu unde ma indrept, si nici cum am ajuns acolo.E un fel de calatorie bizara, poate vreo vrajitoare m-a aruncat in alt taram si mi-a sters gandurile. Ce grozavie!

La un moment dat, vad ca toata lumea se elibereaza din acea cutie. Vad ca si eu pot sa ies, si ies. Nu eram deci captiva, era un fel de lucru care te duce de la un loc la altul, sau asa imi imaginez eu.

Merg dupa restul oamenilor, si ma bucur ca ma pot amesteca printre ei fara sa dau de banuit. Poate sunt un fel de spion al regelui...Da, asta poate sa fie.

Am mers, si am mers si m-am tot mirat de toate acele cutii mergatoare care, mai scoteau niste sunete ascutite din cand in cand, de straiele oamenilor si de castelele mari care le vedeam pretutindeni. Erau vopsite cu o vopsea malefica, pentru ca unele litere si persoane infatisate pe acele castele se miscau si vorbeau intr-un grai necunoscut mie...

Fetele cu parul balai si baietii pletosi imi aminteau de printii si printesele din locul de unde eu veneam, sau de unde credeam ca vin. Acum totul era ca o ceata si nici ce vedeam, nu stiam ca vad cu adevarat.

Am ocolit castele, am ocolit persoane, m-am impiedicat si m-am ridicat. Ajung prin niste strazi intortocheate sa vad un castel in care te puteai oglindi. Era ca un lac intors. Ce dracie mai e si asta?!?

Cand picioarele mai aveau putin si ma lasau, am vazut ceva care mi-a atras atentia. O cladire ce imi era familiara.
Am intrat si deodata imi amintesc totul. Am ajuns la liceu...


Va urma...

Raluca Băceanu

0 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Moon Phase